Îngerii Nordului

Umbre si stele

,, Plutesc si zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gand ascuns de ele;
Aş vrea să-l stiu,
dar nu-l cunosc...
caci e departe."

-Nissa!
Caius intra in sala de consiliu mai furios ca oricand, aproape stranguland o servitoare. Asa ceva era inanmisibil! Putea sa jure pe toti sfintii ca macelul din fata lui era opera Nissei. Avea s-o faca să plateasca pentru tot. O luase sub aripa lui, îi daduse tot ce i-a cerut si ea ce face? Ucide unsprezece Arhangheli? Asta nu va ramane asa!
-Gardieni! urla scos din sarite.
Patru gardieni intrara in viteză in sala, ramanad cu gurile cascate la vederea membrilor consiliului.
-My lord... Ce...
-Liniste! Vreau s-o gasiti pe Nissa acum! O veti aduce la mine, vie sau moarta! tuna Caius.
Gardienii mai aruncara o privire spre podea, cautand trupul Nissei. Dar nu era acolo.

Am stat cu Melissa toata noaptea pana a adormit. Stiu ca îi fusese dor de mine. Christian îmi spusese cat de ingrijorata a fost. Era exact ca mama ei. Isi facea mereu griji daca nu veneam la ora zece acasa.
Stateam privind-o cum canta la pian si mi s-a parut ceva ciudat cu ea. Era palida. Prea palida. Ochii ei albastri si plini de viata pareau atat de goi. Canta, dar parea ca nu aude ceea ce cantă. I-am privit aura preț de câteva secunde. Era galbena. Dar nu acel galben frumos si stralucitor cum au copii. Era un galben spalacit si acoperit de o umbra ciudata. Ce era cu ea? Poate nu se simtea bine.
-Melissa?
Parea ca nici nu ma aude.
-Melissa?
Si-a ridicat capul si buclele îi dansau pe fată, facand-o sa arate ca o papusa de portelan ce urma sa se spargă.
-Da matusa? Nu ti-a placut cum cant?
-Ba da... dar nu cred ca te simti prea bine. Ai mancat ceva cat am lipsit?
-Da. Am mancat tot.
Insa nu parea prea convinsa de ce spune.
-Poate ar trebui sa te intinzi in pat si eu îți prepar potiunea mea de liliac. Ce zici?
S-a strambat.
-Dar nu-mi place poțiunea ta de liliac. E scarboasa.
-Bine o s-o mai indulcesc cu miere. Dar in pat tot te întinzi.
A dat din cap ascultatoare si am vazut cum se impleticeste pana la usă. Era clar ceva neinregula cu ea. Am luat-o in brate, carand-o pana la ea in camera. Cand i-am pus mana pe frunte, am constat ca ardea ca o soba. Ce Dumnezeu?
-Arzi. Trebuie sa-ti fac o potiune mai tare. Stai aici. Ma intorc imediat.
Am inceput sa rascolesc tot cufarul cu ingrediente. Mereu il aveam dupa mine. Niciodata nu stii cand iti trebuie. Dar acum intrasem prea tare in panica ca sa mai stiu ce caut. Cum imi spusese ultimul profesor de magie? ,, Boala e cea cu care te nasti, nu pe care o dobandesti". Nu tin minte ca Melissa sa se fii imbolnavit vreodata. Spre deosebire de toti copii care se imbolnaveau de tot felul de raceli incurabile, ea nu a avut niciodata nimic. Tocmai asta era. Singura boala care-i curgea prin vene era magia. Ea nu trebuia sa fie preoteasă! Gandul asta m-a izbit in moale capului. Existau doar doua variante. Ori isi pierdea magia definitiv ori o pierdeam pe ea. Dumnezeule!
Am alergat inapoi in camera ei si i-am facut cea mai puternica potiune de care eram in stare. Pusesem toate frunzele de pelin pe care le aveam si toate petalele de liliac pe care le-am putut gasi, iar la final am spus descantecul. I-am dat sa bea constienta ca ar putea sau nu, sa-si faca efectul.
Din cand im cand atipea si vorbea in somn. Halucina. Astea erau efectele spiritului, dar ma rugam sa-i treaca chiar daca asta insemna ca nu v-a mai putea practica magia vreodata. Se zbatea in somn, dar eu nu-i dadeam drumul la mana. Ma omora sa o vad asa, dar era doar o chestiune de timp.
-Mami! a strigat, inca dormind.
Am inpenit.
-Melissa... sunt eu Victoria.
A deschis obosita ochii.
-Ah, matusica. Am visat stele.
-Serios? am intrebat sceptica.
-Da. Poti sa-mi citesti stelele, te rog? m-a intrebat, intinzandu-si mânuta spre fereastra.
-Desigur.
M-am ridicat sa trag perdeaua, simtindu-i privirea lui Christian urmarindu-ma atent. M-am uitat la el si apoi am regretat. In ochii lui am vazut mila. Dar nu asta voiam. Nu vreau mila nimanui. De cate ori il priveam auzeam in cap o voce care-mi spunea ca-mi ascunde ceva. Iar asta ma omora la fel de tare ca boala Melissei.
M-am asezat inapoi langa ea, lunad-o de mana.
-Acela e carul mare, iar cel de langa carul mic. I-am spus, aratandu-i constelatiile.
De cand era mica in fiecare seara cu cer senin îi aratam stelele spundu-i ce inseamna fiecare.
-Acela este scorpionul. Îi vezi coada?
-Da.
-Iar acela din stanga este...
-Sagetatorul! a strigat Melissa bucuroasa si o unda de lumina i-a traversat chipul palid.
-Asa este. Mai tii minte ce ti-am spus ca arata?
-Sagetatorul e o calauza in intuneric luminand cu sageata lui calea pe care trebuie sa o iei. Mi-a citat ea cuvintele.
-Excelent.
Melissa a iceput sa radiieze. Din ea iesea o lumina aurie si culoarea i-a revenit in obraji. A inceput sa caşte si m-a sarutat pe obraz.
-Iti multumesc. Mi-a spus si apoi a adormit.
Radiia ca o torță si din ea se evapora o caldura placuta. Christian a venit langa mine privind-o cu atentie pe Melissa.
-Ce se intamplă cu ea? m-a intrebat, privindu-ma curios.
-Magia se scurge din ea. Se pare ca potiunea mea a avut efect.
-Ai salvat-o.
-Nu am salvat-o eu. Am spus, uitandu-ma spre sagetator.
Sageata lui era indreptata in sus si atunci am stiut raspunsul.
Spiritul a salvat-o.

Uram sa o vad atat de trista, dar nu aveam cum sa o consolez. Nimeni nu avea cum. Privea spre stele de parca ar fi vazut ceva ce nimeni nu putea. Dar asta nu era ceva nou pentru ea. Ma obisnuisem cu privirile ei absente, dar uneori mi se parea prea pierduta. Din seara in care i-am marturisit ca sunt ingerul ei pazitor, nici nu ma mai privea. Sau daca o facea ochii ei ca safirele erau tristi vrand parca sa-mi spuna ceva, dar se chinuia sa nu o faca. Imi doream sa-i spun ca o iubesc, insa ca inger pazitor nu aveam dreptul asta. Trebuia sa ma resemnez cu gandul asta.
Brusc, o servitoare a dat buzna in camera si era livida la fata. Am observat ca pe gat i se contura o vanataie purpurie. Victoria s-a incruntat la ea.
-Cum îti permiti sa dai buzna fara sa ciocani? Iesi afara! sopti Victoria enervata.
-My lady scuzati-ma, dar e urgent. Regele a convocat cate un membru al fiecarei familii regale sa participe la ceremonia de inmormatare a Arhanghelilor.
-Bine. Iesi afara. I-a poruncit fluturandu-si mana.
Vorbea exact ca o ducesa.
-Ceremonie? am intrebat, intorcandu-ma spre ea.
-Asa se pare. Dar nu am un presentiment bun deloc.
-Mda... nici eu.

Caius se invartea prin birou cu mainile la spate. Se mai calmase, dar tot avea de gand sa o pedepseasca pe Nissa.
Usa s-a deschis si Nissa a intrat cu un zambet multumit pe chip. Caius a sarit la ea si a apucat-o de gat.
-Nenorocito! Cum sa omori unsprezece Arhangheli fara sa te consulti cu mine?
Nissa simtea ca nu mai are aer si se chinuia sa scape de mainile lui.
-Da-mi drumul! reusi ea sa articuleze.
-Da-mi un singur motiv sa nu te omor! Tot Regatul crede ca eu am pus la cale asasinarea Arhanghelilor!
-Nu ma poti ucide! Vei fii blestemat!
Ochii lui Caius stralucira amenintator, dar îi dadu drumul.
-Ti-am spus de la inceput ca magia neagra necesita sacrificiu.
-Dar nu asa!
-Ba da, asa! Trebuia o fata tanara, un nobil, unsprezece Arhangheli si o preoteasa. Astea sunt conditiile spiritelor demonice! Si stiai bine asta!
-Dar i-ai ucis lasand o pata in tot castelul! Macar puteai fii mai discreta! Si ca sa fie totul complet, unde gasim noi o preoteasa?
-Cat esti de prost! Preoteasa a fost tot timpul ăsta in fata ta si tu nici nu ai vazut-o. Spuse Nissa frecandu-si gatul. -Serios? Si cine e mai exact?
-Ducesa Victoria de Herondale.

Curtea castelului era plina de ingeri, toti imbracati in alb. Ne adunaseram in fata rugului funerar. Erau numai murmure peste tot, dar eu nu vedeam si auzeam nimic inafara de umbrele care se miscau peste tot de parca asteptau sa atace in orice moment. Christian statea langa mine incordat, uitandu-se de jur imprejur.
Caius si Nissa si-au facut aparitia, dar cea din urma avea fata alba ca ceara de lumanare de parca ceva o ingrozise.
-Dragii mei supusi, ne-am adunat astazi aici pentru a ne ruga pentru sufletele celor unsprezece Arhangheli ucisi chiar in acest castel.
Am vazut cum un gardian aprinde rugul pe care zaceau trupurile fara vlaga. Un miros urat a umplut aerul si am simtit ca mi se face rau.
-Haideti sa ne rugam! vocea lui Caius a rasunat peste multime, oprind murmurele.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Sa ne rugam. Am spus in soapta dispretuitoare.
Christian m-a auzit si m-a strans de mana. Gestul lui m-a mai linistit, dar sentimentul de rau inca persista.
-Domnul a vrut sa-i cheme la ei pe acesti ingeri, care si-au slujit cu credinta si hotatrare Regatul. Moartea lor nu va fii in van. Ea are un scop. Un scop maret pe care doar Dumnezeu il stie. Am fost extrem de mahnit cand am auzit ce s-a intamplat. Aceia care au facut aceasta fapta josnica, au cazut in pacat pentru totdeauna!
Caius batea campii, iar pe mine nu facea decat sa ma scoata din sarite. Nissa statea tacuta langa el, dar ochii îi scanteiau de încantare. Imi venea sa strig in gura mare cat sunt de mincinosi, dar nu as fi rezolvat nimic. Ingerii il ascultă cu interes, dar doar eu stiu ca minte de ingheată iadul.
-Poate vă intrebati cine le va lua locul. Ei bine am gasit persoana perfectă.
Multimea a inceput sa murmure agitata.
-Asa cum ati auzit este o singura persoana. Dumnezeu ne-a binecuvantat, trimitandu-ne o protectoare sau mai bine zis un mesager.
Am inghetat. Nu se poate. Nu e posibil sa stie. Doamne nu!
-Printre noi astazi, se afla o preoteasa! Multimea a tacut paralizata.
-Ducesa Victoria de Herondale va fii de acum in colo protectoarea noastra! striga Caius, ridicandu-si mainile in sus.
Caius m-a fixat cu privirea si puteam vedea rautatea citindui-se in ochii verzi ca ai unei pisici. Nu se putea asa ceva! Simteam cum cerul se prabuseste peste mine si ma agatam de mana lui Christian ca sa nu cad. Toti ochii s-au intors curiosi spre mine si atunci mi-a fost mai limpede ca niciodata ca trebuia sa-i protejez pe toti ingerii acestia nevinovati si pe cei din intregul Regat.