Îngerii Nordului

Scrisoarea

Am deschis incet ochii, simtind cum ma sageteaza o durere crunta de cap. Am dat sa ma ridic in capul oaselor, dar nu puteam. Ma durea spatele ingrozitor de tare, iar picioarele si mainile nu mi le puteam simti. Ce Dumnezeu mi se intamplase? Pe noptiera am vazut o ceasca cu un lichid din care iesea abur. De cana era atasat un biletel: Bea-l. Iti va trece durerea.
Am facut cum mi s-a spus si am baut tot. Era usor amar, dar era in regula. Era levantica cu lamaie. Uneori e bine sa stii ce bei sau mananci. Asa, doar de curiozitate. Apoi am sesizat ca mai era ceva pe noptiera. Era un plic sigilat. L-am luat cu mainile tremurande si stiam deja ce urma sa aflu. Sigiliul era al arhanghelilor: ingerul Gabriel cu aripile desfacute. Stomacul mi s-a strans.
,,Draga ducesa Victoria de Herondale,
Va informam, ca daca nu veti aduce dovezi concrete, impotriva regelui Caius Dragomir, veti fi aruncata in temnita si judecata pentru calomnierea unui rege. De altfel nu veti mai avea custodia nepoatei dv. Termenul este pana duminica.
Consilul Arhanghelilor."
Nu! Asa ceva nu se putea intampla! Aveam nevoie de dovezi, si repede.
M-am ridicat scancind din pat. Tot corpul ma durea, dar cel mai greu de suportat era spatele. M-am dus sa-mi caut o rochie in dulap, dar cand am trecut prin fata oglinzii am inlemnit. Priveam socata portiunile de piele acoperite de vanatai purpurii si galbene. Umerii imi erau vinetii , iar pe spate mi se intindea cea mai mare vanataie pe care o vazusem vreodata. Imagini din noaptea trecuta mi-au invadat mintea. Racoarea, mainile negre, cada, valul alb, durerea... au incercat sa ma omoare. Christian. Ii vazusem privirea plina de teama, dar si de furie. El ma salvase. Oare vazuse spiritul acela? Nu avea cum. Doar eu il puteam vedea. Cineva eliberase acel spirit, dar nu asta conta acum. Trebuia sa ma intorc la casa familiei mele pentru a gasi scrisoarea. Era unica dovada pe care o puteam gasi. M-am imbracat, chinuindu-ma sa nu tip de durere. De data asta am avut grija sa-mi impletesc strans parul ca sa nu-mi mai zboare vreo panglica. Cand am dat sa ies din camera, m-am lovit de un piept tare si puternic. Mi-am ridicat ochii si l-am vazut. Cum de nu-l simtisem? Ai incasat ceva bataie, sunt amortit. Pe bune?! Acum te-ai gasit sa fi amortit?!
Christian avea aura intunecata, dar la mine se uita cu blandete si calm.
-Unde mergi?
Incercam sa gasesc un raspuns, dar mintea mi se golise brusc. Unde esti cand chiar am nevoie de tine? Am auzit un mic chicot in strafundul mintii mele si am stiut ca sunt pe cont propriu.
-Eu...
Nu mai stiam ce sa zic. El a ridicat o spranceana.
-Aveam de gand sa iau o gura de aer. Am spus in final si stiam ca nu ma crede.
-Bine atunci vin cu tine. A replicat zambind.
Imi facea jocul.
-Nu e nevoie. Ma descurc.
-Mda, am vazut. Si eu m-am nascut ieri.
Am dat sa trec pe langa el, dar m-a apucat de talie oprindu-ma. Un junghi de durere mi-a strabatut corpul si am inceput sa tip. Christian mi-a dat drumul uitandu-se precaut la mine.
-Intra inapoi in camera. S-a rastit la mine si asta ma enerva.
L-am ascultat, dar mintea mea cauta un plan de scapare. Trebuia sa gasesc scrisoarea aia, altfel o pierdeam pe Melissa. Simplul gand m-a facut sa ma cutremur. Christian a trantit usa.
-Unde aveai de gand sa pleci? Vocea ii era inexpresiva si iar am simtit acea raceala ca pe un cutit.
-Ti-am mai spus. Sa iau o gura de aer.
-O gura de aer poti sa iei si daca scoti capul pe fereastra.
-Vrei sa cad? Am intrebat facand ochii mari, dar doar ca sa-l distrag.
-Stiu ce s-a intamplat aseara.
Am inghetat.
-Nu stii nimic! M-am rastit enervata la el. Tu nu stii absolut nimic! Nu stii cum e sa auzi voci ale spiritelor sau sa prevestesti moartea cuiva. Tu nu stii nimic! De ce mai esti aici?
-Nu ai de gand sa-mi spui unde voiai sa mergi? Mi-a ocolit intrebarea si asta ma scotea din minti.
Aerul din jurul meu a inceput sa fremete. Trebuia sa ma calmez. Control. Unde mi-e controlul? Ma perfectionasem ani de zile si acum se ducea totul pe apa sambetei. Era numai vina lui. Ma simteam invinsa si fizic si psihic. Am cedat aratandu-i scrisoarea de la arhangheli.
-Crezi ca poti gasi vreo dovada? M-a intrebat incruntandu-se.
-Nu cred. Stiu.
-Stii?
-Da stiu. E in casa familiei mele.
-Stiam eu ca tu ai fost in seara aia.
-Acum ca stii, ai de gand sa vii cu mine sau nu? Pentru ca daca nu vrei atunci ma duc singura, dar nu promit ca ma intorc vie.
Privirea lui se intuneca. Ma speria cand facea asta.
-Sa nu glumesti cu asta! Mi-a spus raspicat. Vin cu tine, doar sa ma asigur ca nu te mai omoara cineva.
-Ai vazut-o si tu? Vocea imi era stinsa, dar socul m-a strabatut ca un curent electric.
-Da. Fiind demon ii pot vedea pe ceilalti.
Interesant. Asta nu stiam. Voiam sa aflu mai multe. Iar m-a luat gura pe dinainte.
-Cum ai ajuns demon?
Christian innlemni. Mi-a aruncat cea mai rece privire si am stiut imediat ca am facut o mare greseala.
-Nu ziceai ca ai nevoie de o dovada? M-a intrebat, evitand sa ma priveasca in ochi.
Am dat aprobator din cap, lasand subiectul la o parte. Aveam de gand sa aflu intr-o zi ce i se intamplase.
Am iesit in curtea din spate a castelului, dar la colt era un gardian. Christian a vrut sa se repeada la el, dar l-am oprit, inainte sa faca vreo prostie. S-a uitat surprins la mine si i-am facut semn sa ramana acolo. M-am apropiat de barbat si mi-am pus in aplicare magia. Barbatul a vrut sa strige, dar l-am oprit fortandu-l sa se uite in ochii mei.
-Vei adormi, uitand ca m-ai vazut vreodata. I-am poruncit lasand spiritul sa-i patrunda mintea.
Pupuilele i s-au dilatat si apoi a adormit, complet inconstient.
Christian ma privea socat.
-Cum ai...
-Nu conteaza! I-am taiat-o eu.
Eram prea obosita sa mai dau acum explicatii. Christian a tacut desfacandu-si aripile. Iar ma holbam ca proasta la el. Era splendid. Negrul acela intens ma fascina. Oare innebunisem? El si-a luat zborul lasandu-ma in urma.
-Hei! Am strigat fluturand din mana. Vino inapoi!
El s-a intors pe pamant incrucisandu-si bratele la piept. Ma privea iscoditor si stiam ca urma intrebarea de care imi era cel mai frica.
-Victoria?
-Da?
-De ce nu-ti desfaci aripile?
Am inchis ochii oftand. Nu vroiam sa-i spun adevarul. Nu puteam. Adevarul era ca imi e frica. Nu am mai incercat nici macar o data sa-mi desfac aripile, de acum sase ani. Imi era frica de ce voi vedea. Daca mi se innegrisera? Atunci nu as mai fi putut sa fiu ingerul pazitor al Melissei. Mi-as dezamagii parintii pentru a doua oara. Nu, nu puteam sa le desfac.
-Sunt prea obosita. Acum ai de gand sa nu ma mai innebunesti cu intrebarile si sa plecam?
Mi-a mai aruncat o ultima privire care spunea limpede ca mint de ingheata apele, dar nu-mi pasa. Era ultimul lucru pe care mai trebuia sa i-l spun. Spusesem deja prea multe. Gata, asta era limita, de care nimeni nu putea sa treaca. Nici macar Melissa. Era un lucru doar al meu. Era teama mea si asa trebuia sa ramana. Am zburat in bratele lui pana la casa familiei mele. Am intrat simtind acel iz ciudat in aer. Dar... m-am oprit la baza scarilor. In afara de moartea obisnuita pe care o simteam de obicei mai era ceva. O alta prezenta. Nu imi dadeam seama ce era, dar era ceva acolo sau cineva.
-Christian?
-Da?
-E cineva aici. Am spus agatandu-ma de balustrada ca sa nu cad.
-Esti sigura?
-Mai mult decat sigura.
Eram epuizata, iar picioarele ma lasau. Dar prezenta aceea ma obosea si mai tare. Christian s-a postat in fata mea si am urcat incet scarile, stand cu urechile ciulite. Nu auzeam nimic. Nu voci, nu soapte, nimic. Poate doar mi se paruse. Dar soarta a tinut mortis sa-mi arate ca ma insel. Am vazut un demon cu ochii rosii scanteind amenintator, profilandu-se in fata noastra. Christian si-a folosit puterile, aruncand o umbra intunecata spre demon. Acesta a sarit spre stanga, evitand-o. Brusc eram inconjurati de demoni. Toti aveau aripile rupte si zdrentuite nu ca cele ale lui Christian. Un fior de greata mi-a strabatut stomacul si simteam ca cedez. Dar nu. Nu aveam sa lesin, lasandu-l pe el singur. Eu il bagasem in asta, si nu mi-as fi iertat-o in veci daca patea ceva din cauza mea.
Mi-am ridicat palmele spre cer si am zis:
-Lumina!
Imediat, corpul mi s-a incalzit si am vazut magia rabufnind. A umplut intreaga incapere de o lumina placuta, divina. Demoni au inceput sa tipe si s-au evaporat, dar nu toti. Mai ramasese unul. Cel care ne intampinase mai devreme. Am vrut sa arunc lumina spre el, dar am fost prea inceata. El m-a lovit cu o mazga scarboasa specifica demonilor. Mi-am pierdut echilibrul, rostogolindu-ma pe scari. Mi s-a taiat respiratia. M-a sagetat o durere de spate cumplita si am inceput sa tip. Christian isi infipsese mana in gatul demonului, dar acesta nu se lasa mai prejos. Am vazut cum mana i se transforma intr-o gheara cu unghii ascutite, asemenea cutitelor slefuite. Si-a infipt-o in abdomenul lui Christian si am crezut ca innebunesc de durere. S-a brabusit pe jos ramanand nemiscat.
-Nu! Imi iesise o soapta abia auzita.
M-am repezit inainte aruncand cu flacari rosii spre demon. Acesta a scos un urlet de furie si m-a apucat de coada. Nu mai puteam sa scot nicium sunet. Simteam cum firele de par mi se desprind de scalp, dar nu mai puteam sa fac nimic. Eram sleita. Nu fii proasta! Foloseste-ma! Pentru Melissa. Pentru Christian!
Mi-am infipt mainile in cele ale demonului si am invocat, pentru doua oara lumina. Mi-a dat drumul ca ars si apoi pur si simplu a plecat. Nu intelegeam. De ce a plecat? Il ranisem chiar atat de tare? Nu mai conta. M-am dus la Christian ridicandu-l de jos si punandu-mi mana, care inca stralucea, pe rana deschisa. S-a vindecat imediat, ramanand doar un semn.
-Ce crezi ca faci? Inceteaza! Mi-a dat mana la o parte, privindu-ma urat.
-Voiai sa te las sa mori? Am intrebat uluita.
-Da!
-Ei bine, nu-mi pasa ce vrei tu! Eu nu mi-as fi iertat-o in veci! Am tipat iritata.
Nu-mi venea sa cred! Ii salvasem viata si el se plangea! Mi-am dus mana la spate, simtind cum mi se taie respiratia. Vanataia imi zvacnea. Am cedat, cazand in genunchi. Christian s-a asezat langa mine respirand sacadat.
-Vrei sa-ti arat ceva? M-a intrebat ranjind ca un nebun.
Am dat din cap ca da, iar el a scos din vesta o bucata de hartie. Mi-a intins-o, parand foarte multumit. Mainile imi tremurau, dar am luat-o, sesizand imediat sigiliul.
-Dumnezeule! Asta e... cum ai gasit-o? Am intrebat entuziastamata.
-I-am luat-o din buzunar cand nu era atent. Cand eram mic obisnuiam sa fur pentru mine si fratele meu ca sa ne putem intretine.
Imi venea sa plang. Il judecasem gresit. Era doar un alt copil ce are in spate o poveste. La fel ca mine.
Am desfacut sigiliul lui Caius si am citit cu voce tare:
-,, Eu regele Caius Dragomir, ordon gardienilor, ca in aceasta seara sa execute intreaga familie de Herondale. Motivul pentru care ii condamn la moarte este strict secret. Sa nu ramana nici unul in viata. Imi pun toata speranta in tine lord Daniel."
Am inchis scrisoarea. Aveam dovada. Nimeni si nimic nu ma mai putea opri sa razbun moartea familiei mele. Ii voi face mandri in sfarsit.

Nissa POV
Nissa isi astepta demonul loial. Stia unde se va duce Victoria dupa dovada, asa ca l-a pus le Xenius sa o fure. Seara trecuta a trimis un spirit sa o ucida, dar Christian i-a stricat planul. Dar de data asta nu va mai esua. Trimisese o armata intreaga dupa ea. Avea sa reuseasca.
Usa s-a dat de perete si Xenius a intrat schiopatand. Nissa a simtit cum innebuneste de furie. Nu se putea asa ceva. Nu din nou!
-Ce ai facut, Xenius?
-Imi pare rau Nissa. I-a ucis pe toti. Uite ce mi-a facut! A zis demonul, aratandu-i mainile arse.
-Prostilor! A urlat Nissa. Nu sunteti in stare sa ucideti o fetiscana? Cat de prosti sa fiti?
-My lady, eu...
-Gura! Tu... e numai vina ta!
Nissa s-a sprijinit de masa, deoarece ii venea sa-l dea pe Xenius de toti peretii.
-Spune-mi ca macar mai ai scrisoarea. Xenius inlemni. Uitase complet de scrisoare. S-a cautat peste tot, dar nu mai era.
-My lady...
Demonul se opri, vazand furia mocnita din ochii stapanei sale.
Nissa turbase. Nu mai suporta atata incompetenta. S-a repezit la Xenius, chemand intunericul. Mana ei a trecut cu viteza peste gatul demonului si in mai putin de o secunda era mort.
Acum Nissa era multumita. Daca ei nu au fost in stare sa o ucida pe Victoria, atunci o va face chiar ea.
-Pregateste-te ducesa Victoria. Nici nu stii ce te asteapta.