Îngerii Nordului

Lumea îngerilor decăzuți

,,Spre infern e doar un pas,
Si-l strabat fara glas
Caci mi-e teama...
Un sunet dacă scot,
Totul se va prabusi pe loc."

Ma trezesc in toiul noptii, uda leaorca. Am avut un cosmar. Puteam sa jur ca a fost aievea. Insa altceva m-a trezit. Simteam o prezenta ciudata, urmarindu-ma. Mi-am rotit privirea prin camera. Totul era cufundat in intuneric si intr-o tacere mormantala. Poate doar mi s-a parut. O umbra s-a miscat la geam si sangele mi-a inghetat brusc in vene. M-am dat jos din pat cu inima cat un purice si am dat incet draperia la o parte. Era o cioara. Acea cioara. Cea de la conacul Peak care intrase in gandurile mele si imi vorbise. Am recunoscut-o dupa ochii albastrii ca gheata. Ochii care imi sunt atat de familiari, dar nu stiu de unde. S-a uitat la mine si am vazut ca in cioc are un biletel. La pus pe pervaz si a zburat cat ai clipi. Sau mai bine zis s-a eveporat. Asa ceva nu e posibil. Doar un vrajitor de prim Ordin poate face asta. Si totusi...
Innebunesc! Asta e singura explicatie plauzibila. Imaginatia imi joaca feste si nimic mai mult. Insa biletelul impaturit frumos, care se odihneste pe pervaz in fata mea, pare destul de real. Am inceput sa clatin din cap, repetandu-mi ca totul e doar o inchipuire. Biletul parea ca-mi striga sa-l deschid. Fara sa ma mai gandesc, mainile mi-au zburat spre fereastra, deschizand-o. Am apucat hartiuta si cu mainile tremurand, am citit:
,, Strada Whisper, numarul 408. Ora 12:45 asta seara."
Ce Dumnezeu mai e si asta? O adresa? Pentru ce? Acum chiar nu mai intelegeam nimic. M-am uitat la ceas si am vazut ca indica ora 12:11.
Vocea ratiunii imi soptea sa stau potolita si sa ma urc inapoi in pat, dar vocea spiritului urla din toti rarunchii: Du-te! Du-te! Du-te! Si castigator a fost spiritul. M-am imbracat repede cu o rochie verde inchis din lana si mi-am pus pelerina neagra, tragandu-mi gluga pe cap sa-mi ascunda chipul.
Am deachis incet usa, rugandu-ma in gand sa nu scartaie. Gandul mi-a zburat la Christian si la felul in care va reactiona cand va afla ca am disparut. Totusi nu am de gand sa stau mult, mi-am impus eu in minte.
Am iesit afara din casa fara sa scol pe cineva, dar sentimentul de vinovatie ma rodea pe dinauntru. Nu, acum nu mai poti da inapoi. Trebuie sa faci asta singura! Spiritul mi-a sotit incurajator. Si totusi nu inteleg de ce trebuie sa o fac singura. Niciun raspuns.
Am oftat exasperata si mi-am desfacut aripile. Un sentiment de frica m-a cuprins cand m-am uitat in jos la oceanul ce doarme linistit. M-am lasat cuprinsa de vant si am plutit usoara ca un fulg deasupra apei. Trebuie sa ma duc inapoi in Regat. Simplul gand ma ingrozeste, trimitandu-mi un fior rece pe sirea spinarii. Natura e linistita si luna aproape plina imi lumineaza drumul.
Am aterizat imediat ce in fata ochilor mi-a aparut prima casa dintr-un sir nesfarsit. As putea zbura pana la strada Whisper, dar as atrage atentia. Luminile caselor sunt inchise, zacand intr-o bezna sinistra. Strazile sunt pustii toate si gandul mi-a zburat la macelul din seara precedenta. De asta sa fi fost asa liniste? Ingerii îşi jelesc pierderile? Ceva imi spune ca nu e doar asta. Se pregateste ceva, dar nu-mi dau seama ce anume. Desi e intuneric de-ti bagi degetele in ochi, pot sa deslusesc umbra mare si densa ca fumul cum pluteste peste Regat.
Am mers atenta sa nu fac zgomot desi nu era nici tipenie de inger sau animal pe afara. Si asta ma inspaimantă. E ca si cum s-au evaporat cu totii sau au fost indepartati de pe fata celor patru Regate. Am clatinat din cap imcercand sa-mi inlatur toate aceste ganduri sumbre.
Am mers printre niste case si apoi am cotit la stanga si am citit pe placuta: Strada Whisper. Nu stiu de ce, dar numele imi da fiori. Si totusi nu pot sa nu ma intreb daca cumva nu fac o greseala cat mine de mare. Ce naiba caut eu in toiul noptii singura pe strazi? Daca m-ar vedea mama acum ar face atac de cord! Insa nu ma-am oprit.
Pe strada asta casele sunt mai darapanate si copaci din jurul lor au crengile mai lungi de parca vor sa te înhațe. Au o pozitie contorsionata ca si cum ar fi îndurat multe chinuri pe parcursul anilor. Felinarele au becurile sparte si nu e pic de lumina, prin urmare trebuie sa-mi mijesc ochii si sa ma apropii de fiecare gard in parte ca sa pot vedea numerele caselor: 401, 402, 403... 407. Si... In locul in care ar fi trebuit sa fie casa 408, e doar un petic de pamant ars. Imi vine sa urlu! Am facut atat drum, riscand sa ma vada cineva si totul in zadar? E incredibil! Uite asa imi trebuie daca ma iau dupa niste ciori!
Am dat sa ma intorc furioasa, dar un glas m-a oprit:
-Numele va rog.
Am incremenit. M-am intors spre voce si am vazut un barbat gras cu braba alba si cu o pereche se aripi albe cu un model sangeriu in forma de craniu. Ma priveste circumspect, iar eu nu-s in stare sa scot un cuvant. Aparuse din neant si ma intreaba cum ma cheama. Imi trece prin cap ca totusi este doar un vis. Ca maine dimineata ma voi trezi si totul va disparea. Insa e real. Casele ce stau sa se prabuseasca, strada cufundata intr-un intuneric de il tai cu cutitul si barbatul din fata mea, sunt reale. Am inghitit in sec si am spus:
-Victoria Herondale.
Brabatul s-a uitat pe foia pe care o tinea in mana.
-Da, poti sa treci. Mi-a spus, intinzand mana in gol.
A deschis o usa care puteam sa jur ca nu era acolo. Am intrat pe usa si brusc m-a izbit un miros dulceag de scortisoara cu miere. Am deschis ochii si am ramas cu gura cascata pana in pamant. In fata mea, o multime de ingeri cu aripile desfacute si imbracati in cele mai ciudate haine dansau, mancau, radeau si se distrau. Ma simteam ca Alice in tara minunilor. Unii purtau haine complet negre, altii aveau peruci inalte impodobite cu flori si panglici, altii aveau ochelari din flori adevarate. Erau parfumati din cap pana in picioare si femeiele poarta rochii pompoase pana in pamant sau din contra, rochii care lasa picioarele la vedere. Domnii poarta mantii lungi si colorate sau costume cu cele mai ciudate modele in toate nuantele posibile.
Ajunsesem intr-un univers paralel. Apoi atentia mi-a fost distrasa de incaperea in care ma aflu. E o sala de bal decorata cu perdele din catifea albe si negre, iar tablourile imense infatiseaza Arhanghelii din Scriptură. Cadelabrele sunt din cristal, aruncand o lumina orbitoare de jur imprejur. Mancarurile miros apetisant si brusc constat ca sunt lihnita.
Nu apuc sa fac niciun pas ca in fata mea apare o tanara cu parul rosu ca focul. Are buzele date cu un ruj negru intens si poarta cea mai ridicola palarie cu flori de orhidee albastre, iar rochia galbena o face sa straluceasca mai ceva ca o cometa. Si totusi e frumoasa, cu ochii ei caprui si parul rosu. Are cel mai larg zambet pe care l-am vazut vreodata si simt nevoia sa ma dau un pas inapoi.
-Buna! Trebuie sa fii noua pe aici! Abea asteptam sa te cunosc! Am vorbit despre tine un an intreg! cirepeste ea, examinandu-ma cu atentie.
-Poftim? Stiai ca o sa vin? am intrebat confuza.
-Nu,dar se zvonea ca ingerul cu ochii de safir se va intoarce si am sperat ca ni te vei alatura. De asta ti-am trimis scrisoarea.
-Ce? Cum adica se zvonea?
-Esti atat de frumoasa! Ai cei mai uimitori ochi pe care i-am vazut! exclama, ingnorandu-mi suvoiul de intrebari.
-Vino! Cred ca iti e destul de foame. Iti voi explica totul.
N-am avut timp sa-i raspund, caci efectiv m-a tras dupa ea facandu-ma sa ma impiedic. Mi-a pus o tava cu mancare in fata si a inceput sa turuie:
-Deci... Noi ne numim Nuntios. Suntem o societate secreta de ingeri decazuti...
-Adica proscrisi? am intrebat printre inghitituri.
Mancarea e o incantare pentru papilele mele gustative si ma trezesc dorindu-mi sa fie si Christian aici. Mi-am alungat gandul asta ca sa nu incep sa plang si sa o iau la goana chiar acum.
-Spune-ne cum vrei. Ideea e ca suntem decazuti deoarece avem puteri ,, periculoase" pentru ingerii din toate cele patru Regate. Problema e ca noi nu vrem sa facem rau nimanui. Am putea sa-i ajutam, însă regii ne-au aruncat în temnițe.
Privirea fetei era indurerata si mi s-a facut mila de ea.
-Cum te cheamă? am intrebat-o.
-Oh, așa e! Am și uitat! Numele meu este Erika. Al tău?
-Victoria.
-Victoria de Herondale?
Am dat din cap ca da.
-Nu pot să cred! Știam eu! a spus, sărind în sus.
-Îmi spui și mie odată de unde știi? am întrebat simțind ca-mi pierd răbdarea.
-Noi toți... A făcut semn cu mâna spre sală. Avem puteri de clar-vazatori. Unii sunt vrăjitori, iar alții pot controla câte două elemente, dar fiecare are câte un pic din spirit.
Eram socată. Deci nu sunt singura clar-vazatoare. Pentru prima dată nu mă mai simt singură. Pentru prima dată sunt înțeleasă.
-Dar o preoteasă nu se naște o dată la cincisute de ani? întreb un pic sceptică.
-Ba da. Clar-vazatorii nu pot controla toate cele patru elemente ca o preoteasă. Elementul nostru este doar spiritul și atât. O preoteasă poate controla totul... așa ca tine!
-Tu ce ești?
-Eu sunt clar-vazatoare fără un alt element. Eu am știut cum te cheamă, dar ceilalți nu ti-au văzut și numele de familie, doar eu l-am văzut. A replicat mândră.
-Durerile... le aveți și voi? întreb ezitanta.
-Da. Tocmai de asta locul tău este aici. Ești una de-a noastră!
Cuvintele ei m-au lovit în moalele capului. Sunt... sunt ca ei. Nu pot să cred așa ceva! Erika mi-a văzut expresia socată și mi-a zâmbit dezvelindu-si dinții albi. Acum părea ca strălucește și mai tare. S-a ridicat de lângă mine și s-a dus în fațăa mulțimi strigând:
-Frați și surori! Preoteasa noastră a sosit!
A făcut semn cu mâna spre mine și am înghețat instant. Muzica s-a oprit, la fel și discuțiile, râsetele și dansul. Timpul a stat în loc. Ma așteptam să văd priviri urâcioase, dar în schimb, toți cei prezenți mi-au zâmbit izbucnind în urale. Era ultimul lucru la care mă așteptam. Pentru prima dată nu ma mai simt ca o ciudată, ca o nebuna, ca o proscrisă.
Ma simt acceptată.