Îngerii Nordului

,,Incepe razboiul!"

Il privesc fascinata pe spiridusul care intra si iese din scorbura la intervale regulate. Desi are mainile de dimensiunea unei cochilii de melc, reuseste sa care trei sticlute de potiuni in acelasi timp.
In clipa in care deschide potiunile smint bine cunoscutele mirosuri ale plantelor ce mi-au invadat copilaria. Nu trecea o zi fara sa prepar vreun ceai special sau un somnifer pus in placinta cu dovleac. Tot in acea perioada, mirosul meu a devenit tot mai sensibil. Puteam sa recunosc o planta si in somn.
Tin minte ca o data mama facuse un curcan de Craciun. Emily a vrut sa ia prima bucata, dar nu stiu cum, cand a taiat carnea frageda, am simtit un iz usor dulceag in aer. Ochii mi-au cazut asupra surorii mele si desi era in capatul celalalt al mesei, printr-o miscare a mainii, i-am zburat bucata de carne din mana. Nimeni nu a stiut cum ajunsese iarba apusului in mancare. Este o otrava des intalnita, pentru gustul si mirosul ei dulce. Tocmai de asta te poate pacali.
Nu ma pot abtine si intreb, aratand spre o sticluta:
-Acesta e vasc?
Hefaistos ma priveste surprins pret de o clipa.
-Sa inteleg ca te pricepi la ierburi, ducesa?
Un zambet imi infloreste in coltul gurii.
-Se poate spune si asa. Dar ce faci cu vascul? Intreb luand o bobita in mana. Vrei sa omori vreun animal sau pe noi?
Spiridusul incepe sa rada, intorcandu-se spre Christian.
-Are simtul umorului nu gluma.
Christian ma priveste amuzat, dar mie nu-mi vine sa rad. Prin cate trecusem, nu ma putea acuza nimeni ca sunt precauta.
Ma abtin sa mai fac vreun comentariu, ramanand doar sa-l privesc pe Hefaistos cum toarna lichidul dintr-o sticla peste cel din alta sticla. Ma uit sceptica la felul in care amesteca toate acele licori. Doamne sfinte, vrea sa porneasca vreun incendiu? De mica, mama ma invatase sa am grija cu potiunile. Daca amesteci vreo otrava cu sulf e posibil sa-ti dai foc singur sau sa ramai mutilat pe viata daca substanta obtinuta va exploda. Mereu am fost atenta cu astfel de lucruri, dar se pare ca spiridusii nu au nicio problema in a-si face griji legate de propria lor viata.
Cand deja simt ca-mi pierd mintile, uitandu-ma la cacealmaua pe care a facut-o, se intoarce si striga:
-Voila! Asta ar trebui sa puna in functiune ceasul.
Mai ca imi vine sa rad.
-Poftim? intreb luand licoarea si mirosind-o. Asta duhneste a carne putrezita! Cum se presupune ca ar porni un ceas?
Spiridusul isi tuguie buzele si spune:
-Draga ducesa, permite-mi sa te contrazic. Aceasta, arata spre lichidul maroniu din mana mea, este unica si singura reteta de combustobil pentru acel ceas. Nu va pot spune exact pe unde trebuie sa-l turnati, dar va pot spune ca insasi ceasornicarul a venit la mine pentru a mi-o cere.
Piticul asta ingamfat incepe sa ma enerveze.
-In primul rand, noi nu avem niciun ceas. Iara fara el licoarea asta a ta va fi inutila. In al doilea rand, intr-un mecanism alcatuit din piese de metal, nu ar trebui sa torni ulei? zic impreunandu-mi mainile la piept.
Omuletul asta e ori prost ori nebun de legat.
-Draga ducesa, permiteti-mi sa va contrazic din nou. Ceasul ala nu este un mecanism obisnuit. Este facut cu magie, deci tot cu magie va si porni. Cat despre locul in care se afla, am crezut ca este evident.
Ma aplec spre el, ingustandu-mi ochii.
-Stii unde e.
Nu e o intrebare, deoarece am simtit ca stie el ceva de la bun inceput.
-Nu stiu sigur, doar presupun. Dar din cate am auzit vorbindu-se prin regat... ceasornicarul ar fi ajutat-o pe Elenora sa-l sfideze pe rege. Preoteasa reusise sa afle ceva de un complot intre regele Caius si un demon. Insa nu aveau dovezi concrete. Astfel, batranul a creat un ceas cu ajutorul Elenorei, care putea sa te transporte in orice loc, an sau lume voiai sa mergi. A consemnat totul intr-un caiet. Caius a aflat de la un spion ceva despre acest aparat, dar fiind ascuns de vraja preotesei, nu l-a putut vedea. Prin urmare, nu a stiut sa-i spuna ce fel de aparat este. Ei au presupus ca este crucea, deoarece ceasornicarul a fost vazut parasind regatul cu una in mana. Fara cheie si cruce, dar mai ales fara potiunea aceasta, ceasul nu va porni. Nu va pot spune mai multe pentru ca nu stiu, dar va pot spune sa cautati in casa ceasornicarului.
Il ascult atenta si tot ce spune mi se pare foarte relevant. Nimeni nu stie exact de ce tradare fusese acuzata Elenora.
Hefaistos continua:
-In acea perioada poporul era confuz. La consilii Caius îi baga in ceata si pe Arhangheli, dar si pe ceilalti regi. Greseala preotesei a fost cea de a iesi sa vorbeasca oamenilor si sa le spuna despre complot, insa din nou, fara vreo dovada clara. Atunci Regatul Nordului s-a impartit in doua tabere: cei care o credeau pe Elenora si cei care ar fi vrut sa-i vada capul infipt intr-o tepusa si asezat in curtea palatului. Evident ca cei mai multi erau cei care o credeau o diavolita si o mincinoasa. La scurt timp a fost executata. Mai intai biata femeie a fost decapitata si mai apoi arsa pe rug, de parca nu era destul. Apoi a venit si randul ceasornicarului. Unii spun ca l-ar fi torturat luni de zile in temnitele palatului ca sa afle unde e ceasul. Bietul om nu a scos un sunet. Nimeni nu stie cum il cheama, deoarece nu a spus nimanui. Poate doar preotesei. Nu stiu. In final, a fost si el ucis, dar a tacut pana in ultima clipa, luand secretul cu el in mormant. Inainte sa fie prins, s-a asigurat ca de va fi gasit ceasul, crucea si cheia sa nu o gaseasca nimeni. Tocmai de asta absolut niciun inger nu are vreo idee de existenta cheii sau a ceasului.
-Caius nu i-a pus pe gardienii lui sa-i rascoleasca casa? Nu au gasit deja ceasul? intreb curioasa.
-Ai dreptate, Victoria. Gardienii au cautat coltisor cu coltisor in casa lui, dar nu au gasit nimic. Eu sunt de parere ca ceasornicarul si Elenora au stiut mereu ca vor veni dupa el asa ca poate l-au ascuns. Exista doua posibilitati: ori au vazut ceasul, dar nu li s-a parut nimic special cu el, ori nu l-au gasit. Ce e cel mai important e ca nu au gasit caietele. Cheia asta nu o pot face sa mearga in vreun fel, deoarece nu e vrajita. Insa licoarea e. Are sangele Elenorei. Deci singurul indiciu pe care vi-l pot da, este acela de a cauta caietele. Pentru ca fara ele nu veti face nimic cu ceasul. Nu am idee daca ele mai exista macar, dar merita incercat.
Mintea mea prelucreaza ceea ce tocmai au auzit. Vedeam in ochii spiridusului sinceritate si nesiguranta. Nu e sigur ca ceea ce ne-a zis e complet adevarat, dar asta e tot ce stie. Brusc, nu mai sunt atat de suspicioasa. Dar...
-De unde ai avut sangele Elenorei? il intreb.
-Elenora era clar-vazatoare la fel ca tine. Stia ca intr-o zi o alta preoteasa va incerca sa gaseasca ceasul si sa puna capat nenorocirilor astora. Ea si batranul voiau sa-l foloseasca ca sa ajunga in arhivele regale care sunt extrem de bine pazite. Nimeni nu intra sau iese de acolo fara stirea regelui si sunt vreo douazeci de gardieni care pazesc arhivele ca pe Dumnezeu. Unii spun ca acolo ar exista un contract pe viata dintre Caius si demoni. Din cate am auzit vorbindu-se pe la curte, se zice ca ar fi o sala enorma undeva la subsol. Iar drumul spre ea e un ditamai labirintul. Nu cred ca mai e nevoie sa mentionez ca usa e incuiata cu o vraja puternica. In concluzie va urez bafta amandurora. Acum trebuie sa intru in scorbura. Am spus prea multe.
Hefaistos imi da cheia si potiunea si sopteste:
-Sper sa nu ne fi auzit cineva. Sunt ochi si urechi peste tot. Ah, era sa uit. Mesagerii lui Caius umbla in mantii negre prin tot regatul. Deobicei, sunt vreo cinci la numar si sunt vrajitori bine antrenati.
Piticul arunca o privire in jur si intra in scorbura, trantind usa in urma lui. In clipa urmatoare aceasta dispare. Raman cu privirea fixata asupra locului in care mai devreme fusese scobita o usita mica de lemn.
-Trebuie sa mergem in Regat, Victoria. Il aud pe Christian in spatele meu si aprob cu o miscare a capului. Nu sunt in stare sa scot o vorba. Daca ceea ce a spus Hefaistos este adevarat, inseamna ca cei pe care îi vazusem in padure in acea seara erau mesagerii vrajitori. Totusi spiridusul a avut dreptate intr-o privinta: toata lumea crede ca faimoasa masinarie e crucea, dar nimeni nu banuieste ca ar fi defapt ceasul, deoarece nu au gasit insemnarile.
Ma uit spre cer si vad norii mari si negri, intinzandu-se ca un smoc de fum spre Regat. Ceva nu e in regula. Am impresia ca zaresc si cateva umbre zburand cu viteza pe deasupra noastra. O gheara imi strange pieptul si deja stiu ce vom gasi cand ajungem. Totusi, nu pot sa cred ca ar fi in stare sa ajunga atat de departe.
La intrarea in regat, observ multa agitatie in jur. O presimtire rea ma loveste in piept. Teama si groaza plutesc in aer. Gardienii roiesc pretutindeni. Cadavre ale ingerilor zac pe jos calcate in picioare. Altii fug din calea umbrelor ce au impanzit Regatul. Femeile isi trag copiii dupa ele, ingrozite. Casele sunt devastate, iar tarabele la fel. Totul arata de parca demonii ar cauta ceva. Un gand isi face loc in mintea mea: au aflat! Toata lumea tipa cat îi tine gura:
-Incepe razboiul!

Nissa POV
Nissa nu s-a putut hotarî sub nicio forma, daca sa-i spuna lui Caius sau nu despre ceas. Dupa nopti nedormite in care a stat si a reflectat, a ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa-i spuna. Si asa a si facut. Caius a luat decizia ca trebuie sa gaseasca obiectul inaintea Victoriei. Nissa i-a spus parerea ei despre ceas, si anume ca ea este sigura ca nu crucea e masinaria care îi poate transporta prin timp si locuri, ci el este. Acum intreg Regatul e devastat. Pana la urma, cui îi pasa? Sunt prea multi tradatori printre ingeri. Mai bine sa fie nimiciti acum decat niciodata.
In haosul dezlantuit, Nissa priveste totul de pe turla bisericii.
-Asa supusii mei! Distrugeti tot in calea voastra si aduceti-mi ceasul! striga, scrutand multimea de oameni cu privirea.
Evident, o cauta pe Victoria. Mai mult ca sigur e aici. Demonii ei o vor dristruge daca incearca sa-i opreasca. O fi ea preoteasa, dar nu se poate lupta singura cu o armata a mortii.

Victoria POV
Este sinistru. Demonii roiesc peste tot, hranindu-se cu sufletele celor morti. In tot acest timp, gardienii cauta prin toate casele, iar daca nu gasesc ce le trebuie, le dau foc. La geamuri oamenii isi iau rudele in brate si se arunca peste balcoane. O fac intentionat, deoarece nu vor sa moara de mana lor si in niciun caz arzand. Altii au prins cateva cioburi si isi taie singuri gatul. Dorinta de a avea demnitate pana in ultima clipa este mai puternica decat tot raul creat. E mai bine sa stii ca ti-ai pus singur capat zilelor, decat sa cazi pe mainile unui demon care te poate tortura in fel si chip. E mai bine sa iti spui in gand ultima dorinta, decat sa fi luat prin surprindere si sa nu mai apuci.
Dau sa fac un pas in fata, dar Christian ma lipeste de un zid.
-Ce crezi ca faci? Nissa e pe acoperisul bisericii. Te poate vedea oricand.
-Trebuie sa ma duc acolo. Trebuie sa-l gasesc. Zic impingandu-l.
-Singura? Nu vei reusi.
-Ti se pare ca ne va ajuta cineva? intreb aratand cu mana spre haosul din fata noastra.
-Mai intai trebuie sa ne facem nevazuti, Victoria. Daca suntem prinsi va fi si mai rau. Ma contrazice Christian.
Vad in ochii lui hotarare. Nu ma va lasa sa merg de capul meu acolo.
-Ce propui? il intreb.
-Exista tuneluri sub pamant de pe vremea marelui razboi de foc. Ele exista sub fiecare casa din intreg Regatul. Imi explica Christian.
O femeie scoate un strigat sinistru, iar cand ma uit in directia ei vad ca hainele i-au luat foc si parul la fel. Defapt toata e invaluita in flacari. Mirosul de carne arsa ajunge pana la noi si simt ca mi se face rau.
Christian ma intoarce incet spre el si imi ingrop fata la pieptul lui. E mult prea multa oroare. Poate acea femeie are o familie. Poate are un sot. Poate are un copil. Simt ura navalind in mine. Inapoi nu pot sa-i readuc pe toti, mai ales daca s-au facut scrum. Insa pot sa le duc sufletele pe lumea cealalta. Totusi, poarta nu se va deschide niciodata in acest haos. Eu trebuie sa o deschid dupa ce se termina totul. Eu trebuie sa raman in viata pentru sufletele poporului meu.
Ma uit la Christian, iar el stie ce vreau. Ma ia de mana sa mergem spre tunel, dar ma opresc brusc. Uitasem complet de prezenta Lianei. Ne urmase tacuta pana aici, dar acum am o misiune pentru ea.
-Liana, imi faci o favoare? o intreb, aplecandu-ma spre ea.
-Desigur, preoteasa. Imi raspunde zambind, deoarece stie ca am incredere in ea.
Ii soptesc la ureche ce are de facut si mai apoi, o privesc cum dispare dupa zid.