Îngerii Nordului

Talente ascunse

Mintea mea incetase sa mai proceseze ceea ce vedeam. Zidul era impanzit de aceleasi flori rosii ca cele de langa conac. Crescusera ca o panza de paianjan, intinzandu-se pe toata suprafata peretelui. Aveau culoarea sangelui proaspat si din nou imi pareau al naibii de cunoscute. Ma apropii incet de ele si o ating cu varful degetelor pe cea mai mare. Petalele erau mari, iar pistilul negru semana cu un ochi in care se vede ceata intunericului. Ma simteam hipnotizata de ea, neputand sa-mi desprind privirea. Simteam o atractie toxica spre aceasta floare, insa tot nu-mi puteam aminti numele ei. Incet, incet simt cum imi pierd luciditatea, iar mintea mea nu mai e in stare sa gandeasca limpede. Tot ceea ce vad sunt petalele rosiatice ce mi-au acaparat privirea. Ceva cald imi curge pe maini si cu greu imi dau seama ca e sange. Sange? De unde?
Dau sa ma indepartez de floare, insa nu pot. Ma simt de parca as fi lipita de ea. Ceata din minte e din ce in ce mai groasa si nu mai pot distinge nimic jn jurul meu. Imi amintesc in treacat de Christian. Christian. Dau sa rostesc, insa cuvintele mi se opresc in gat, nevrand sa iasa.
Ce se intampla? Imi rascolesc capul in cautarea unei vraji care sa ma scoata din starea asta ciudata, dar tot ce gasesc este o negura cenusie. Nicio imagine, niciun gand. De parca ceva mi-ar fi oprit mintea. Totul se intuneca cu pasi repezi, iar eu ma simt tot mai disperata si neputincioasa. Incerc sa accesez spiritul, dar nu pot. E o luminita in acel intuneric sinistru la care incerc sa ajung, insa ceata ma trage inapoi. Abia acum sesizez cat imi e de frig. Nu mai am control asupra mea si fara vreun avertisment ma prabusesc pe podea. Ma lovesc cu capul de ceva sau cel putin asa cred, caci o durere ascutita ma loveste din tample pana in spatele ochilor.

Christian POV
Victoria steatea nemiscata in fata acelor flori. La inceput nu mi-am dat seama ce se intampla, dar apoi am incercat sa o iau de acolo. Privirea îi e goala, exact ca atunci cand are o viziune. Dar acum e altceva. Nu se misca, iar gura îi e intredechisa, vrand parca sa spuna ceva, dar nu poate.
Fac un pas in directia ei si apoi simt cum o pereche de lanturi groase ma prind de picioare si ma prabusec pe podea. O caut din priviri pe Silvya si exact asa cum banuiam, ea facuse asta. O injunghiase pe Liana, care acum zacea pe jos cu mainile peste rana sangeranda. Incep sa marai la ea cand vad ca se apropie de mine.
-Oh, scumpul meu Christian. Nu te mai agita. Victoria va fi bine, dar nu ma pot apropia de ea daca tu esti aici. Amandoi stim ca nu ma vei lasa. Uita-te la ea, Christian. E sub controlul meu acum. Doar eu o pot invata sa-si controleze puterile.
Ma uit disperat la Victoria care se prabuseste incostienta, lovindu-se cu capul se masa. Asta va lasa vanatai zdravene. Incerc sa ma smulg din lanturi, dar sunt prea puternice. Imi incordez muschii, impingandu-le de pe mine, insa fara vreun rezultat. Nici nu-mi pasa ca ma raneam in disperarea mea de a scapa. Tot ce-mi doream era sa ajung la Victoria pe care nu o scapam nici macar o clipa din ochi. Se zbatea cuprinsa de convulsii pe podea. Nu intelegeam ce îi facuse, dar am avut dreptate cand am spus ca nu e bine sa venim aici.
Silvya s-a apropiat de ea si simteam ca turbez.
-Nu te mai chinui degeaba, Christian. E in zadar.
Daca as fi putut vorbi, as fi injurat-o in numele tuturor sfintilor. O ia pe Victoria si o taraste pana la un scaun. O leaga de spatarul acestuia si sunt uimit sa vad cata forta are o batranica de peste o mie de ani. O ura incontrolabila a pus stapanire pe mine.
Prins in lanturi cum eram m-am repezit la scorpia de vrajitoare si am reusit sa o musc de picior suficient de tare incat sa-i ating osul. Silvya a inceput sa urle de durere si si-a atintit ochii aia infiorator de albi asuprea mea.
-Nu ar fi trebuit sa faci asta! Din pacate ma vad nevoita sa te pedepsesc, dragul meu Christian.
Se ridica schiopatand si ma trage afara din casa. Incerc sa ma impotrivesc, dar sesizez ca defapt nu ea este cea care matura podeaua cu mine, ci lanturile. Mai mult ca sigur pusese un soi de vraja pe ele, iar eu nu puteam sa ma impotrivesc in vreun fel. Am mers pe o poteca pietruita ceva timp, apoi batrana s-a oprit brusc. A intins mainile in fata si o lumina verzuie îi scanteia din degete, facand sa apara o usa. A deschis-o si apoi s-a intors spre mine cu zambetul pe buze.
-Daca nu te-ai fi purtat atat de urat, nu ai mai fi ajuns aici. Mi-a spus, apropiindu-se de mine.
M-am repezit sa o musc, dar s-a ferit numai decat. Privirea cotoroantei s-a intunecat.
-Cat esti de nerecunoscator! Datorita mie ai gasit-o pe Victoria. Ar trebui sa-mi multumesti.
Am dat sa-i spun ceva urat, dar mereu uit ca sunt caine. Silvya si-a dat seama, caci m-a prins de gat. Fiecare muschi incepe sa-mi zvacneasca, iar focul pe care l-am simtit cat timp am fost inchis in pestera lui Caius, a aparut din nou. Am inceput sa urlu. O lumina puternica mi-a invadat privirea si apoi, am vazut cu alti ochi chipul brazdat de linii adanci al vrajitoarei. Nu trebuia sa fiu vreun intelept ca sa-mi dau seama ca ma transformase inapoi intr-un inger al infernului.