Îngerii Nordului

Viziune

   O aranjam pe Melissa pentru întâlnirea cu tatăl ei. Deși nu prea îi convenea ideea trebuia să o accepte.
  -Dar nu vreau! tpa ea lovind podeaua cu piciorul.
  -Știu ca nu vrei, dar e tatăl tău. Nu-ti cer sa-l iubești, dar macar accepta-l.
  -Tu ești tatăl și mama mea! Nu vreau pe altcineva!
  Mă durea sufletul uitandu-ma la ea, dar nu aveam de gând să cedez. E adevărat ca eu o crescusem, dar trebuia să dea ochii și cu familia ei odată pentru totdeauna.
  -Mereu voi fi, scumpo. Dar macar de data asta fa-mi pe plac.
  Melissa aproba din cap îmbufnată. Mai voia să zică ceva, dar un ciocănit a intrerupt-o.
  -Intră!
Era servitoarea care trebuia să o ia pe Melissa. Aceasta s-a agățat de mine fiind gata sa-mi rupă rochia, dar i-am luat delicat mâna strangand-o în semn de încurajare.
  -Te iubesc, Lissa.
  -Și eu, matusa.
  Mă abțineam să nu plâng. Nu voiam să o las să plece, dar am facut-o. După ce am rămas singură m-am trântit în pat căci eram frântă de oboseală, după noaptea trecută. Ațipisem un pic când am fost trezită de cineva care mă zgâlțâia.
   -Ce Dumnezeu...
Am înțepenit când am văzut cine stătea în fața mea. Christian. Imediat am simțit cum mi se ridica tensiunea. Am sărit ca arsă din pat și m-as fi lovit cu capul de scaun dacă el nu mă prindea. M-am smuls de lângă el, enervandu-ma și mai tare.
  -Cum îndrăznești să intri fără să anunți? Vocea mi s-a ridicat cu câteva octave.
  -Aratati cam obosita, ducesa Victoria. Tonul lui era aspru si imi dadea fiori. De ce imi vorbea asa?
  -Si ce te intereseaza pe tine? am intrebat ridicand din sprancene.
  -Ma gandeam ca poate ati facut vreo plimbare nocturna seara trecuta.
Am inghetat instant. Ce insinua? Oh doamne! El ma urmarise. Dar de unde stia ca am fost eu? Era imposibil sa stie, doar am folosit vraja. Asta e. Nu stia, dar banuia ceva. Trebuia sa fac pe proasta altfel mi-as spulbera orice sansa sa ma intorc dupa dovada care poate mi-ar razbuna familia. Si jurasem ca o sa-i razbun. Chiar daca trebuia sa calc pe cadavre pentru asta. Eram dispusa sa o fac.
  I-am studiat ochii aceia ciocolatii care-mi placeau enorm, dar nu se citea niciun sentiment in ei, iar asta ma ingrozea si mai tare.
  -Ce plimbare?
  -Lasa prefacatoria, Victoria. Stim amandoi la ce ma refer.
  -Si la ce va referiti? am continuat sa ma prefac.
  -Aseara ati fost la vechea casa a parintilor dumneavoastra.
  Am inceput sa rad.
  -M-ati vazut acolo?
  Christian si-a ingustat ochii. Se vedea limpede ca nu ma crede, dar trebuia sa continui teatrul.
  -Nu, a raspuns sec.
  Radeam isteric.
-Si atunci cum ma puteti acuza fara vreo dovada?
  Acum el radea.
  -Dar am o dovada.
  Mi-a picat fata. Are o ce? Cum era posibil asa ceva? Eram sigura ca nu lasasem nimic acolo.
  Christian a bagat mana in buzunar si a scos o bucata de material albastru inchis. Nu pricepeam. Ce era aia?
  -Ce e asta?
-Este o panglica? Nu va este cunoscuta?
  Simteam cum ma ia cu lesin. Ba da o recunosteam. Era a mea. Unde a gasit-o? Acum ce ma fac?
  Am vrut sa-i raspund, dar pamantul imi fugea de sub picioare si simteam o durere ascutita in tample. Nu... nu acum! Trebuia sa-l dau pe Christian afara.
   -Uite, habar nu am a cui e aia, dar daca nu te superi as vrea sa dorm. M-ai cam intrerupt.
   -Nu plec pana nu-mi spui ce cautai in padure noaptea trecuta! Tonul lui era grav si hotarat, iar eu simteam cum imi pierd controlul.
  -Ba pleci chiar acum! Tipam de ma durea gatul, dar nu mai puteam sa indur.
   Capul imi statea sa explodeze si fiecare cuvant pe care-l auzeam sau rosteam ma taia ca un cutit. Am auzit cum in spatele meu cade ceva si se sparge, iar zgomotul m-a scos din sarite si mai tare.
  -Nu plec pana nu primesc o explicatie.
  -Ce te intereseaza atata? Respiram intretaiat si nu ma mai puteam tine prea mult pe picioare.
  Magie. Simteam magia. In camera a inceput sa bata vantul. Christian se uita la mine si am vazut cum se schimba ceva. Nu mai era atat de rece.
  -Ducesa ce aveti?
   Nu mai eram capabila sa-i raspund. Imi spunea ceva, dar nu auzeam ce. Auzeam doar...vocile. Imi sopteau... moarte...moarte...Clara Denvers. In fata ochilor mi-a aparut o fata cu parul blond, imbracata frumos si cu o pereche de aripi albe cu un model ciudat in forma de spirala... zacea intr-o balta de sange. Va fi ucisa.
   -Clara Denvers! Tipatul mi-a iesit sugrumat, si inainte sa inteleg ce se intampla, picioarele mi-au cedat si m-am lasat cuprinsa de intuneric.
In sfarsit liniste. Nu mai auzeam si vedeam nimic. Era...liniste.

Christian
   M-am repezit sa o prind inainte sa loveasca podeaua. Am asezat-o cu grija pe pat. Am zgaltait-o un pic, dar nicio miscare. Era palida si rece. Dar... frumoasa. Arata ca o zana a mortii.
   Nu intelegeam ce se intamplase, dar am stiut din prima clipa ca ceva nu e inregula cu fata asta. Am stat cu ea toata noaptea asteptand sa se trezeasca, dar nimic. Incercasem sa adorm, dar cuvintele ei imi rasunau in minte: Clara Denvers. Cine naiba era si asta? Sincer nu-mi pasa. Dar durerea si groaza din privirea Victoriei nu o voi uita vreodata. Cum putea o fata sa fie blestemata cu asemenea durere? Atunci am inteles. Elementul ei nu era focul cum voia ea sa credem. Era spiritul. Invatasem despre el la scoala. Desi era considerat un element pierdut, inca se mai studia. Se zice ca doar o preoteasa e inzestrata cu asemenea putere. Preotesele erau mesageri ai lui Dumnezeu sau cel putin asa se zicea. Nu am crezut niciodata in asemenea povesti de copii, dar soarta mi-a demonstrat contrariul. Trebuia sa fie o persoana speciala si buna. O persoana cum rar mai vezi. Am stiut ca e speciala din prima clipa. Radia o bunatate aparte si o frumusete divina. Ingerii sunt frumosi in general, dar ea avea altceva ce nu puteam descrie in cuvinte. Era mai mult decat un inger, era o... preoteasa.