Îngerii Nordului

Control

Doua saptamani. Atat am stat inchisa in camera urland in fiecare zi si plangand pana nu mai puteam. Nu am mancat nimic, am baut doar putina apa. Orice as fi bagat in gura vomitam imediat. Mi-am devastat camera intr-o zi si nu am mai primit niciun servitor. Mai mult ca sigur ma considera nebuna, dar nu-mi pasa. Inima mea nu mai e, iar in locul ei a ramas doar un gol imens ce ma inghite in fiecare zi. De cate ori inchideam ochii aveam acelasi cosmar ca in urma cu doua saptamani. Ca in acea seara. Imi e dor de el. Am impresia ca sunt goala in frig caci in permanenta tremur ca varga. Cand vreau sa ma imbrac mai gros mi se face prea cald ca si cum m-as inchide singura intr-un cuptor.
Evit sa-i pronunt numele chiar si in gand. Simpla lui amintire ma taie ca o mie de cutite, lasandu-ma sa sangerez pana cand o sa mor. De multe ori mi-am dorit sa mor, dar acum aceasta dorinta e mai puternica ca niciodata. Fiecare clipa e o agonie. Am trecut prin toate starile de dementa posibila in aceste saptamani. Nu o data am incercat sa accesez legatura dintre noi. De fiecare data ma lovesc cu mintea de un perete din fier. Nu e la fel ca atunci cand am fost drogata. Acum nu-l mai pot sparge, dar in schimb am spart pahare, tablouri, chiar si fereastra am facut-o tandari, si toate astea doar cu puterea minti. Acum zapada si frigul de afara intra in camera, dar fara ca pe mine sa ma ating vreun pic. M-am zbatut intre viata si moarte de zile intregi pana cand am ajuns la concluzia ca el traieste. Aseara tatuajul pe care mi l-a facut pe mana m-a ars mai tare ca pana acum si aia a fost clipa cand am inteles ca trebuie sa supravietuiesc pentru a-l gasi.
Acum stau in fata oglinzii, holbandu-ma la chipul palid si tras si la ochii umflati de plans, dar complet goi. Oare fata din fata mea sunt eu? Pur si simplu nu ma mai recunosc. Aceste zile de suferinta isi pun cuvantul. Nu mai simt nicio durere in aceasta clipa. Zidul pe care l-am ridicat mai demult intre mine si sentimentele mele si pe care el a reusit sa-l darame, l-am ridicat din nou. Insa de data asta nici Melissa nu va trece de autocontrolul meu. Singurul care e capabil de acest lucru nu e acum aici. Sunt secata de lacrimi astfel in cat nici daca m-as chinui nu mai am cu ce sa plang. Mi-am pus o rochie neagra si in comparatie cu aripile albe face un contrast uluitor, dar sufletul si corpul meu tin doliu.
Am iesit pe fereastra zburand, dar cand trec de portile castelului merg pe jos sa nu atrag atentia. Strazile Regatului sunt la fel de pustii ca ultima data cand am umblat in miez de noapte pe aici. De ieri am luat o hotarare pe care nimeni si nimic nu mi-o poate schimba. In clipa de fata nu mai simt nimic. Absolut nimic. Niciun sentiment si niciun strop de durere, iar asta m-a facut sa fiu mai hotarata ca niciodata.
Strada Whisper e la fel de intunecata si pustie cum mi-o amintesc. Peste tot domneste o liniste mormantala, dar asta nu ma mai sperie acum, deoarece nu mai simt nimic. Am ajuns din nou in fata peticului de pamant pe care candva a fost casa cu numarul 408. In fata mea s-a materializat barbatul cu barba lunga pana la taile si alba. M-a privit uimit si apoi fara niciun cuvant mi-a facut semn sa-l urmez. A deschis usa din lemn de artar si acum stam in mijlocul unui hol imens. Erika a avut dreptate. E un castel in stil medieval extrem de vechi. Prin peretii gauriti de timp intra frigul si scarile din lemn scartaie sub greutatea noastra. Pe pereti sunt puse lampi cu gaz, dar chiar si asa abea vezi pe unde mergi. Am vazut vreo doi sobolani intrand prin niste gauri din pereti, dar in rest totul pare in perfecta ordine. Batranul ma conduce pe niste coridoare intortocheate si daca as fi intrat aici singura mai mult ca sigur ca m-as fi ratacit. Din patru in patru metri sunt tapiterii decolorate de timp, dar unul mi-a atras atentia. M-am oprit sa-l privesc si am simtit un ghimpe de durere cum ma sfasie din nou. Pe tapiterie erau infatisati doi oameni din Scriptura. Baiatul isi tinea iubita in brate, iar in jurul lor se ridica flacari ce îi mistuie pe amandoi. Stiam cine sunt cei doi. Tristan si Isolde. El era un luptator in armata regelui Britaniei, iar ea printesa Irlandei. Isolde si-a ascuns adevarata identitate cand la cunoscut si astfel el a luptat pentru regele lui vrand sa-i duca o mireasa. Pe printesa Irlandei. Tristan nu stia ca de fapt aceasta este iubita lui Isolde. Astfel, ea s-a casatorit cu regele, dar a devenit amanta lui Tristan. In final s-a aflat de povestea de dragoste a celor doi si intre Britania si Irlanda a pornit un razboi, in care Tristan s-a sacrificat pentru ea.
Simteam cum lacrimile imi inunda ochii asa ca mi-am continuat drumul, luptandu-ma sa ridic din nou zidul intre mine si sentimentele mele. L-am lasat sa cada pentru o clipa si deja simt durerea sfasiindu-ma ca un animal turbat. Insa acum mi-am revenit si chiar la fix, caci am ajuns in fata unor usi din metal zgrumturos. Batranul a deschis usile si apoi a disparut lasandu-ma singura. Cu chipul impietrit si o atitudine demna de o ducesa am intrat in sala plina de mesageri. Cand m-au vazut s-a facut imediat liniste. Erika s-a ridicat de pe scaun si a venit grabita spre mine.
-Victoria? Ce faci aici? Am crezut ca nu mai vrei sa vii. Imi spune stralucind de incantare, dar care apoi a disparut caci mi-a vazut raceala din privire.
-Ce... ce ai patit?
Am ignorat-o, indreptandu-ma spre mijlocul incaperii. Ingerii s-au dat la o parte ca sa-mi faca loc, formand un cerc.
-Vreau sa pornim un razboi! vocea mea a reverberat puternica printre zidurile vechi din piatra si ingerii au izbucnit in urale.

Nu stiu de cat timp sunt inchis, dar fiecare clipa trece cu prea incet. Imi vine sa sparg peretii astia si sa ies naibii de aici. In fiecare seara ma biciuiesc si ma pun sa ma lupt cu demoni si mereu ies castigator. Am supravietuit pana acum doar de dragul Victoriei. Gandul la ea imi da putere si imi doresc sa o vad fie si pentru o clipa. Am ranit-o. Stiu asta caci îi simt durerea prin legatura formata intre noi. Asta e motivul pentru care nu am indraznit niciodata sa-i spun ce simt. In ziua aia am crezut ca am pierdut-o pe veci, dar cand am vazut-o in piata stand ascunsa dupa un perete, am fost mai fericit ca niciodata. Am simtit nevoia sa-i arat ca o iubesc. Insa gestul meu prostesc o costă acum fericirea. Numai eu sunt de vina! La gandul asta lovesc cu pumnul in perete si desi mi se rupe pielea, nu simt durerea. Singura durere pe care o simt este provocata de dorul ei. Voi iesi de aici pana la urma. Viu sau mort, jur ca voi iesi de aici, chiar daca asta inseamna sa fac un pact cu insusi diavolul. Pentru ea as face orice. Aud pasi pe coridor si ma ridic numaidecat. Ma sprijin cu bratele de gratiile celulei si il vad pe Caius venind spre mine. Ma priveste precaut pastrand o distanta intre noi. Desi sunt inchis, ultima data cand a venit aici aproape l-am strans de gat.
-Te-ai acomodat, Christian? ma intreaba ranjind.
-Du-te dracu! am scuipat.
-Sunt deja acolo, crede-ma. Insa pe tine te voi face mai mult decat un drac.
Asta imi spune mereu, dar nu inteleg mai exact ce vrea sa ma faca. De cate ori il intreb ce inseamna asta, imi spune ca voi vedea, asa ca acum nici nu ma mai sinchisesc sa o fac.
-Acum e timpul pentru antrenament.
Stiam ce vrea sa spuna prin antrenament, prin urmare cand am iesit din celula flancat de spirite, nu m-am putut abtine si l-am scuipat. S-a strambat, iar eu am inceput sa rad.
In arena am luptat cu un demon si dupa cateva lovituri a cazut mort la picioarele mele. Nici nu ma asteptam la altceva. Apoi l-am auzit pe Caius spunandu-i ceva Nissei si am ciulit urechile.
-Asta e campionul meu. O sa vezi, Nissa, cand voi termina cu el Victoria isi va pune singura capat zilelor. Spune Caius multumit de sine.
Ce? Victoria? Ce facuse?
-Saraca! Toti servitorii vorbesc ca ar fi innebunit. Urla, sparge si tipa in continu. Asa îi trebuie daca s-a pus cu cine nu trebuie. A ras Nissa.
Victoria! Nu se poate! Trebuie sa ies naibii de aici. M-am repezit la Caius dintr-un salt si l-am apucat de gat.
-Daca va atingeti de ea, va omor pe toti pana la ultimul! am marait printre dintii inclestati.
Simt furia cum fierbe in mine si vreau sa-l sfasii in bucati chiar acum. Patru gardieni m-au luat de pe el si m-au dus din nou in celula. L-am auzit pe Caius cum striga in urma mea:
-Stai linistit! O sa se omoare singura! O sa-ti aduc cadavrul ei sa te convingi!
Victoria nu ar face asta. Stiu ca sufera din cauza mea, dar nu va face asta. O cunosc mai bine decat oricine altcineva. El e un prost daca o subestimeaza pe cea mai puternica femeie din lume.