Îngerii Nordului

Camera Curiozitatilor

Printr-o minune aterizez in picioare si o rup la fuga, facandu-ma nevazuta printre copaci. Alerg mancand pamantul cativa metrii si apoi ma opresc. Ma uit in spate, constatand cu uimire ca nu sunt urmarita. Slava cerului! Incerc sa-mi dau seama unde i-am lasat ultima oara pe Christian si Liana. Daca tin eu bine minte se ascunsesera in spatele unei tufe cu flori rosii. Ma uit in jurul meu si realizez ca sunt prea departe de ei. Merg inapoi evitand sa ma apropii prea mult de marginea padurii.
Inca resimteam pana in adancul corpului raceala norului care plutea deasupra conacului. Norul acela se crease din suferinta copiilor capitivi acolo. Dar intrebarea cea mare este: Unde sunt copiii? Femeia nu avea de unde sa stie ca urma sa vin sa-i iau. Prin urmare, chiar daca si-a dat seama ca minteam, tot nu avea cum sa-i faca nevazuti asa repede. Ceea ce inseamna ca îi ascunsese mai demult. Dar de ce? Unde? Cine e stapanul? Mai mult ca sigur nu am cum sa aflu raspunsurile vorbind cu mine insami, iar dupa cate se pare nici spiritul nu prea vrea sa-mi fie de ajutor.
Brusc, ma opresc din mersul meu apasat si observ ca sunt in fata unei tufe cu flori rosii. Imi par cunoscute, dar nu-mi pot aminti numele lor. Ocolesc tufisul des, dar cand ajung in spatele lui, inima incepe sa-mi bata cu repeziciune. Nu sunt aici. Daca au patit ceva? Ma uit speriata spre conac, dar e invaluit in aceeasi liniste sinistra si deasupra lui pluteste acelasi nor mohorat ca atunci cand am venit.
-Christian! strig dezorientata, iar la auzul glasului meu, un card de ciori isi ia zborul de pe marginea gardului. Unde ar putea fi? Doar le-am spus sa stea aici!
Brusc, ceva ma atinge pe umar. Ma intorc speriata si dau peste Liana. In spatele ei il vad pe Christian uitandu-se urat la mine. Nu e nevoie de cuvine caci privirea lui spune destul: Am vazut totul!
-Unde ati fost? V-am spus sa stati aici! ridic tonul, gesticuland spre florile ce imi par al naibii de familiare.
Christian s-a indreptat spre mine si îi puteam citi furia din privire. Uram faptul ca nu puteam vorbi cu el. Uram faptul ca nu stiam ce sa fac pentru a-l transforma inapoi.
-Te-am vazut cand ai sarit pe geam. Christian a luat-o la fuga dupa tine, iar eu dupa el. Am crezut ca ai patit ceva. Imi explica Liana si freamata ceva in buzunar.
Un presentiment ciudat pune stapanire pe mine si raman cu privirea pironita pe mainile fetei.
-Ce ai acolo? o intreb, uitandu-ma la buzunarul rochiei jerpelite.
-Ah, asta? Am uitat sa ti-o dau. Femeia blonda a scapat-o langa lac. M-am gandit ca iti va fi utila. Imi spune, scotand la iveala crucea ceasornicarului.
Mi-a dat-o, iar eu am examinat-o atenta. E mica cat un ceas de buzunar si scoate un ticait neregulat. Pe spate are o inscriptie: Cu drag, pentru IS. Ii simt respiratia lu Christian cu ma gadila pe ceafa si ma intorc aratandu-i crucea.
-Cine e IS? Si cum se activeaza? il intreb incurcata, iar el scutura din cap in semn că nu stie.
-Poate stie vrajitoarea. O aud pe Liana.
Ma intorc spre ea in acelasi timp cu Christian.
-Poftim? Care vrajitoare?
-Cea din casuta de piatra. Sta la marginea padurii.
Christian pare ca stie despre ce vorbeste, caci se posteaza in fata noastra si scutura frenetic din cap. O fixeaza pe Liana cu privirea si ceva imi spune ca daca nu intervin s-ar putea sa iasa urat. Tensiunea pluteste in aer, facandu-ma sa ma infior.
-Stati asa! Despre ce vrajitoare vorbesti? intreb, avertizandu-l pe Christian din priviri sa nu faca ceva prostesc.
-E o batranica care dupa cate tin eu minte, a cutreierat cele patru Regate. E destul de renumita, dar am uitat cum o cheama.
Cuvintele Lianei sunt sincere si stiu ca are cele mai bune intentii. Insa ceva legat de aceasta vrajitoare ma inspaimanta. La fel ca in cazul florilor am un sentiment de familiaritate dupa felul in care vorbeste Liana despre ea.
-Bine, nu conteaza cum o cheama. Mergem la ea. Stii drumul?
Liana aproba si o ia inainte.
-Tu chiar vrei sa mori?
Am tresarit puternic cand vocea lui Christian a facut ecou in capul meu.
-Nu inteleg de ce te opui atat. Replic eu exasperata.
-De ce ma opun? Victoria, tu ai habar unde mergem?
-Nu, dar nu are cum sa fie mi rau ca pana acum.
-Victoria, asculta-ma atenta. Ma roaga el si un junghi imi strabate pieptul.
Cat n-as da sa pot sa vorbesc din nou cu el, dar nu asa.
-Nu cred ca ai avut ocazia sa o cunosti, dar este vorba despre una dintre cele mai puternice vrajitoare ale acestui secol. Numele ei este Sylvia si nici nu stii cate vieti a luat, cati regi a tradat, cati copiii a furat de la mamele lor. Orice i-am cere, ca e o informatie, o potiune sau altceva; va cere un pret. Crede-ma ingeras, am trait-o pe pielea mea. Indiferent ce o sa vrea in schimb, nu-ti va placea absolut deloc.
Il ascultam atenta si incercam sa-i inteleg cuvintele. Nu puteam sa nu remarc felul in care omitea sa dea detalii. Cat timp am stat impreuna ne spuseseram totul, dar anumite lucruri inca au ramas ingropate in trecut sub amintiri prafuite. Criozitatea m-a impins si am intrebat:
-Tie ce ti-a cerut?
Liniste. Stiu ca nu ar fi trebuit sa insist, dar chiar as fi vrut sa aflu ce fusese atat de important de a mers la vrajitoare. Adevarul e ca voiam sa stiu daca a fost sau nu din cauza mea.
-Sa zicem doar ca a fost un sacrificiu. Mi-a raspuns si simteam incordarea din vocea lui.
Desi muream sa aflu ce fel de sacrificiu, mi-am muscat limba si am tacut.
-Promite-mi ca orice ar vrea, daca nu-ti convine, o refuzi.
M-am uitat in cohii lui si puteam sa vad limpede ca ma implora sa-i promit. Dar mai era ceva acolo. O umbra de ura, dar nu asupra mea sau a Sylviei, ci a supra lui. Brusc, mintea mea iar incepuse sa puna intrebari. Ce facuse de se ura atat? De ce nu-mi spune? Oare îi e rusine? Nu vrea sa fac aceleasi greseli ca el?
M-a atins cu botul in spatele urechii si mi s-a zbarlit pielea. Voia sa-i raspund. M-am uitat in ochii lui ciocolatii si am tras aer in piept.
-Iti promit.
L-am sarut usor pe bot, pecetluind ceea ce am zis. Imi fusese atat de dor de el. Uram sa il vad in forma de caine. Nu e vorba ca nu-mi place, dar stiu cat de mult a suferit si inca sufera. Totul e din cauza mea. Absolut totul. Stia la ce ma gandesc caci, iar m-a atins dupa ureche. Cine ne-ar fi vazut ar fi zis ca sunt nebuna, insa numai eu stiu ca in spatele marimii cu doua capete mai mare si a blanii, se ascunde el. Numai eu stiu ca atingerile astea sunt menite sa ma linisteasca si sa-mi arate cat tine la mine.
-Nu tin la tine. Te iubesc. Sa-ti intre in cap asta.
Am simtit cum sangele imi urca in obraji. In mod normal nu as suporta sa-mi intre cineva in ganduri, invadandu-mi intimitatea, dar acum nu pot sa ma supar. Era sinceritate curata in acele vorbe. Inima imi face salturi in piept si i-am soptit la ureche:
-Si eu te iubesc.
-Am ajuns! strigatul incantat al Lianei m-a speriat, dezlipindu-ma imediat de Christian.
O casuta mica din piatra sta in fata noastra si nu pot sa nu remarc ceata care o inconjoara. Abia cand mirosul intepator de buruieni arse mi-a invadat narile am inteles defapt ce era. Nu era ceata, era fum. Iesea din horn sub forma unui trunchi de copac mare si butucanos.
-Ce a facut, a ars toata padurea? il intreb pe Christian in soapta.
Sta incordat langa mine si nu zice nimic. Ma sperie starea lui. Arata de parca tocmai la vazut pe diavol in persoana. Intind mana sa-l mangai pe spate, iar sub palma mea sesizez ca are muschii intinsi, pregatiti de atac. Acum incep sa-mi dau seama cat e de periculoasa aceasta Sylvia. Totusi, daca e intradevar atat de batrana cum a zis Liana, inseamna ca si-a mai pierdut din abilitati. Candva, poate ca a fost incredibil de puternica, insa oricine practica magie, stie ca odata cu inaintarea in varsta pierzi aproape totul. Magia, ca e buna sau rea, isi pune amprenta atat pe fizicul utilizatorului cat si pe mintea lui. Nu putine au fost cazurile in care am auzit de ingeri sau vrajitori care au innebunit, ajungand sa-i omoare pe cei din jurul lor si apoi sa se sinucida. Altii in schimb, au ramas intepeniti in pat, deoarece nu isi mai simteau nicio parte a corpului. Puteai sa tai in carne vie, caci ei nici nu simteau. Depindea de fiecare persoana. Insa pot sa spun cu mana pe inima, ca aceasta vrajitoare daca inca mai poate merge, atunci sigur nu mai e in toate mintile.
Liana ciocane de doua ori la usa, iar la a treia lovitura, aceasta se da de perete. In prag apare o femeie de peste sase sute de ani, cu parul alb si usor galbejit ca ceara de lumanare si ochii candva negrii, acum sunt albi cu un usor contur gri in jurul irisului. E mica de statura, avand o silueta subtirica, aproape stearsa, fantomatica. E cocosata, dar inca se tine bine pe picioare.
Desi Christian s-a postat in fata mea, ochii femeii s-au fixat imediat asupra mea. Un fior rece mi-a trecut pe sirea spinarii. Multi s-ar speria de culoarea ochilor, dar pe mine nu asta ma inspaimanta. Privirea o face. Are aceeasi privire nebuna, complet pierduta in alta lume decat cea in care traim. As recunoaste-o dintr-o mie. In fiecare zi, in oglinda, vad exact aceasi privire goala, lipsita de orice strop al ratiunii. In ea se scufunda doua gauri mari si negre, dar la fel de pustii. La fel de demente.
Abia acum sesizez familiaritatea. O cunosc. Am vazut-o in acea zi in padure cand tinea globul de lumina in mana. Instinctiv m-am dat un pas in spate. Christian m-a simtit imediat, deoarece a inceput sa maraie.
-Incet, dragul meu Christian. Nu-i fac nimic. Stii doar ca ea e nepretuita.
Fiecare firicel de par de pe corp mi s-a ridicat ca ars cand am auzit-o. Pe langa faptul ca nu-mi place sa-i zica lui Christian dragul meu, ultima propozitie m-a facut sa ma cutremur. E clar ca ma cunoaste.
-Daca vrei putem sa plecam. L-am auzit in mintea mea si asta m-a mai linistit.
-Nu vreau. E in regula. Ii raspund fara nicio ezitare.
Oricat de tare a bagat femeia asta spaima in mine, vreau cu tot dinadinsul sa stiu cum se porneste crucea. Ies din spatele lui Christian, imi indrept umerii si imi ridic barbia exact cum ma inavatase mama.
-Avem nevoie de ajutorul dumneavoastra. Ii zic cu nonsealanta.
-Pentru tine orice, ingerule cu ochi de safir.
Mi s-a strans stomacul, dar m-am fortat sa zambesc. Sylvia s-a dat la o parte si ne-a facut loc sa intram. Inauntru mirose si mai rau a fum si am inceput sa stranut. Peste tot sunt ierburi si sticlute cu diferite lichiduri, dar cel mai ciudat era ca exista decat o singura camera in toata casa. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se intamplase cu reastul. Parca disparusera de pe fata pamantului. Cand ochii mi s-au obisnuit cu fumul din incapere, am vazut exact ce se afla in jurul meu. Pe langa instrumentele de facut magie, erau tablouri infatisand creaturi dezgustatoare. Tipurile de colti si piele specifice demonilor se aflau in toate tablourile, dar celelalte componente iti ridicau parul maciuca. Unii aveau ochii sticlosi completi negrii ca ai umbrelor, iar altii aveau gurile desfigurate sau taiate.
Pe unele rafturi atarnau pene ale ingerilor albe si negre de diferite marimi, inchegate cu sange. Pe altele erau puse maruntaiele unor animale sau Dumnezeu stie ale cui erau.
Imi vine sa vomit nuami uitandu-ma la ele. Totul aici e mult prea ciudat. E mult prea bolnav. Am avut dreptate cand am spus ca femeia asta e nebuna de legat.
Atentia mi-a fost insa atrasa de peretele pe care se incarligasera si crescusera flori rosii.

Josephine POV
-Josephine!
Tipatul tatalui ei a speriat-o si a facut-o sa o ia la goana pe holuri ca sa ajunga cat ma repede la el. Mai mult ca sigur avea nevoie de ea ca sa-i tina arcul nemiscat sa nimereasca tinta sau sa se ridice din scaun. Ura sa i se reaminteasca cat era de bolnav. El nu admitea niciodata, dar ea stia ca toate astea i se trag numai de la nenumaratele vraji interzise pe care le facuse.
A intrat incet in sala si a constata uimita ca se ridicase singur.
-Am o misiune pentru tine, Josephine.
Nu-i placea cum suna asta.
-Desigur, orice.
-Vreau sa te duci sa o urmaresti pe ducesa Victoria. Vreau sa vad prin ochii tai tot ce face, sa nu o scapi din vedere nicio clipa. Ai inteles?
-Da, ta... my lord.
Cu o fluturare a mainii i-a facut semn ca poate pleca. Ura cand se purta asa cu ea. De parca ar fi fost doar o servitoare de rand. Dumnezeu îi e martor insa, ca ea e fiica lui. De ce o trata mereu asa? De ce totul se invarte in jurul Victoriei? Ea intotdeauna fusese mai importanta. Josephine era geloasa pentru ca Victoria avusese totul, iar ea nu. Si ei i se cuvenise sa aiba totul, dar n-a fost asa.

PS: v-am lasat inca un indiciu. Va astept parerile.