Îngerii Nordului

Flăcări si cenușă

,,Si-l aruncă arzând
Spre-adancuri fără fund, să zacă
în lanțuri ferecat si-n focul caznei,
Pe cel ce-a cutezat sa-nfrunte pe Atotputernic. "

De mici suntem învățați să ne fie frică de iad, să ne fie frică de păcate. Dar aceste Regate nu sunt chiar atât de sfinte pe cât am fost obligați să credem. E doar de fațada. Și îngerii ca noi au păcate, dar sunt acceptate cele mici inclusiv furatul și înjuratul. Însă când vine vorba de crimă atunci cazi în dizgrație și aripile ți se înnegresc. Dar nu ăsta este cel mai mare păcat. Pacatul pentru care vei plăti toată viață, trainduți-o exilat printre demoni, este iubirea. Dacă vreun inger îndrăznește să se apropie, darămite să se și îndrăgostească de un demon, atunci va plăti chiar și cu prețul vieții. Astea sunt regulile. Suntem obligați să fim toată viața niște păpuși de porțelan, frumoși dar fără viață. Trebuie să jucăm teatru și să facem ce ni se dictează altfel și cel mai mic semn de împotrivire te arunca la porțile iadului.
Mereu stăm cu frică să nu călcam strâmb nici măcar o dată. Până acum am avut o viață plină de durere în care singurele cuvinte pe care le auzeam când mergeam pe stradă erau: trădători, proscriși, moarte, iad. Și toate îmi erau adresate mie. Însă nici chiar atunci când am fugit cu Melissa și am trăit în liniște șase ani nu pot să spun ca am fost fericită nici măcar un moment. Eram mulțumită când Melissa râdea și se bucura din cine știe ce, dar nu eram fericită. Nimic nu putea sa umple golul lăsat de anii de suferință și depresiile, pe care le-am îndurat în tacere.Însă mai devreme când m-a sărutat Christian, am fost fericită. Am încălcat cea mai prețioasă regulă a îngerilor și asta m-a făcut fericită. Nu înțelesesem niciodată de ce nu ai voie să faci așa ceva, era peste puterea mea de înțelegere. Dar acum știu. În acel sărut am văzut și am simțit cum toată suferința îndurată, lacrimile vărsate nopți de-arândul, cuvintele urâcioase și pline de venin ale îngerilor, sunt înghițite de flăcări și apoi prefăcute în cenușă. În acea clipă știu ca am atins cu vârful degetelor iadul. Nu m-a ars, ci m-a alinat, cicatrizându-mi rănile din suflet. Motivul pentru care nu avem voie să trecem peste această regulă este ca acum m-as înlănțui singură în iad, bucurandu-ma de mângâierea flăcărilor ce mă alina,decât să petrec o eternitate de nefericire și pustiire în rai.
Când am intrat în casa Mayei, aceasta a venit să ne întâmpine, dar era extrem de palidă cu ochii bulbucați cât cepele.
-Victoria... a venit o scrisoare de la palat. Nu știu cum v-au găsit aici.
Simțeam cum mă ia cu leșin. Eram sigură ca nu o să țină prea mult, nu avea cum. M-am uitat la hârtia pe care o ținea în mâna și am văzut cum lumea se prăbușește. Christian îmi urmărea reacția și m-a prins de mâna. M-am forțat sa-mi revin și am despăturit hârtia citind-o cu glas tare:
-Dragă ducesă Victoria, știi ca nu te poți ascunde la nesfârșit. Prin urmare te rog politicos să te înfățișezi astăzi la palat până la apusul soarelui. Dacă nu...atunci știi ce îi așteaptă pe îngeri. Al tău lord și rege, Caius.
Am scăpat hârtia pe jos, iar privirea mi s-a încețoșat. Totul se învârtea în jurul meu și prin față ochilor mi-au trecut imagini cu copii din piață zăcând intr-o baltă de sange. Și uite așa fericirea mea se năruie cât ai zice peste. Acum am luat o hotărâre.
M-am uitat la Christian și el a văzut în ochii mei exact ceea ce vreau. Mi-a strâns mâna și mai puternic, iar maxilarul i s-a încordat, dar nu a zis nimic. Am ieșit impreuna din casa, lasandu-le pe Maya si Melissa singure. Nu am avut puterea sa-mi iau ramas bun de la nepoata mea. Mi s-ar fi rupt sufletul dacă aș fi auzit-o cum mă imploră să stau. Am străbătut pe jos tot drumul spre castel, caci voiam sa trag de timp. Pe plajă Christian m-a oprit din mers, sfredelindu-mă cu privirea.
-De ce faci asta? m-a întrebat si am vazut in ochii lui cum mă roaga să mă intorc din drum, dar nu are puterea sa mi-o spună in față.
-O fac pentru popor. Am spus evitându-i privirea.
-De ce? e tot ce a putut spune desi stiu că mai vrea să aduge ceva.
-Pentru că nu mai suport. Daca mai vad un sigur cadavru, atunci îmi pierd mintile si chiar nu va mai avea cine să-i protejeze, caci mă vor închide... în acea casă de nebuni... si îmi voi petrece toata viata ca o stafie bântuind printre îngeri condamnați la fel ca mine și...
-Victoria! m-a strigat, dar eu nu mă pot opri.
Simțeam nevoia sa spun cuiva ce am pe suflet, simțeam nevoia să mă descarc fara sa fiu judecată.
-Si voi muri fără să știu ce s-a ales de Melissa si mai ales de...
Cuvintele mi s-au oprit in gat, si nu mai puteam sa continui. Dar pana la urma am spus-o:
-De tine. Nu voi mai stii nimic! O sa fiu doar o drogata umbland intre doua lumi si totusi stiind ca mii de ingeri nevinovati isi pusesera o data toata increderea in mine si eu nu am facut decat sa-i dezamagesc la fel ca pe.... mama si tata! vocea imi e gatuita si lacrimile imi brazdeaza obrajii, dar am simtit nevoia sa spun toate astea.
-Vic...
Dar l-am intrerupt ridicand mana, caci nu puteam sa aud ce vrea sa-mi spuna asa ca i-am luat-o inainte:
-Nu, asculta-ma. Stiu ca ce s-a intamplat intre... noi a fost o greseala si ca voi fii distrusa daca se va afla, dar nu-mi pasa ce va crede lumea! Macar sa fie recunoscatori ca îmi pasa de ei si ca nu-i las de izbeliste...
Mi-am continuat eu tirada privind in zare, dar nu in ochii lui.
-Victoria! Uita-te la mine! mi-a poruncit, prinzandu-ma de barbie si fortandu-ma sa-l privesc in ochi.
Ochii lui ciocolatii sunt atat de calzi si balnzi incat m-a bufnit plansul si mai tare.
-Nu a fost o greseala. Stiu ca e interzis, dar eu mereu...
S-a oprit si am vazut in ochii lui mii de scantei colorate si atunci am inteles ce vrea sa spuna. Inima mi s-a oprit si am incetat sa mai respir. Il priveam socata si chiar daca nu a spus acele cuvinte cu voce tare ele stau suspendate intre noi si pot sa jur ca vantul mi le sopteste la ureche: Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Ramasesem incremenit uitandu-ma la ea si stiam din reactia ei ca si-a dat seama ce vreau sa spun. I-am vazut durerea cand turuia fara oprire mai devreme si am stiu ca trebuie sa-i spun. Cand am sarutat-o am condamnat-o cu bunastiinta la moarte. Asta este exact ceea ce voiam sa previn. De asta nu i-am spus mai devreme ce simt.
Însă acum privind-o cum sta cu ochii ei albastri inconfundabili, larg deschisi si cu vantul care îi sufla parul in toate partile, nu am putut sa nu remarc felul in care s-a luminat deodata. Simplul gand ca cineva o iubeste o face atat de fericita. Si atunci m-am hotarat ca nu aveam ce sa mai pierd.
-Eu mereu te-am iubit si o sa te iubesc pana cand moartea o sa ne desparta.

Cuvintele lui au fost o soapta in bataia vantului, dar eu le-am auzit tare si clar. Ma iubeste? Oare e posibil asa ceva? Oare e posibil ca cineva sa ma iubeasca?
Nu stiu cine a facut primul pas, dar m-am trezit in bratele lui, sarutandu-ne si strangandu-ne cu atata dor incat am crezut ca raman fara suflare. Nu stiusem ce imi lipsise atata timp, dar acum realizez ca singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodata a fost sa fiu iubita si sa iubesc si eu. Mereu mi-a fost dor de ceva ce am simtit ca sta noaptea langa mine cand aveam cosmaruri, ca mă veghează din umbră cand mă joc în curte și mă mângâie pe păr atunci când mama și tata se cerată iar eu plâng cu sughițuri. Era o prezenta fara de care nu-mi puteam imagina viata chiar daca atunci nu stiam sigur ce e. Insa acum stiu. E el.
-Si eu te iubesc.
Am simtit nevoia imperioasa sa spun asta. Acele cuvinte îmi arsesera gatul mult timp si acum in sfarsit le-am dat drumul.
Am ajuns la castel oprindu-ne de nu stiu cate ori sa ne sarutam, iar pe strada pastram o distanta de un metru intre noi. Christian imi zambea mereu cand nu se uita cineva sau îmi facea cu ochiul.
Cand am ajuns in fata porții, gardianul de serviciu se uita suspect la mine de parcă îmi scria pe frunte ce se întâmplase între mine și Christian.
-Numele! a strigat la noi, dar eram chiar în fața lui.
-Victoria Herondale. Am spus cu vocea gatuita.
A dat din cap și poarta s-a deschis cu un zăngănit. Pe Christian nu l-a întrebat cum îl cheamă, dar presupun ca îl cunoaște. Cu fiecare pas stomacul mi se strângea și picioarele mă lăsa și îmi doresc cu ardoare să mă sprijin de Christian sau măcar să mă ia de mâna. Dar asta nu e posibil. Eu mergeam înainte, iar el în spate, pentru a scoate în evidență cine e înger și cine nu. Uram asta, dar aș ruina totul dacă cumva aș îndrăzni sa-l ating și cineva să observe. Am auzit de foarte multe cupluri la fel ca mine și el care au fost prinși impartasindu-si dragostea și în ziua următoare amândoi erau decapitați în piață sau în fața îngerului i se smulgeau aripile demonului, iar asta însemna o durere cumplită.
Simțeam ca plutesc printre nori și nimeni nu putea sa-mi ia asta. Nici măcar Caius. Simțeam privirea lui Christian cum îmi arde spatele și îmi înfig unghiile în mâna ca să nu mă întorc și sa-i sar în brate. Am intrat în sala tronului fix când soarele apune. Caius sta pe tron cu Nissa lângă el și brusc mă lovește un val de greață. Nu mă plec în fața lui așa cum cere protocolul, ci mă opresc la doi metri de el. Ochii verzi ca de pisică mă studiază din cap până-n picioare și mă abțin să nu mă scutur. Nissa are un ochi vânăt și nu pot să nu mă întreb dacă asta se datorează loviturii lui Caius.
-Deci lady Victoria, să înțeleg ca va priit călătoria? mă întreabă Caius rânjind.
-Desigur. Răspund cu chipul împietrit.
-Am înțeles... Ei bine sunt curios în privința unui lucru. De ce ai oprit-o pe Nissa în a-i sacrifica pe acei copii?
Stiau ca eu am fost. Nu avea niciun rost să neg. I-am aruncat lui Christian o privire și am văzut cum incuviinteaza imperceptibil din cap în semn de încurajare.
-Și tu de ce ai trimis-o sa-i omoare?
Caius a început să râdă, dar Nissa stătea ca o stână de piatră, nescotand vreun cuvânt. I se întâmplase ceva. Mai mult ca sigur Caius o pedepsise din cauza mea. Pentru un moment m-am simțit vinovată, dar am îndepărtat repede gândul.
-Asta nu e treaba ta! mi-a spus printre hohote.
-Ba este treaba mea atâta timp cât poporul este sub protectia mea.
Privirea lui Caius s-a întunecat.
-Cum îndrăznești? Eu sunt regele! Sa-ti intre bine în cap preoteasă, că tu nu ai și nici nu vei avea vreun cuvânt de spus vreodată!
În acea clipă m-a străfulgerat un gând căruia i-am dat glas:
-Tie sa-ti între în cap, ca dacă vei mai face mult înțelegeri cu demoni nu vei reuși sa-i mai plătești și astfel îți vei găsi sfârșitul chiar de mâna unuia. Înainte să ies pe ușă am mai spus: Ar fi cazul să mă asculți, caci știi prea bine ca ce spune o preoteasă... se adeverește.
Și astea nu sunt simple vorbe menite sa-l sperie. Asta e o profeție.