Live the Moment || Louis Tomlinson

Capitolul 37

"If your heart's still beating, then it's worth fighting for,

Even when you're bleeding, you're worth fighting for." - Emily Hearn

Kate's POV

Faptul că nu am reușit să dorm mai mult de 2 ore toată noaptea este de înțeles. Am încercat să îmi eliberez mintea de toate gândurile terifiante și toate posibilitățile care îmi făceau fiori să îmi treacă pe șirea spinării, dar chiar și așa, teama constantă și nesiguranța m-au învins și m-au ținut trează ore întregi.

Corpul lui Louis lipit de al meu și căldura ce radia din el m-au calmat cât de cât și m-au ajutat să pot dormi câteva ore, dar totuși când m-am trezit la 8 dimineața cu inima bătându-mi puternic din cauza unui coșmar, am renunțat la a mă mai odihni și m-am mulțumit cu priveliștea ce am întâlnit-o imediat ce mi-am deschis ochii.

Louis stătea la masă și pregătea câteva sandwich-uri, fredonând încet o melodie pe care nu o recunoșteam, dar totuși îmi plăcea să îl ascult pe el.

Când a terminat de pregătit mâncarea, s-a întors cu fața spre mine, și părea surprins să vadă că m-am trezit.

-Bună dimineața, spune și îmi zâmbește, fiind atât de calm încât aproape mă făcea să cred că tot ce s-a întâmplat ieri a fost un coșmar. Aproape.

-Hei, răspund pe un ton mic și răgușit, și încerc să îi întorc zâmbetul cât de bine pot.

-Am pregătit micul dejun, spune și ia sandwich-urile în mână, apoi se așează înapoi pe saltea lângă mine, oferindu-mi unul.

Am mâncat amândoi în liniște, zâmbind din când în când unul la altul. Simțeam oboseala apăsându-mi pe pleope, dar am încercat să o dau la o parte și să mă concentrez pe orice altceva.

Evenimentele de ieri încă mi se derulau în minte și nu puteam să nu mă gândesc la ce se va întâmplă de acum în colo.

-Louis? întreb pe un ton mic, iar el s-a uitat la mine cu o privire blândă. Ochii lui erau de un albastru atât de deschis și frumos încât mă calmau instant, dar îngrijorarea mea era mai mare și nu putea fi îmblânzită așa ușor.

-Da, iubito? spune el și tonul lui reflecta calmul ochilor săi.

-Cum o să ieșim din încurcătura asta? întreb și am putut să văd în ochii lui o schimbare, ca și cum întrebarea mea a declanșat acea parte din mintea lui care ținea aceeași îngrijorare ca a mea.

M-a privit pentru câteva secunde, gândindu-se la întrebarea mea cu atenție. După reacția lui îmi puteam da seama că ce va urma va fi mult mai greu și mai terifiant decât ce s-a întâmplat până acum, și asta îmi intensifică sentimentul de neliniște.

-Spune-mi că avem un plan, Louis, spun pe un ton rugător, nici măcar încercând să îmi ascund îngrijorarea.

El continuă să mă privească atent și îmi ia mâna în a sa, sărutând-o pentru câteva secunde, apoi și-a închis ochii și a ținut-o strâns între palmele sale.

-Ți-am promis că o să fac tot ce pot să ieșim din asta. Momentan, planul meu este să rămânem ascunși pentru încă câteva zile, apoi o să ieșim din țară. O să mergem undeva departe și sigur, până când o să găsim o soluție să scăpam de Carter, îmi explică el și tonul lui era unul încrezător și calm, ceea ce îmi dădea și mie încredere că o să reușim.

După asta, ne-am întins înapoi pe saltea și am stat în liniște, încercând să ne liniștim îngrijorarea cu căldura oferită de brațele celuilalt. Louis își trecea ușor degetele prin părul meu, un zâmbet mic făcându-și apariția din când în când pe buzele lui rozalii și mă făcea să mă întreb la ce se gândește, dar nu l-am întrebat, refuzând să rup liniștea aceasta relaxantă dintre noi.