Îngerii Nordului

Magie neagra

,,Razbunatoarea-i ura astfel ostoindu-si.
Sau, robi, mai de folos sa-i fim, prin dreptul
Razboiului, orice ar vrea sa faca,
in inima iadului trudind in foc,
Ori in Adancul-ntunecat fiindu-i sclavi?
La ce ne-ar folosi atunci sa ne simtim
Puterea neslabita"

Toata lumea ma priveste incremenita de parca as fi innebunit. Chiar daca gandesc asa, atunci au dreptate. Totii anii astia de singuratate, durere si pierdere m-au innebunit. Mai ales pierderea lui Christian. Zeci de voci din capul meu imi spun ca e in viata. Dar oare nu e doar rodul imaginatiei mele? Si chiar daca ar fi sa le ascult, mereu se ridica aceeasi intrebare: De ce l-ar tine in viata? Oricat m-as chinui, nu pot sa gasesc un raspuns.
Unu lucru stiu sigur: nu mai am mila. Nu-mi pasa cine moare si cine nu. Nu-mi pasa daca va muri un popor intreg in acest razboi. Toata viata nu au fost decat niste marionete in mainile Arhanghelilor, iar acum si in mainile lui Caius. Eu le dau dreptul de a alege de care parte a baricadei vor sa fie si fiecare va raspunde pentru alegerea lui.
Imi indrept spatele si imi ridic barbia, astfel in cat sa nu tradez niciun sentiment. Masca mea nu va fi sparta si de data asta.
-Trebuie sa luptam pentru propria noastra libertate. Daca nu as fi plecat din Regat acum sase ani, atunci si eu as fi fost la fel ca voi acum. Am facut o pauza lasandu-i sa perceapa ceea ce spun, apoi continui:
-Va tin captivi aici ca pe niste animale. In perceptia lor cam asta sunteti. Insa, daca ma lasati eu pot sa schimb asta.
-Ai spus ca nu vrei sa mai moara nimeni. Intervine Erika.
-Da asa am spus. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la o concluzie. Toti anii astia s-au luat alegeri in locul poporului. Tocmai de asta eu va dau posibilitatea sa alegeti, atat voi cat si ingerii de afara. Am replicat impasibila si am facut semn cu mana spre fereastra pentru a-mi sublinia cuvintele.
-Dar... fiecare isi va asuma prorpia alegere si va plati pentru ea. Am spus si mesagerii au inceput sa susoteasca.
-Nu am terminat. Spun si vocea imi e taioasa. Mai este o problema. Am vazut de ce sunt capabili acesti demoni. Doar cu magia alba nu-i putem invinge. Am incercat sa controlez un foc posedat si nici nu l-am clintit. De asta va trebui intr-o luna sa invatam sa controlam chiar si un pic de magie neagra. Nu-i putem bate doar cu armele noastre, dar cu armele lor victoria e a noastra.
Multimea a inceput sa dea din cap in semn de aprobare, dar nu e suficient.
-Cine e cu mine? intreb si glasul imi rasuna puternic.
Mesagerii au ridicat cu totii mana. Asta e. Nu mai e cale de intors. S-au imprastiat si am rugat-o pe Amelie sa-mi pregateasca o camera. Nu am de gand sa ma mai intorc la castel. Mi s-a spus foarte clar ca locul meu nu e acolo.
La cina am mancat carne de iepure si orez. Nu ma gandeam ca va fii atat de gustos, dar m-am inselat. Din cate am inteles batranul cu barba alba, pe care îl cheama Frederik, aprovizioneaza mereu camara cu mancare pe care o cumpara din piata, iar Iulius este bucatarul. Cu totii rad si se distreaza, mai putin eu. Am incercat sa schitez macar un zambet insa gura mea nu vrea sub nicio forma. Pana la urma am renuntat. Nu-mi pasa cum ma vad ei. Atata timp cat vor lupta pot sta linistita.
Dupa ce termin de mancat, urc scarile spre al doilea etaj pentru a ma duce in camera. Constat cu stupoare ca sunt extrem de multe si mai am un pic si ma prabusec pe ele. Aud pasi grabiti in spatele meu, iar cand ma intorc o vad pe Erika iesind din intuneric. Acum lumina lampilor îi cade pe chipul palid si vad furia mocnind in adancul ochilor ei.
-De ce? ma intreaba, iar eu îi intorc spatele continuand sa urc.
Ma apuca de brat si era sa ma dezechilibrez.
-Te-am intrebat ceva, Victoria. Vocea ei incepe sa urce cu cateva octave, dar eu îi raspund calma:
-Nu-ti dau tie explicatii.
-Ba imi vei da. Te-ai impotrivit cu atat ardoare cand ti-am propus sa incepem un razboi si apoi vii aici dupa doua luni, propunand ceea ce nu ai acceptat de la bun inceput. Imi spune furioasa.
Face o pauza tragand aer in piept si continua:
-De ce? Ce s-a schimbat intre timp?
-Nimic! raspund mai tare de cat intentionasem.
Simt deja cum calmul meu se duce naibii. Dau sa ma smulg din stransoarea ei, dar isi infige unghiile si mai tare. Scot un scancet si apoi marai:
-Da-mi drumul! Nu-ti dau tie explicatii!
Erika imi da drumul si eu ma intorc cu spatele urcand mai departe.
-E din cauza lui , nu-i asa?
Cuvintele ei ma fac sa ma opresc instantaneu. Nu ma intorc cu fata spre ea ca sa nu vada cum masca mi se fisureaza, dar tin cu dintii de a ca sa nu cada.
-Nu stiu despre ce vorbesti. Raspund calma, dar mainile incep sa-mi tremure.
Erika pufneste dezgustata.
-Chiar crezi ca nu stiu? Am auzit niste zvonuri. Un barbat a fost rapit in miez de noapte in mod ciudat. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu el. Cativa servitori au auzit zgomote de lupta si au vazut niste flacari enorme inaltandu-se spre cer. La inceput nu am crezut asa ceva, mai ales ca nimeni nu stie indentitatea barbatului. Apoi ai venit aici atat de rece si indiferenta propunand sa incepem un razboi. Cand ai mentionat de focul posedat mi-am dat seama ca ai fost acolo. Iar acel barbat e cel pe care l-am vazut acum doua luni, pazindu-te in timp ce erai inconstienta.
Am ramas paralizata, iar corpul refuza sa se miste. Amintirea lui cand imi scrie pe mana cu pana, cand imi spune ca ma iubeste pe plaja cu zgomotul apei rasunandu-mi in urechi, cand ma tinea in brate in timp ce dormeam, imi trezesc mii de sentimente pe care le izolasem in spatele mastii. Golul din mine a inceput sa se caste din nou inghitindu-ma, iar lacrimile anunta sa ma napadeasca. Urechile incep sa-mi vajaie si pieptul ma doare de parca ar fii sfasiat de sute de gheare. Ma sprijin de perete ca sa nu cad, dar nu am putere sa ma uit la Erika. Masca mi s-a spart in sute de bucatele si mi-am dorit din nou sa mor. Erika mi-a pus mana pe umar. Nu era atingerea dupa care ravneam, dar macar ma mai alina un pic. Am mers in tacere in camera mea si cand am auzit usa inchizandu-se in urma noastra am izbucnit in lacrimi. Printre sughituri i-am povestit tot ce s-a intamplat de la cap la coada. Erika m-a ascultat in tacere si la final, cand am terminat cu povestirea, m-a luat in brate mangaindu-ma pe par.
-Ssst.
Am suspinat ore insir pe umarul ei si desi i-am udat leoarca maneca rochiei, nu m-a dat la o parte. In cele din urma m-am desprins de ea si i-am spus:
-Imi pare rau pentru mai devreme. Am fost rea si egoista. Stiu ca tu crezi ca vreau razboiul asta pentru mine si ca nu-mi pasa de voi. Ai tot dreptul sa crezi asta... dar nu o fac doar pentru mine sau el. In sufletul meu o fac si pentru voi.
-E inregula. Nu te judec, Victoria. Stiu ca te doare si iti promit ca te voi ajuta sa-l gasesti. Am trecut si eu prin asta.
-Serios? Ce...
M-am oprit stiind ca asta nu e treaba mea.
-E inregula. Iti voi povesti. A tras aer in piept si a inceput: Cand aveam paisprezece ani m-am indragostit de cel mai loial prieten al tatalui meu. Il vedeam in fiecare zi cum vine la noi si discuta tot felul de afaceri cu tata. Cum el nu voia sa ma prezinte prietenului sau, am facut-o singura. Asa am aflat ca il cheamă Julien. Tata s-a enervat asa ca nu ma mai lasa sa ma apropii de el inchizandu-ma in camera mea. Simteam ca mor acolo. Aveam impresia ca peretii ma sufoca. Stateam inchisa acolo cu orele pana cand Julien pleca. Intr-o zi am reusit cu spiritul sa fac usa sa se deschida la comanda mea. Am fost atat de incantata incat nici nu m-am mai gandit la consecinte. Am alergat direct in birou si cand l-am vazut am inceput sa dansez balet pentru a-i atrage atentia si pentru ca stiam ca tata nu ar indrazni sa ma certe in fata lui. Din acea clipa nu a mai fost zi in care Julien sa nu-i spuna lui tata sa stau cu ei in timpul discutiilor lor. Uneori cantam la pian sau cu vocea, iar alteori dansam pana ma dureau picioarele. Julien ma aprecia si îi placea ceea ce fac. Insa cu toate astea stiam ca in ochii lui sunt doar un copil. Cand Julien a dansat cu mine o data tata a turbat. A asteptat pana cand el a plecat si apoi m-a batut lansadu-mi vanatai pe gat si pe fata. Apoi cand a terminat mi-a spus: Sa vedem acum daca Julien te mai place. Pana a doua zi am stat toata noaptea treaza pentru a ma vindeca. Am reusit sa-mi calmez durerea si vanataile nu mai erau umflate, dar tot purpurii si galbene erau. A doua zi am hotarat sa nu apar in fata lui Julien. Insa cand a vazut ca nu am venit a inceput sa ma caute prin tot conacul. Degeaba a incercat tata sa-l faca sa se calmeze spunandu-i ca mi-e rau. Julien nu s-a lasat pana nu m-a gasit. A vazut ca usa de la camera mea e incuiata si si-a dat seama ca e opera tatei. A spart-o iar cand m-a vazut plina de vanatai a sarit la tata. El continua sa indruge minciuni, dar Julien la lovit zdravan. Asta a fost cea mai mare jignire pentru tata. A scos cutitul de la brau pe care-l purta mereu si la injunghiat. Apoi a plecat trantind usa. Am incercat sa-l vindec, dar sangerarea era prea puternica. A doua zi nu am mai putut sa suport nici macar sa-i vad fata tatei asa ca am fugit. Am stat pe strada vreo patru luni pana am cunoscut-o pe Amelie. Apoi garzile lui Caius ne-au aruncat aici.
Erika se uita la mine asteptand sa zic ceva, dar nu sunt in stare. A avut o viata mai grea decat a mea si singura ei iubire a foat ucisa.
-Hei, nu plange Vic! Nu ti-am spus asta ca sa plangi din nou. Ideea e ca pe Christian il vom gasi. Nu cred ca e mort.
-Nici eu, dar de ce l-ar tine in viata? am intrebat printre sughituri.
-Am auzit ceva de niste recruti care sa-i controleze armata. Sunt doar niste zvonuri, dar daca sunt adevarate atunci nu-l va ucide. Dar trebuie sa ne grabim.
-Magia neagra nu putem sa o controlam in doua zile. Am spus deznadajduita.
-Stiu, dar nu strica sa inspectam un pic terenul.
Dupa discutia noastra am stat o saptamana inchise in biblioteca exersand tot felul de vraji negre. La sfarsitul zilei, adormeam pe jos caci magia asta ne sleia de puteri. Dupa doua saptamani deja puteam sa o controlam fara sa mai spargem sau sa dam foc la ceva. Tot extenuant e dar macar putem sa facem si noi o mica flacara posedata, putem sa invocam umbrele cum îi vazusem de nenumarate ori pe demoni ca fac. Impreuna daca incercam, puteam creea o un glob de intuneric de marimea unu castronel. Chiar daca nu e suficient de mare am gaurit un geam si o perdea cu el, iar in perete am lasat o urma rotunda destul de adanca.
Acum îi invatam si pe ceilalti cum sa o controleze. Desi unii au vrut sa se dea batuti, eu si Erika nu i-am lasat. Asa am fost si noi la inceput, dar cu vointa si mult antrenament am reusit. Dupa o luna de incercari, lovituri si cazaturi, cu totii stapaneam umbrele si puteam sa facem apropae toate vrajile din carte. Dar cu toate astea exista o problema. Vrajile cele mai intunecate cum ar fi: animarea corpului unei persoane moarte nu ne iese niciunuia,sau lasarea unui suflet de pe partea celalta sa se intoarca sau transformarea persoanelor in umbre si in cele din urma cea mai complexa vraja este cea in care aduci la viata un obiect neinsufletit. Acestea necesita o putere pe care noi nu o avem.
Inca.