Îngerii Nordului

Dansul lupilor

,, Poate că nici nu vreau cu adevarat sa ştiu ce se petrece.
Poate că aş prefera sa nu stiu. Poate că nu aş putea suporta să ştiu.
Prabusirea a fost de la inocență la cunoastere."

Ma prabusesc. Cad. Cad in nestire. Mor pe dinauntru. Nu mai suport. E exact ca in acea seara. Sunt singura. Complet singura. Cad singura din nou. De ce sunt singura mereu? Pana si ingerii acestia nu au murit singuri. Dar eu sunt. Sunt parasita. Mi-am simtit ingerul mai devreme, dar a fost doar un vis. Deliram. Atat si nimic mai mult. Sunt singura si trebuie sa accept asta.
Pielea a inceput sa ma furnice si o caldura placuta m-a cuprins. Iar o simteam. Prezenta. E aici.

Stateam in turn, gandindu-ma ca singurul meu frate m-a tradat. Ce ironie a sortii. Si eu o tradasem pe Victoria odata, cand am abandonat-o in acea seara. Si acum sunt si eu tradat.
Inca mai tin minte seara in care demonul a incercat sa o arunce din turn. Eram asa de ingrozit, dar nu-mi puteam explica de ce. Ma gandeam ca o sa moara si eu nu voi putea face nimic. Si apoi, nu stiu cum, a intervenit soarta, dandu-i Victoriei curaj sa-si deschida aripile. A fost salvata de o interventie divina din nou. Insa asta nu v-a mai dura mult. Si asta inseamna ca e numai in mainile mele.
Desi eram la o inaltime considerabila am putut sa o aud. Un tipat de durere si agonie. Am inceput sa alerg spre locul unde inima imi spunea ca e ea. Am fost un prost s-o las singura. Stiam ca e insala consiliului, dar ce naiba cauta acolo? O lasasem dormind.
Am intrat val vartej in sală, dar la vederea scenei din fata mea am ramas socat. Victoria statea in mijlocul salii cu rochia si mainile patate de sange, iar la picioarele ei cei unsprezece Arhangheli zaceau morti. Sau mai bine zis sfasiati. Ce dracu se intamplase?
-Christian? vocea îi era o soapta abea auzita.
-Ce s-a intamplat? am intrebat caci era singurul lucru care imi venea in minte.
-Asa i-am gasit. Nu stiu ce s-a intamplat, dar e numai vina mea. A spus, incepand sa planga.
Mi-am adus aminte de multele dati in care se invinovatea singura din cauza viziunilor si a faptului ca nu putea salva pe nimeni. Avea un suflet mai bun decat oricare dintre Arhangheli.
M-am apropiat incet de ea, lundu-i mainile in ale mele. Am constat ca tremura. I-am sters cu grija mainile de sange. Ea privea absenta la ceva ce se afla in spatele meu, dar eu nu puteam vedea ce. M-a apucat strans de maini si obrajii i-au trecut de la paloarea normala la cea cadavrica.
-Victoria, trebuie sa plecam inainte sa vina Caius.
-Nu, stai. Trebuie sa vorbesc cu ei.
-Victoria lasa-i. Nu merita. Nu ai ce sa vorbesti cu ei.
-Stai. Vreau sa inteleg ce s-a intamplat.
-Victoria, te rog...
S-a smuls din mana mea si a fugit spre masa Arhanghelilor. Am urmarit-o cu privirea si am decis sa o las sa incerce, desi stiam deja care v-a fi rezultatul.

M-am apropiat de masă, unde toti stateau pe scaunul lor aliniati, dar unul era gol. Si atunci am stiut. Nissa era cea care i-a ucis cu sange rece. Nenorocita! Si totusi nu puteam sa cred ca ea a venit si i-a sfasiat asa. Mai mul ca sigur isi trimisese discipolii. Dar asta trebuia sa aflu.
-Cine v-a facut asta?
-Deci poti sa ne vezi. Am stiut ca ceva nu e in regula cu tine din prima clipa. A scuipat Marcus, aruncandu-mi o privire plina de dispret.
Cu totii se uitau plini de ura la mine si ma abtineam sa nu incep sa plang.
-Da, pot sa va vad. Dar v-a trebui sa treceti pe partea cealalta, prin urmare nu mai avem mult timp. Va rog spuneti-mi daca ati vazut cine v-a facut asta. Va rog.
-Nu avem ce sa-ti spunem tie. Ai face mai bine sa pleci. Spuse Thomas.
Acum chiar ma enervasem.
-Uite cum sta treaba. M-am rastit la ei. Fara acordul meu veti ramane prinsi intre doua lumi. Asa ca spuneti-mi odata cine v-a facut asta.
Marcus a sarit de pe scaun, aruncandu-mi o privire veninoasa.
-Asculta-ma bine, vrajitoareo! Tu nu ai ce cauta in Regat. Vrajitoarele nu sunt acceptate. Imi pare rau ca nu te-am izgonit cand am avut ocazia.
-Dar nu ati facut-o. Si acum sunteti morti. Am spus furioasa.
-Destul! tipa Miranda.
Era o femeie arhanghel intre doua varste, cu parul de culoarea caramelului si ochii negri ca doua gauri mari si adanci.
-Fata nu are nicio vina ca a fost inzestrata cu asemenea puteri. Si nu e vrajitoare. E o preoteasă!
-Una care nu s-a supus regulilor si a fugit in lumea oamenilor cu mostenitoarea tronului!
-A salvat un copil, Marcus!
-Nu avem nicio dovada ca regele i-ar fi ucis familia.
-Ba eu am. Am intervenit, punandu-le pe masa scrisoarea pe care Christian o furase de la demon.
Marcus a citit-o cu voce tare si cu fiecare cuvant palea din ce in ce mai tare.
-Vedeti? Nu mint!
-Prostii! De unde stim ca nu e falsa? tuna Marcus.
-Marcus, inceteaza! Am fost sfasiati de niste spirite demonice pe care e clar ca cineva le-a eliberat. Lady Victoria ca preoteasa trebuie sa protejezi poporul in locul nostru si sa faci dreptate.
-Miranda! Cum poti sa-i incredintezi ei...
Siluetele Arhanghelilor au inceput sa palpaie si stiam ce am de facut.
-Puteti sa treceti. Am spus, ridicandu-mi barbia.
I-am privit pe fiecare in parte cum trec prin poarta deschisa. Cand a ajuns in dreptul meu Miranda mi-a spus.
-Noi suntem lupii albi. Trebuie sa dovedesti ca suntem mai puternici decat orice alt demon.
A trecut si ea. Stiam la ce se refera. Sir Arthur Conan Doyle ne poreclise intr-una din cartile sale: lupii albi sunt ingerii ce folosesc magia alba, dar cuvantul lupi vine de la puterea noastra; si lupii negrii sunt demoni ce stau printre umbre si fac faradelegi.
Marcus mi-a intrerupt gandurile, oprindu-se in fața mea.
-Poate ca esti tu preoteasa, dar tot o proscrisa ramai. A spus, afisand cel mai dracesc zambet.
Stomacul mi s-a intors pe dos si l-as fii plesnit, dar a disparut prin poarta.
Dupa ce poarta s-a inchis am simtit cum ma cuprinde oboseala si picioarele ma lasa. Era atat de enervant! Christian m-a luat in brate si am iesit din sala, dar nu inainte de a mai arunca o privire spre trupurile fara vlaga ale membrilor din consiliu.
Christian mi-a povestit ca el fusese ingerul pazitor al familiei mele, mi-a spus despre cum Arhanghelii i-au sters memoria, despre cum m-a cautat luni de zile, dar nu-si mai amintea nimic legat de mine. Apoi vraja s-a rupt. Eu i-am povestit despre ce au zis spiritele Arhanghelilor si despre viziune.
Si atunci am inteles ca prezenta era el. Imi dorisem atat de mult sa stiu cine era ingerul meu pazitor si de ce ma parasise.
-Am crezut ca m-ai parasit. Am spus in cele din urma.
El m-a privit cu blandete si am simtit ca topesc sub privirea lui.
-Nu am vrut sa te parasesc. N-am crezut ca o sa se intample toate astea daca lipsesc o seara. Abea dupa aceea am realizat ce greseala am facut.
Era cea mai sincera marturisire pe care o auzisem vreodata si mi s-a facut mila de el.
-Dar tot nu inteleg cum ti-ai adus aminte de mine.
Christian s-a uitat in alta parte.
-Pur si simplu. M-am chinuit atat de mult incat pana la urma vraja a cedat.
Insa nu credeam o boaba din ce-mi spune. Imi ascundea ceva, iar sentimentul asta ma taia ca un cutit. Ce nu-mi spunea? Si de ce? Eu îi spusesem totul. Era ingerul meu pazitor. Trebuia sa-mi spuna tot. M-am stapanit sa nu tip la el. Nu puteam sa-l oblig sa-mi spuna ceva ce nu voia. Plus ca mi-a impartasit totul inafara de un mic amanunt. Poate ca exageram. Dar tristetea care m-a cuprins gandindu-ma ca imi ascunde ceva, era fara margini. M-am chinuit sa zambesc, dar imi venea sa plang pana muream.

Am vazut cum o umbra de amaraciune îi intuneca chipul. Stiam ca nu ma crede, dar cum puteam sa-i spun ca nu îi uitasem vreodata ochii, deoarece o iubisem si inca o iubesc. Nu puteam sa fac asta. Ca inger pazitor nu puteam sa fac asta. Dar stiam ca e doar un motiv dupa care ma ascundeam. Si mai presus de orice uram sa o mint caci îi vedeam suferinta, desi se chinuia sa o mascheze.
In final a adormit in bratele mele si eu o priveam la fel ca atunci cand era mica. Ea era persoana pentru care platisem si as mai fii platit totul.