Îngerii Nordului

Trandafiri

Desi am avut un somn linistit, nu se putea sa lipseasca visele, oricate potiuni calmante as fi luat. Iar ma aflu in mijlocul oceanului, iar cerul e innorat. Barca se clatina cu mine din cauza miscarii valurilor. Imi plec privirea si observ ca la picioarele mele sta un trandafir rosu. L-am luat in mana si apoi mi-am indreptat atentia spre orizont. Tot oceanul e impanzit cu trandafiri rosii. Ce Dumnezeu? Ce e cu toti trandafirii astia? Brusc, simt cum pe maini mi se prelinge un lichid cald si stacojiu. Sange. Din petalele trandafirului se scurge sange. L-am aruncat disperata in apa si am incercat sa ma spal pe maini, dar oceanul e de culoare rosie, la fel si mainile mele. Am incercat sa tip, insa nu a iesit decat un sunet scurt ca un scancet.
M-am trezit ridicandu-ma in sezut si am observat ca sunt inca in infirmierie. Sunt singura. Ma dau jos din pat, iar podeaua si peretii incep sa se invarta. Sunt imbracata cu o rochie subtire de culoarea untului si sunt desculta. Ma intreb in treacat cine m-a schimbat. Ajung la comcluzia ca nici nu vreau sa stiu.
In stanga langa semineu e un paravan si pe el e agata o rochie rosie din catifea si un sal alb. Ma apropii impleticindu-ma de ele. Ma duc in spatele paravanului si le scap pe jos cand imi vad reflexia din oglinda. Sunt rosie in obraji, iar parul ud de transpiratie imi e lipit de frunte. Pe gat, pe brate si pe piept mi se intind pete rosii. Arsurile. In minte imi vin imagini din noaptea precedenta. Erika si Lucie cum merg in spatele meu, eu cazand pe scari. Focul care mi-a intrat pe sub piele si ma ardea din cap pana-n picioare. Christian. Oare ce îi facusera? Simt cum in mine creste o furie oarba. Numai Caius e responsabil pentru asta! Dlin cauza dorintei lui de putere sufera un Regat intreg. Nu-i corect!
Imi alung gandurile examinandu-ma si mai atent in oglinda. Ochii albastri mosteniti din familie imi sunt mari si bulbicati, iar sub ei se întind urme vineții, semne ale tuturor nopților nedormite. Am slăbit și mai mult în ultima lună, umerii devenindu-mi mai ascuțiți și talia de viespe acum e de chibrit. Parca as fi un băț. Scutur din cap dezgustata de mine însămi. Când eram cu el mă simțeam frumoasă, dar acum nici nu mai reușesc să mă uit în oglindă fără să mă întreb ce o fi văzut la mine. Mă întorc cu spatele la imaginea fetei din oglindă care parcă îmi face în ciudă și mă îmbrac. Așa cum mă asteptam rochia îmi e mare, deși acum două luni mi-ar fi fost fixa. Mă așez la măsuța de toaletă încercând sa-mi fac părul să stea locului. Când îmi îndrept atenția spre oglindă, văd în spatele meu un trandafir roșu ce sta suspendat în aer. Rămân încremenită cu o mâna în păr și una care se întinde spre agrafe. Mă uit fix la floarea ce parcă mă priveste, iar atunci mi se pare ca văd cum din ea pica niște stropi roșiatici. Pic, pic, pic. Îi aud cum cad pe podea. Mă ridic de la masă dărâmând scaunul, dar când mă întorc cu fața spre trandafir, constat ca nu mai e. Mă îndrept spre locul în care a stat suspendat în aer și simt cum calc în ceva. Lichidul mi se prelinge pe talpa, iar stomacul mi se întoarce pe dos. Nu e nevoie să mă uit ca să știu ce e. Aud un ciocănit în ușă, dar nu sunt capabilă să răspund. Simt sângele cum mă înțeapă puternic, trimitandu-mi ace în tot piciorul, dar tot nu mă mișc. Aud clanta cum se mișca și ușa se deschide. Erika intră ținând în mâna o tavă cu micul de jun, cred. Se uita la mine cum stau înțepenita și apoi atenția i se muta pe balta de sânge în care am călcat. Ochii i se măresc instant și arunca tava pe masă.
-Vic... ăla e al tău? glasul îi e stins, dar privirea ei mă examinează atent.
-Nu. Îngaim in cele din urma.
Știu care e următoarea întrebare.
-Atunci al cui e? Ochii i se rotesc instinctiv prin salon, dar e gol.
-N... nu știu.
Tresare și mă apuca de mâna, tragandu-ma încet din balta de sânge. Mă împinge spre scaun, iar eu nu protestez. Mă uit țintă la sângele care se prelinge pe podea de parcă ar prinde viață. Erika îmi șterge piciorul murdar și îmi da pantofii să mă încalț. Nici asta nu fac. Mă simț hipnotizată. În fața mea sângele se rotește din nou și din nou și din nou, ca intr-un dans macabru. Strâng marginea scaunului până mi se albesc degetele,iar Erika îmi spune ceva, însă nu aud. Sângele ia forma unui șarpe și brusc, sare spre mine.
-Vic, da-te la o parte! mă striga prietena mea.
Sunt paralizata. Apoi în ultimul moment simțurile mi se aprind și mă dau la o parte din calea șarpelui sâsâitor. Se izbește cu zgomot de oglindă, spargand-o. Erika și cu mine privim socate bucățile de sticlă spartă ce sunt pătate de sânge. Prietena mea vrea să se apropie de oglinda făcută cioburi, dar o prind de mâna. Se uita la mine, iar eu clatin din cap.
-Nu am un presentiment bun. Îi zic, iar ea face un pas înapoi.
Fără alte cuvinte, părăsim încăperea.
-Orion ne cheama in sala mare. Rupe Erika tacerea.
Apreciez ca nu ma intreaba absolut nimic de ,,intamplarea" de mai devreme.
-Bine. Am spus mai aspru decat voiam.
Erika a tresarit, dar nu a mai spus nimic. Stie ca nu vreau sa vorbesc despre asta.
Imi las gandurile sa o ia in alta parte. Ce era cu sarpele ala? Mai mult ca sigur voia sa ma raneasca. Dar de ce? De ce nu poate Caius sa ma omoare fara sa mai trimita tot felul de aratari ciudate sa o faca? Golul din mine creste cu fiecare zi tot mai mult, iar absenta lui ma face sa-mi doresc sa ma duc chiar acum la Caius si sa-l implor sa ma omoare. Dar nu asta e ideea. Ideea e, că el vrea ca eu sa sufar. Stiu asta.
Nu o mai simt pe Erika mergand langa mine si ma opresc sa ma uit in spate. Sta rezemata de perete si e alba ca ceara de lumanare.
-Erika? Ce ai? intreb apropiindu-ma de ea.
Imi evita privirea si stiu ca se ascunde.
-Erika, spune-mi.
-Cred... cred ca am o viziune.
Ma apuca de maini si ma strange. Isi inchide ochii, contopindu-se cu spiritul. O simt tremurand si lacrimile i se preling pe obraji. Mi se rupe sufletul privind-o. Stiu mai bine decat oricine prin ce trece. Cand isi dechide ochii, observ ca are pupilele dilatate si se uita ciudat la mine.
-Tu... vocea îi e o soapta vlaguita. Te-am vazut. Tineai un trandafir rosu in mana... apoi ai cazut in apa. Am incercat sa te prind, dar... erai moarta. Apa era rosie.
O ascult cu gura cascata. Semana extrem de bine cu visele mele. Insa nu pot sa-i reamintesc asta. O strang bland de maini si ma chinui sa zambesc putin.
-Nu o sa patesc nimic. Totul o sa fie bine.
Desi stiu ca ce tocmai mi-a iesit pe gura e o minciuna sfruntata. In sala cea mare e multa harmalaie. Vrajitorii se cearta din cauza vrajii pe care sa o facem, iar restul... nici ei nu stiu. Se cearta din te miri ce. O trag pe Lucie din multime si o iau la intrebari:
-Ce se intampla? De ce sunt toti agitati?
-Nu ai aflat?
Clatin din cap.
Lucie ne apuca pe mine si Erika de brat si ne trage mai incolo.
-Patrula trimisa de Orion ieri, a aflat ca Nissa le-a facut o vraja puternica demonilor tinuti prizonieri.
Simt ca ma ia cu ameteala.
-Ce vraja? intreaba Erika incruntandu-se.
Lucie se uita perecauta la mine, dar Erika isi pierde rabdarea.
-Vorbeste, Lucie!
-Pai... se balbaie ea agitata. Orion... crede ca e... ca e...
-Ca e ce? tip nervoasa.
O parte din mine vrea sa-si astupe urechile astfel in cat sa nu auda nimic, dar cealalta parte vrea sa stie ce s-a intamplat. A doua parte a castigat. Vreau raspunsuri.
Lucie trage aer in piept si da drumul bombei:
-Otrava intunericului.

Au trecut zile, saptamani sau luni? Nu stiu. Focul din interiorul meu s-a mai domolit, dar tot ma simt ca un cuptor. -E mai rau ca in iad. Zice Rafael tusind.
-Crezi ca nu stiu? Sunt curios totusi cati o sa supravietuiasca. Raspund, iar plamanii imi iau foc.
Am uitat ca si cel mai mic cuvant imi provoaca o arsura ingrozitoare. Ma aplec in fata si incep sa tusesc. Doi dintre noi au murit ieri. Incepusera sa tuseasca sange, iar temperatura corpului crescuse prea mult. Au cedat. -Probabil nu prea multi. Vocea lui e ragusita.
-Daca ne vor face asta in fiecare saptamana, atunci eu prefer sa mor. Replica Hugo.
Tatuajele îi sunt acum si mai proeminente din cauza transpiratiei.
-Nu ai niciun drept sa faci asta. Dumnezeu ne va hotari soarta. Suiera Gutrix cu respiratia precipitata.
-Pai eu nu-l vad pe Dumnezeu aici.
-Nu trebuie sa-l vezi tu, Hugo.
Eu si Rafael izbucnim in ras. Gutrix e foarte credincios desi nimeni nu stie cum a ajuns demon.
-Pai daca nu-l vad inseamna ca e inexistent!
-Hugo se enerveaza. Imi sopteste Rafael, dar nu ne putem abtine si radem in continuare.
Cei doi certareti se uite incruntati la noi, insa nu ne oprim decat atunci cand rasul se transforma in tuse.
-Stiti... nu v-am spus niciodata cum am cazut. A spus Gutrix si cu totii am tacut.
-Eram ingerul pazitor al unui barbat. Stiam ca are o sora, dar nu o vazusem niciodata. In ziua in care s-a intalnit cu ea, timpul a stat in loc. Era frumoasa. Nu semana nici pe departe cu grasul de fratisu. Era... soarele de pe cer.
-Si tu luna. Il intrerupe Hugo si incepem sa radem iar.
-Radeti voi, dar ati da orice sa simtit ce am simtit eu. Raspunde Gutrix rosu la fata.
-Nici pe lumea cealalta!
Atunci îi percep cuvintele. Fara sa ma mai gandesc deschid gura facand o mare greseala:
-Lasa-l in pace Hugo. Are dreptate.
-Si de unde sti tu? il aud pe Rafael intrebandu-ma, dar nu raspund.
Gutrix ma priveste curios, insa prefer sa tac. I-am luat apararea si atat. Poate asa o sa taca cu Dumnezeul lui cu tot.
Mai tarziu dupa ce Gutrix si-a depanat poveste despre marea lui iubire care a ales sa se casatoreasca cu altcineva in ciuda faptului ca el a riscat totul pentru ea, ne-a luat somnul. Simt un val de neliniste, dar nu e al meu. E Victoria. O simt. Se clatina pe picioare si da frenetic din cap. E inconjurata de multi ingeri. Tipa ceva, dar nu aud ce. Ma loveste. Durerea ei ma loveste in cap si in piept. Vad franturi de imagini. O vad uitandu-se in oglinda si stramba din nas. Constat ingrozit cat de mult a slabit si ochii îi sunt goi si complet inexpresivi, dar tot frumoasa ramane. Apoi imaginea se schimba. O vad asezata pe un scaun si in fata ei un sarpe rosu ca sangele sare spre ea. Se fereste in ultima clipa, iar sarpele sparge oglinda din spatele ei. Ce dracu? Serpi? Ce face ea cu serpii? Apoi imaginea se schimba iar si o vad stand in mijlocul unui ocean cu un trandafir in mana. Asta ce mai e? Apoi dispare si ma trezesc. Am vazut franturi din mintea ei. I se intampla ceva.
Aud un zanganit la usa celulei si cand ma intorc vad un gardian.
-Trezirea! urla la noi.
Ne leaga mainile cu lanturi. Acum stam in sir imdian cu totii legati exact ca niste caini. Ne duce prin tuneluri pana intr-o galerie imensa. E facuta exact ca arenele romane. Un cerc imens in care pe margini stau nobili invitati de Ciaus, iar in centru ne vom omorî unii pe altii. Noi am fost dusi intr-o camera alaturata, dar chiar si asa am auzit tare si clar vocea lui Caius:
-Nobilii mei, astazi v-am chemat aici pentru a lua parte la o demonstratie de forta, curaj si vointa. Cei cinci demoni cazuti in dizgratie se vor lupta contra unor demoni nascuti din flacarile iadului. Cel care va castiga va avea onoarea sa fie comandantul armatei mele! Ne va conduce spre libertate. Va lupta contra mesagerilor!
Nobilii au inceput sa aclame bucurosi si am simtit un nod in stomac. Un singur gand ma izbeste in moalele capului, in aceasta clipa:
Printre mesageri e Victoria.