Îngerii Nordului

Amintiri

Christian POV
Am mers înapoi la castel, căci nu o puteam târî pe Melissa după mine. Era prea periculos. După ce am cautat-o pe Victoria toată noaptea m-am oprit la un han pentru a mă odihni. L-am lăsat pe Amadeus la grajduri și am urcat în cameră, unde am adormit imediat.
Mă aflam pe un coridor îngust, dintr-o casă. Acea casă. Arhanghelii îmi spuseseră ca familia de care aveam grijă a ars într-un incendiu, pentru ca eu nu mi-am îndeplinit datoria de înger păzitor. Nu i-am crezut. Însă ceva tot se întâmplase cu ei. Acum mă aflum în casa lor din nou. Nu păre arsă. Îmi e vag cunoscută, dar de câte ori încerc sa-mi aduc aminte, parcă mă lovesc de un zid invizibil.
Am privit spre tabloul mare din fața mea și inima mi s-a oprit. Era ea. Fetița cu ochii de safir. Era pictată din profil, dar știam ca e ea. Tabloul fusese făcut cu câteva luni înainte ca familia ei să moară. Și atunci în capul meu s-au declanșat tot felul de imagini. Asistasem la nașterea ei, o privisem în fiecare zi cum cânta la pian sau cum dormea și eu îi număram buclele lungi și negre ca pana corbului. O privisem de nenumărate ori răzând și plângând, o admirasem și în final ajunsesem să o iubesc în tăcere. Acea iubire care e nepermisă. Apoi mi-am adus aminte de seara aceea. Plecasem sa-mi răzbun mama, lasandu-mi dragostea nesupravegheata și abătând nenorocirea asupra ei. Am cautat-o luni întregi ca un orb după lumină. Însă fără ca măcar să știu cum o cheamă sau cum arată. Nenorociții de arhangheli au șters totul. Însă ochii.... Aceia nu au putut fi șterși vreodată. Căutasem toate fetele de șaisprezece ani cu ochii ca ai ei. Dar nu era niciuna ca ea.
Acum stând și urmarindu-i trăsăturile fine ale feței mi se părea cunoscută. Era atat de frumoasa.Parcă o văzusem de curând. Dar unde?
În colțul tabloului scria ceva. Am citit: ,,Pentru cea mai frumoasă și adorată surioară. Pentru îngerul meu cu ochii de safir!"
Am sărit din pat gâfâind de parcă alergasem la o cursă de cai. Nu o mai visasem de mai bine de trei ani. Și acum iar îmi bântuie visele. Poate asta mă atrăgea la Victoria. Faptul ca semăna cu acea fetiță. Doamne cât o mai iubisem. Iar ea nu a știut niciodată de existența mea, dar totuși uneori părea ca mă simte. Mi-o scosesem din cap acum mult timp, dar întoarcerea Victoriei mi-a trezit amintirile pe care le băgasem sub preș. Însă mereu o parte din inima mea avea să iubească acea copilă, iar ăsta este adevărul pe care nu-l pot nega.

Victoria POV
Priveam cu gură căscată globul de cristal și nu-mi venea să cred așa ceva. Emily și Alexander mă porecliseră îngerul cu ochii de safir. Dar nimeni nu mai știa această poreclă. Sau așa crezusem. Nu mai suportam sa aud niciun cuvânt! Am luat-o la fugă în direcția opusă poienei. Nu era nimic adevărat. Știam ca sunt puternică, dar nu cea mai puternică preoteasă din ultimii cinci sute de ani. Cuvintele bătrânei mi-au răsunat în cap și am început să plâng, blestemandu-mi soarta. De ce eu? De ce trebuia să fiu eu cea mai puternică? Ce făcusem se merit asta. Urasc puterile astea. Dacă ar veni acum cineva să mi le ceară i le-as da cu plăcere. Și totuși fără ele m-as simți mai singură și goală ca niciodată. Oricum asa ma simt in fiecare zi. Când plecasem din Regat simțisem ani la rând ca îmi lipsește ceva. Acea prezență. Nu ca cea a spiritului. Era altceva. Când eram mică simțisem prezența urmarindu-mi fiecare mișcare, dar asta mă liniștea. Îmi plăcea să cred ca acela era îngerul meu păzitor. Dar pe care într-o zi nu l-am mai simțit. Era ziua în care am pierdut totul. Mă simțisem părăsită complet. Îngerașul meu păzitor mă părăsise!
Am început să plâng și mai tare, aducandu-mi aminte de toate astea. Știam ca există mii de îngeri păzitori în toată lumea, dar de ce pe mine mă părăsise? La fel mă simțeam și acum. Voiam din nou acea prezență. O voiam cu atâta ardoare încât m-am prăbușit pe jos, învinsă. Deși îmi construisem atâtea bariere și ziduri de apărare, vedeam cum toate se prăbușesc. Tot ce ținusem până acum sub control, se dezlănțuia. Spiritul nu putea vindeca aceste răni și mai ales nu putea înlocui acea prezență. Nimic nu putea. De ce eram atât de singură? Mă agățasem cu dinții de Melissa doar pentru a nu cădea de pe marginea prăpastiei. Dar acum, când nici pe ea nu o mai am, știu ca mă voi prăbuși. Eram pierdută atât fizic cât și psihic.
M-am chircit de frig intr-un tufiș, spunând o rugăciune: ,, Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu. Totdeauna fii cu mine, și ma-nvață să fac bine! Eu sunt mic- tu fa-ma mare; eu sunt slab- tu fa-ma tare, în tot locul ma-nsoteste, și de rele mă ferește!"

Christian POV
Am cautat-o toata dimineata si mi-a fost in sfarsit clar ca nu o voi gasi ma-am dus la singura persoana care ar putea stii unde e Victoria. Un demon ma informase ca Sylvia venise in Regatul Nordului. Nu-mi pasa de ce, nu atata timp cat imi spunea unde e Victoria.
Cand am ajuns la cabanuta parasita de la marginea padurii, deja incepuse sa ninga. Brusc am intrat in panica. Victoria ar putea fii oriunde si incurand e posibil sa inghete de frig, caci nu cred ca e prea imbracata.
Am intrat in cabana fara sa ma mai obosesc sa ciocan.
-Ah, lord Christian Laurens. Chiar va asteptam.
-Mda bine. Am nevoie sa gasesti pe cineva.
-Stii ca orice favor, la mine, se plateste. A spus, ridicandu-si privirea de la glob.
Mi-am dat ochii peste cap si am scos din buzunar o punguta plina cu monezi de aur. I-am trantit-o pe masa.
-Vad ca aceasta persoana e destul de importanta. Prea bine. Aseaza-te pe scaun.
Am facut cum mi-a cerut.
-Pe cine cauti? m-a intrebat, inchizand ochii.
-Pe Victoria de Herondale.
-Nu stiu cine e prin urmare v-a trebui sa mi-o descrii. Mi-a spus, incruntandu-se l la mine.
-Este bruneta, inalta, cu piele alba si ochii ca safirele. Am spua vazandu-i imaginea in minte.
Batrana s-a inecat, facand ochii mari.
- Ce ai spus?
Femaia parea socata.
-Am spus ca e bruneta...
-Nu. Ultimele doua cuvinte!
-Am spus ca are ochii ca safirele.
Sylvia se uita tinta la mine si incepusem sa ma intreb daca nu si-a pierdut mintile. A sarit de pe scaun si m-a apucat de gulerul camasii.
-Tu te auzi ce spui? Tu intrebi de ingerul cu ochii de safir?
Ramasesem cu gura cascata. Mai auzisem cuvintele astea candva, dar nu stiam unde.
-Ingerul cu ochii de safir? Am intrebat, nevenindu-mi sa cred ce aud.
-O cunosti?
-Pai... nu stiu. Trebuie sa mi-o arati.
Batrana mi-a dat drumul si si-a fluturat mainile pe deasupra globului, murmurand ceva inteligibil.
-Iat-o. Mi-a spus aratandu-mi reflexia din glob.
Am incetat sa mai respir. Era Victoria. - O cunosti?
- Da. Ea e ducesa Victoria de Herondale.
Batrana privea uimita globul.
-Ea, dragul meu Christian, nu e doar o ducesa. Ea e ingerul cu ochii de safir!
-Si ce vrea sa insemne asta?
-Inseamna ca ea e cea mai puternica preoteasa. Cea care v-a schimba istoria ingerilor pentru totdeauna.
,, Pentru ingerul meu cu ochii de safir" asta scria pe tabloul din visul meu. Cea din tablou era... era Victoria.
Brusc m-a cuprins o durere inexplicabila de cap. Prin fata ochilor mi se derulau acum toate amintirile pe care arhanghelii mi le-au sters.
Anastasia a nascut intr-o zi geroasa de iarna, o tanara ducesa cu cei mai frumosi ochi albastri din intreaga familie de Herondale.
Victoria e cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata. Imi place sa o privesc dormind. E atat de linistita si inocenta. Atat de perfecta. Imi place sa-i numar buclele din par. Mereu imi iese alt numar. Imi place sa-i privesc ochii ore insir. Sunt ca niste pietre pretioase ce lucesc. Sunt divini ca stelele. Sunt hipnotizanti ca safirele.
E atat de inteligenta la doar opt ani. Va fii o femeie speciala. Imi place cum canta la pian. Mi-am pus o data mainile peste ale ei in timpul unui recital la scoala, cand avea emotii si s-a linistit imediat, de parca mi-ar fi simtit prezenta.
Stiu ca sufera deoarece nu se poate specializa, dar nu -mi pasa. Felul in care se impune in fata parintilor ei este incredibil. Are doar saisprezece ani, dar o ador pe zi ce trece mai tare. Nu mai vazusem pana atunci vreo fata ca ea. Nici macar nu stie ca exist. Insa inima mea va fii mereu legata de a ei. Din clipa in care am luat-o in brate cand s-a nascut, pana in clipa in care v-a muri, eu o voi iubi.
Am tresarit socat si m-am ridicat de pe scaun parasind in graba cabana. Ea e. Ea e ingerul cu ochii de safir. Fetita pe care am iubit-o. Asta inseamna ca familia ei e cea pe care am lasat-o sa moara. La fel de bine ar fi putut muri si ea. Acum inteleg ce ma atragea la Victoria. Nu doar ca seamana cu acea fata, dar sunt una si aceeasi persoana. Nu stiu cum a scapat atunci, dar stiu doua lucruri clar:
In primul rand, familia ei nu a murit intr-un incendiu, ci Caius a dat ordin sa fie executati.
In al doilea rand, Dumnezeu mi-e martor ca o voi gasi pe Victoria si voi face dreptate odata pentru totdeauna!