Îngerii Nordului

Cainele iadului

Un inger aruncat in iad, dar cu aripile negre de o frumusete inimaginabila. Trecuse prin flacari si moarte de mai multe ori, dar avea o putere fizica mai mare decat a oricarui demon. Nici macar diavolul nu putea sa-l doboare. Ochii îi straluceau rosiatici, iar de priveai atent puteai vedea vapaia focului iesind din ei. Era cu doua capete mai inalt decat o persoana obisnuita.
El e pazitorul iadului.

Arde. Fiecare os si nerv in parte arde. Tusesc din ce in ce mai des, astfel in cat in jurul meu s-a facut o balta de sange. Cu toate astea, sunt in viata. Mi se da in fiecare zi otrava intunericului, dar inca mai traiesc. Uneori delirez atat de tare si incep sa ma intreb daca nu cumva doar diavolul insasi ma mai tine in viata. Nu pot sa nu ma gandesc la imaginea Victoriei stand ca o ducesa perfecta si frumoasa in fata mea, dar totusi nu am fost suficient de puternic sa ajung la ea. Un lucru insa stiu sigur: nu ar mai fi trebuit sa fiu in viata. Toti ceilalti murisera din cauza otravii, nu pentru ca au fost neaparat ucisi. Daca nu ar fi fost atat de slabiti, poate unii ar mai trai si azi. Dar nu. A trebuit sa moara ei ca sa traiesc eu.
-De ce?! un urlet imi iese din gat si simt imediat o arsura in plamani.
Incep sa tusesc, iar cand se termina ascult tacerea din temnita. In secret, inca mai sper ca cineva imi va da un raspuns. Linistea e mormantala intrerupta doar de respiratia mea sacadata. Incep sa rad.
-Nu o sa-mi raspundeti, asa-i? O sa ma lasati sa innebunesc aici?
Din nou, niciun raspuns. La ce ma astept oare? Ca vreun spirit angelic va aparea din neant si imi va da mie un raspuns? Pot sa astep si un veac.
Ma indrept tarandu-ma spre bolul din sticla in care aveam apa. E gol. O bausem noaptea trecuta cand ma tavalisem pe jos din cauza tusei. La dracu! Imi simt gatul uscat, dar tot ce pot sa fac e sa astept urmatoarea vizita. Ma sprijin de gratiile de fier, caci sunt singurele reci. Inchid ochii asteptand. Asteptand ce? Nu stiu. Se apropie ceva. O simt. Dar nu pot spune exact ce. Brusc, ma loveste un gand. Nissa a spus ca se va intoarce Coran. Dar e mort. Cum naiba sa se intoarca? O adiere usoara de vant trece prin celula, desi in pestera nu exista ferestre. Pentru o fractiune de secunda am impresia ca il vad pe Coran in fata mea. Ii vad ranjetul marsav si camasa patata de sange pe piept, acolo unde l-a lovit glontul. Fusese cel mai bun cavaler Paladin pana sa fie izgonit din Ordinul Cavalerilor. A incalcat o porunca vitala omenirii, iar acest lucru a fost considerat un act de tradare. Am impartit cu el in Grote aceeasi paine si apa. Il considerasem ca un frate, pana in ziua in care mi-a aratat si cealalta fata a lui. Fusesem amandoi trimisi sa oprim caderea cetatilor Sodoma si Gomora. Coran a vrut sa dam foc unei cetati ca cealalta sa ramana in picioare. Nimeni nu a fost deacord cu asa ceva, insa el nu s-a oprit. A dat foc Sodomei, iar apoi Arhanghelii au dat ordin sa fie distrusa si Goroma din cauza faptului ca nu puteau exista una fara cealalta. Era o legatura intre cele doua cetati. Se spune ca ele au fost construite pe locul unde murisera doi ingeri, motiv pentru care, orice se intampla intr-o cetate se intampla si in cealalta la scurt timp. Din cauza lui Coran, in acea zi au murit zeci de oameni. Erau pacatosi intra-devar, dar nu el trebuia sa le hotarasca soarta. Daca nu ar fi nesocotit un ordin venit de la Consiliu, nu s-ar mai fi varsat atata sange. In acea zi, arhanghelii au hotarat sa spuna oamenilor ca Sodoma si Goroma au ars din cauza pacatelor, fiind distruse de insasi Dumnezeu, dar in realitate, Coran a fost responsabil pentru tot acel masacru. A dat drumul intunericului, iar acesta a distrus totul in cale.A fost exilat in lumea oamenilor si a murit in razboiul de 100 de ani impuscat in piept. Moartea lui reprezentase o mare usurare pentru Consiuliu si arhangheli, caci nu au voie sa ucida un cavaler Paladin, mai ales unul cu asemenea puteri ca ale lui.
Clipesc, iar Coran dispare. In minte imi revine ziua in care l-am vazut pentru ultima data.
-Ce ai facut? il apuc de guler.
Isi scoate coiful crucificat si îi vad ranjetul de pe chip:
-Ti-am spus ca voi elibera intunericul intr-o zi.
-Tu iti dai seama ce ai facut? Ai ucis mii de oameni! E impotriva Codului!
-Oameni care meritau sa moara! Au ucis si violat mii de copii! Si-au facut-o cu mana lor. Imi spune multumit de sine.
Fara sa ma gandesc, pumnul meu il loveste in fata trantindu-l la pamant.
Se ridica stergandu-si sangele de pe buza si incepe sa rada, zicandu-mi:
-Stii ce mi-a placut la tine, Christian? Oricat de mult te-ai chinui sa te prefaci ca esti ingerul cel bun, amandoi stim ca nu esti. Ai simtit puterea intunericului cand l-am eliberat. Tu ai fost singurul care l-a simtit, deoarece ai venit imediat sa ma cauti. Asa ca asculta-ma bine! Tu nu esti inger. Nu ca ei. Spune facand semn spre ceilalti. Tu nu esti un gardian al luminii, Christian.
-Ce dracu tot bati campii, Coran? urlu ajuns la capatul rabdarilor.
Incepe sa rada din nou.
-Tu, dragul meu prieten, esti scos direct din iad. Imi sopteste, iar apoi dispare in neant.