Îngerii Nordului

Balul însângerat

,, Zăpada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioară".

Mă privesc în oglindă, așteptând ca servitoarea să termine cu împletitul părului. Port o rochie albastră din mătase brodată cu un model complicat de pene de păun, ce îmi cade în valuri pe picioare și oprindu-se la doi centimetri deasupra podelei. Însă nici chiar frumusețea asta de rochie nu putea distrage atenția de la chipul meu palid ca un cadavru și ochii triști ce plâng pe dinăuntru. Am cea mai împietrita atitudine, dar pe dinăuntru urlu. Caius a ținut morțiș să organizeze în această seara, balul solstițiului de iarna. Însă doar Dumnezeu știe ce gânduri întunecate mai are de fapt. Simt ca înnebunesc. Nu vreau să particip la nenorocitul asta de bal pentru ca va trebui, în calitate de preoteasă a Regatului, sa-i asigur ca totul va fii bine și nimeni nu o sa mai moară. Minciuni sfruntate evident. Trebuia sa-i mint caci nu pot sa-l acuz pe Caius de crimă de față cu tot Regatul, fără să am o dovadă. Inca mai am scrisoarea, dar dacă o citesc în gura mare, atunci nu știu de ce va fii în stare Caius. Nu pot risca viața poporului pe care se presupune ca trebuie sa-l apar. Prin urmare nu pot face absolut nimic. Am fost smulsă din reveria mea de glasul pițigăiat al servitoarei:
-Gata, my lady! Veți atrage toate privirile! chițăi aceasta.
Mi-am privit atentă părul, și am constatat cu uimire ca a făcut o treabă foarte bună. Imi făcuse o împletitură complicată în vârful capului, prinzandu-mi coada intr-un coc elegant și mi-a lasat câteva șuvițe să atârne pe lângă urechi. Pe creștet mi-a prins niște fluturași roșii din matase.
-E minunat! am spus, ridicandu-ma de pe scaun.
Am văzut cum obrajii fetei se înroșesc și masca mea rigidă a fost crăpată de un zâmbet.
-Mulțumesc... Cum te cheama?
-Angela.
-Mulțumesc, Angela. Am spus și pentru prima dată am analizat din cap până în picioare, șatena din față mea.
Are părul până la jumătatea spatelui, prins dintr-o coada simplă. E îmbrăcată ca toate servitoarele din castel, cu bonețică și rochie neagră. E cât mine de înaltă și are ochii verzi scânteietori. Îmi plăce de ea. Brusc, stomacul mi s-a strâns și am auzit o voce în capul meu: Cineva o va împinge de la balcon. Am rămas țintuită locului. Angela a dat să iasă, dar glasul meu a oprit-o:
-Stai! am spus repezindu-ma la ea.
-S-a întâmplat ceva, my lady? Păreți cam speriată.
Pai chiar așa și sunt! Dar nu pot sa-i spun asta. Un sentiment de disperare și neputință m-a împins să zic:
-Să nu te apropii de balcoane în seara asta. I-am spus, iar ea m-a privit neîncrezătoare.
-Cum adică?
-Pur și simplu. Te rog, asculta-ma! am spus, prinzand-o de mâna.
Angela s-a speriat când ușa s-a deschis și a intrat Christian. S-a smuls din mâna mea și a țâșnit cu viteză pe lângă el. Acesta se uita încruntat în urma ei. Poarta un costum din catifea albastru întunecat, care-i vine impecabil pe umerii lați.
-S-a întâmplat ceva? m-a întrebat, ridicandu-si o sprânceană.
-Nu. Haide, să mergem. Am spus înainte să mă mai întrebe ceva.
M-a studiat cu atenție preț de câteva minute lungi. Simțeam ca mă topesc sub privirea lui blândă ce parca mă mângâia. Mi-a întins galant brațul și mi-am vărat mâna sub el fără să stau prea mult pe gânduri.
-Lady Herondale. A spus, zâmbind și inima a început să facă salturi în pieptul meu.
Însă acea senzație plăcută de căldură, a dispărut imediat când mi-am amintit ca îmi ascunde ceva. Eu mi-am pus sufletul în față lui și el ce face? Mă minte în continuare. Am înghițit în sec ca să nu plâng.
-Lord Laurens. Am spus, dar glasul mi s-a frânt căci acel sentiment negru persista în continu, tăind în carne vie.
Am schițat un zâmbet și m-am uitat în altă parte. Ce fel de înger păzitor e el? Îmi venea sa-i strig asta în față, dar nu puteam. M-as fi făcut de râs și aș fi riscat sa pierd și acea mică fărâmă de fericire, pe care am dobandit-o când mi-a spus ca el e îngerul meu.
Mi-am golit mintea de toate acele gânduri îngrozitoare și mi-am pus din nou masca rigidă și calmă de mai devreme. Indiferent ce avea să mă tulbure în acea seară, trebuia sa-mi păstrez controlul, care în ultima perioadă se dusese pe apa sâmbetei.
În față sălii stătea un lacheu care striga numele invitaților. Cand a ajuns la noi, privire i-a căzut insistentă pe mine și l-am auzit pe Christian mârâind.
-Potoleste-te! i-am șoptit la ureche.
S-a calmat, dar brațul lui l-a strâns mai tare pe al meu. Ce Dumnezeului l-a apucat? Tot calmul meu începuse deja să se risipească. Pana la finalul serii aveam să cedez nervos!
Lacheul s-a uitat speriat la Christian, întorcandu-se apoi cu fața spre mulțime, strigând:
-Lordul Christian Laurens și lady Victoria de Herondale!
Vocile din sală s-au oprit brusc, iar toți ochii au fost ațintiți spre noi. Am înaintat, coborând scările de marmură albă a sălii de bal. Imi țineam spatele drept ca un băț și bărbia ridicată ca o veritabilă ducesă. Am cercetat cu indiferență mulțimea. Femeile mă priveau cu admirație și invidie. Le dădeam clasă la toate. Iar bărbații căscau gura șocați.
Caius ne-a întâmpinat la baza scărilor, cu Nissa agățată de brațul lui. Poarta un costum roșu sângeriu ce parcă prevestește ceva. Nissa e îmbrăcată cu o rochie din dantelă neagră cu un decolteu prea adânc pentru gustul meu, dar culoarea îi scoate în evidență părul blond. Ochii ei roșii mă sfredelesc, pe când ai lui Caius sunt complet inexpresivi.
Când si-a fixat privirea pe mine am văzut o luminiță șireată în ochii lui.
-Lady Victoria, sunteți splendidă în această seară.
Am scrâșnit din dinți și i-am răspuns:
-Mulțumesc, my lord.
-Vreau sa-mi oferiți acest dans. Mi-a spus-o ca pe un ordin, nu ca pe o rugăminte.
I-am dat încet drumul lui Christian și am apucat brațul regelui, care zâmbea lasciv. Am mers în mijlocul mulțimii care făcuse cerc în jurul nostru și am început să dansăm. Stăteam încordată ca un arc. Nu suportam să mă atingă și nu doar o dată m-am scuturat ca sa-i dau jos mâinile.
-Sunteți cam încordată, lady Victoria. Mi-a soptit la ureche.
-Ah nu, doar ca-mi sunteți puțin cam antipatic. Am replicat scârbită.
-Puțin?
I-am prins privirea lui Christian care ne urmărea atent. Un junghi mi-a traversat prin stomac și brusc, m-am trezit dorindu-mi să vină să mă ia de acolo.
-Lady Victoria, va ofer un târg. A spus Caius.
Am înghețat, dar continuam să dansez.
-Ce târg? am întrebat rece.
-Voi lăsa poporul în pace, fără să mai moară nimeni, dacă va veți supune mie.
-Poftim? am întrebat, smulgandu-ma de lângă el.
-Nu mai repet încă o dată. Cred ca a-ți înțeles foarte bine ce vreu.
-Și ce vreți mai exact?
-Vreau o armă.
-Nu sunt arma ta și nici nu voi fi! am mârâit printre dinți.
-Este numai alegerea ta. Mi-a spus rânjind.
Ca și cum cineva l-ar fii auzit, niște femei au început să țipe. Se uitau îngrozite la peretele din sticlă ce lăsa să se vadă grădina. Mi-am mijit ochii și am văzut ceva zăcând în zăpadă fără vlagă. Zăpada albă fusese pată de un lichid stacojiu ce se formase ca o aură în jurul corpului inert. E...o fată. Am recunoscut imediat părul șaten prins în coada. E Angela! Am simțit cum mă cuprinde un sentiment de vinovăție. Îmi părea foarte rău pentru ea. Era atât de tânără...
Luminile din sala de bal s-au stins și am simțit cum două brațe îmi pun ceva urât mirositor la gură. Am recunoscut imediat mirosul. E iarba regelui. Ce nu știu mulți e ca învățând alchimie înveți și mirosurile și proprietățile plantelor. Prin urmare știam mai bine decat oricine ce să fac. Mi-am ținut respirația și am invocat apa. Mi-am pus mâinile pline de apă peste cârpă și mirosul a fost înlăturat numaidecât. Iraba regelui este o plantă care își pierde mirosul în contact cu apa, însă puțini știu asta. Apoi am invocat focul, arzandu-i mâinile bărbatului ce mă apucase de gură. A țipat impleticindu-se înapoi. Am început sa-mi fac loc orbește, prin mulțimea care țipa și am simțit mirosul de fier al sângelui, imprastiindu-se prin sală. Îngerii mureau pe capete.
-Victoria! l-am auzit pe Christian strigandu-mă.
M-am ghidat după instinct și am început sa-l caut prin mulțime. Mi se făcea din ce în ce mai rău, auzind țipetele de agonie și durere ale îngerilor uciși cu sălbăticie. Însă pe mine nu mă atingea absolut nimic. Spiritul se declanșase, formând o aură protectoare în jurul meu. Am simțit cum două mâini blânde mă cuprind de talie și mă ridica deasupra mulțimii însângerate. Am zburat afară din castel pana am ajuns pe o coastă deasupra mării. În zare se vedea catelul, dar strigătele de groază erau acoperite de valurile ce se izbeau de stanci. Toată acea durere mă sfâșiase și am început să plâng. Era numai vină mea! Christian m-a ținut în brațe și eu am plâns pentru toți acei ingeri, pentru Angela, pentru Clara, pentru bărbatul atârnat de copac.
Și mai ales pentru soarta a mii de suflete nevinovate ce au fost aruncate cu forța în pierzanie.