Îngerii Nordului

Ultima profetie

Israel POV
Il gasesc pe Caius in pestera Vantului. Cat de previzibil. Bietul de el, nici nu stie ce il asteapta. Trec usor de paznicii de la intrare, evident sucindu-le gatul. A venit vremea sa iau ce imi apartine si nimeni nu-mi va sta in cale. Strabat pestera, magia neagra conducandu-ma direct la fostul rege al Regatului de Nord. Norul magic se opreste in fata unei usi si stiu imediat ca l-a gasit.
Intru nepoftit, iar Caius se ridica speriat de la masa.
-Israel? Ce cauti aici? ma intreaba, iar eu trantesc usa in urma mea.
-Bine te-am gasit, Caius. Ii raspund nonsalant.
-Ce cauti aici? scrasneste el din dinti.
-Ei bine, a venit timpul sa-mi iau armata.
-Armata ta? Mi-ai dat-o mie in grija, Israel.
-Ti-am dat-o in grija, dar nu ti-am dat-o de tot.
Caius se incrunta si protesteaza:
-Ai spus ca eu îi voi conduce.
-Dar nu pentru mult. Daca imi aduc eu bine aminte, ti-am dat o misiune. Sa o gasesti pe preoteasa si arma care poate deschide usa taramului umbrelor.
-Crucea am gasit-o, dar preoteasa...
-Ti-a luat-o inainte. Uita-te la tine, Caius. Nici macar nu stiai ca nu crucea e arma, ci ceasul. Il intrerup.
-Cum adica? Care ceas? Nu crucea e...
-Esti atat de impertinent. Stiam ca nu vei reusi sa indeplinesti misiunea. Tocmai de asta, domnia ta se sfarseste azi.
Caius se da un pas in spate, scotand un cutit. Mai ca ma bufneste rasul. Cu o simpla miscare a capului i-l zbor din mana.
-Chiar credeai ca te va salva un cutit? M-ai dezamagit foarte mult. Arma ca arma, dar preoteasa? Ce era atat de greu sa o prinzi? Nu ai ce cauta langa mine Caius.
Intind mana in fata, iar el face ochii mari aproape iesindu-i din orbite. Lent, fara sa ma grabesc il sugrum doar cu puterea mintii. Caius se inneaca, inrosindu-se la fata. Venele vinetii de pe frunte i se zbat proeminente.
Dupa cateva minute de agonie, se prabuseste pe jos.
-Sa ai tarana usoara, lord Caius. Zic si parasesc incaperea, indreptandu-ma spre demoni.

Victoria POV

Eu si Christian intram intr-o galerie sub pamant. E intuneric de iti bagi degetele in ochi. Imi concentrez magia asupra imaginii din capul meu, iar in fata noastra apare o flacara plutitoare. O vazusem pe mama facand asta o data si de atunci mi-am dorit enorm sa incerc si eu.
-Si acum? Pe unde o luam? intreb, uitandu-ma descurajata la cele sapte tuneluri care se intind in fata noastra.
Christian incepe sa numere ceva, dar nu-mi dau seama exact ce anume. Peste cateva momente ma ia de mana si ma trage dupa el.
-Pe aici!
-De unde stii? il intreb curioasa, dar urmandu-l cu atentie spre cel de-al saselea tunel.
-E un cod al gardienilor. Merge la orice.
Nu mai pun intrebari si continuam sa mergem in tacere calauziti de flacara. Tunelul mi se pare interminabil si ingrijorarea mea creste cu fiecare pas. Daca nu vom reusi? Daca nu vom porni ceasul? Ce se va intampla mai exact daca il pornim? Daca va fi o greseala?
O durere ascutita imi taie rasuflarea si imi pierd echilibrul. Christian ma prinde imediat, dar oricat de mult incerc sa-i disting chipul, nu reusesc. Sunt aruncata cu putere intr-o viziune si stiu deja ca nu-mi va placea ce o sa vad.
Ma trezesc intr-o camera cu ferestre inalte, dar nu vad nicio usa. Brusc, incep tipetele. Zeci de perechi de maini bat in geamuri pana cand acestea se prefac in cioburi. Urlete ascutite imi zgarie timpanele si incerc sa ma desprind de viziune, insa e in zadar. Corpuri arse si contorsionate patrund in camera si se uita la mine cu ochii lor albi.
-Ajuta-ne! Ajuta-ne, preoteasa!
Mi se rupe sufletul auzindu-i, dar nu am nicio idee cum sa-i ajut.
Pe cerul intunecat apar umbre. Cand incep sa le disting imi dau seama ca nu sunt nici spririte si nici demoni. Nu stiu exact ce sunt, dar arata ca niste ingeri obisnuiti. Unii au aripile negre, altii albe. Sunt amestecati. Fete si baieti de toate varstele inclusiv copii de vreo doisprezece ani. Cu totii sunt imbracati in negru si ma privesc fix. Singurul chip cunoscut este... Christian.
-Christian! il strig si alerg spre el.
Ma priveste fara nicio expresie pe chip. In clipa urmatoare se intoarce si pleaca. Eu, ramanand singura printre acei necunoscuti.
Sunt scoasa din viziune cu brutalitate, ultimul lucru pe care il vad fiind spatele lui Christian inaintand prin multime. Cand ma trezesc il vad stand in fata mea cu o mina ingrijorata. Vad sinceritatea in ochii lui, dar viziunea ma face sa ma indoiesc de el. Nu se poate. El nu mi-ar face asa ceva. Nu m-ar parasi. Stiu asta.
-Victoria, esti bine? intrebarea lui ma scoate din gandurile mele intunecate.
Ma uit atenta la el si pot citi limpede in ochii lui iubirea.
-Victoria? E totul in regula?
Stiu ca isi va da seama daca mint, dar trebuie sa-mi incerc norocul. Nu vreau sa-l ingrijorez si mai mult, asa ca aleg minciuna.
-Da, sunt bine. Spun, chinuindu-ma sa-mi ascund durerea din priviri.
Profetiile mele nu se inseala niciodata. Mai ales viziunile. Dar tot nu inteleg de ce m-ar parasi. Nu are logica. Christian nu ar face asa ceva. A avut multe sanse de a-mi intoarce spatele, de a ma considera o nebuna sau chiar o vrajitoare. Dar el nu a facut nciuna din astea. A luptat contra lui Caius pentru a iesi din temnita si a se intaorce la mine. As fi chiar proasta sa-mi pierd increderea in el tocmai acum din cauza unei viziuni care poate fi interpretata gresit.
Imi ridic privirea spre el si imi infasor bratele in jurul lui. Imi asez capul pe umarul lui, soptindu-i:
-Nu ma vei parasi niciodata, asa-i?
Nu stiu ce m-a impins sa-l intreb acest lucru, dar am nevoie sa-mi linisteasca sufletul.
-Normal ca nu te voi parasi. Ce intrebare e asta?
Ma uit adanc in ochii lui si stiu ca e adevarat tot ce spune.
-Promiti?
-Promit. Imi raspunde fara ezitare.
Aproape ca ma bufneste plansul. Cum am putut sa pun la indoiala loialitatea lui chiar si o clipa? Imi e rusine.
Ma priveste intens in timp ce scoate ceva din buzunar. E o cutiuta mica din catifea rosie.
-Stiu ca poate acum nu e momentul potrivit, dar cand se vor termina toate astea, vreau sa fii sotia mea.
Deschide cutia, lasand la iveala un frumos inel din argint cu o pietricica albastra in mijloc.
-Stiu ca nu e mult, dar este singura piatra de safir pe care am putut sa o gasesc.
Simt ca ma innec de emotie si raman fara cuvinte. Ma uit uluita cand la el cand la inel si nu stiu ce as mai putea sa spun. Inima imi face salturi in piept si simt lacrimile curgandu-mi pe obraji.
-Victoria, te rog i-al ca o promisiune ca vei avea mereu inima mea.
Imi ia mana intr-a lui, punandu-mil pe deget. Imi intra cu usurinta si sunt surprinsa de frumusetea micului safir care sclipeste aruncand raze de lumina in jur.
-Vic... te rog zi ceva. Ma implora el.
-Christian, nu am cuvinte. E superb. E mai mult decat mi-as fi dorit vreodata. Da, vreau.
-Ce vrei?
-Vreau sa fiu sotia ta. Ii zic, zambind.
Ma trage spre el sarutandu-ma si ma simt mai fericita ca niciodata. Gestul asta imi garanta ca nu trebuie sa ma mai indoiesc niciodata de iubirea lui.
Ma desprind un pic de el si imi scot lantisorul cu perla de un albastru pal de la gat.
-Poftim. Zic, intinzandu-l spre el. Vreau sa-l ai tu ca o promisiune ca te voi iubi mereu.
I-l pun la gat, neintrerupand contactul vizual. Ma sfredelea cu privirea, iar eu simteam ca ma innec de fericire.
Brusc, se aud pasi pe hol. Christian se ridica imediat in picioare, tragandu-ma dupa el. In timp ce alergam simt o prezenta intunecata venind din spatele nostru. Stiam ca nu se va termina bine. Stomacul mi se intorcea pe dos, doar gandindu-ma la asta. Il strang si mai tare pe Christian de mana. El intoarce capul si se uita la mine cu ochii scaparandu-i asemeni diamantelor, reflecatandu-se in ei promisiunea de mai devreme.
Atunci, tunelul se infunda.
Simt magia pulsand in zid si stiu exact ce am de facut. Imi presez mainile pe caramida rece, ordonand:
-Deschide-te!
Se aude o bufnitura, iar peretele se da la o parte. Intram intr-un hol ingust, iar in capatul lui este o usa. Stiam exact ce se afla dincolo de ea. Dau sa o iau la goana spre usa, dar Christian ma opreste.
-Victoria esti sigura? Daca e o capcana?
-Daca nu incercam, nu aflam, Christian.
Aproba cu o miscare a capului, dar nu-i convine hotararea mea.
Cu toatea astea sper ca ceasul va remedia totul, sper ca nu va mai muri nimeni.
Ajunsi in fata usii, senzatia de rau pe care o aveam mai devreme se amplifica. Acum, imi e mai clar ca niciodata ca voi plati scump pentru activarea ceasului. Mereu exista un pret, insa orice ar fi nu voi renunta la Christian. Nu-mi voi pierde increderea in el. Un gand ma loveste ca o baie cu apa rece. Christian. El e pretul.
Ar fi trebuit sa-mi dau seama din viziune. Riscam totul, iar la final aveam sa pierd cel mai de pret lucru pe care il aveam: pe el. Oricat de mult as vrea sa dau inapoi acum, nu pot sa o fac. Se varsase prea mult sange de ingeri. Cineva trebuie sa opreasca masacrul asta, pana nu e prea tarziu. Demonii se hranesc cu durere, disperare si sange. Nu va mai dura mult pana cand toti vor fi atrasi in regat, iar atunci absolut tot ce am facut pana acum ar fi in zadar. Cu riscul de a-l pierde pe Christian apas pe clanta, iar usa se deschide fara zgomot.
Desi ceasul e chiar in fata mea asezat pe un piedestal de sticla, pe mine ma macina un gand. In viziune Christian pleca de buna voie. Nu il silea nimeni. Scutur din cap pentru a-mi alunga aceste ganduri sumbre. Pentru Dumnezeule, m-a cerut de sotie! Cum sa ma indoiesc de el?
Il simt incordat langa mine, dar chiar si asa prezenta lui ma linisteste. Isi strecoara mana intr-a mea si inaintam impreuna spre ceas. Ticaitul lui imi suna cunoscut. L-am mai auzit si inainte. Langa el, sta o carte invelita in piele alba cu semnul crucii in mijloc. E aceeasi cruce pe care o am si eu.
-Ma duc sa pazesc usa. Grabeste-te, Vic. Imi spune Christian.
Inaintez cu pasi grabiti spre ceas. Deschid cartea si gasesc mii de schite ale asamblarii lui. Dau la capitolul in care este mentionata crucea. Undeva in spatele ceasului se afla o deschizatura. Il intorc, iar mainile imi tremura de frica. Bag crucea in micul gol de acolo. Se aude un zanganit de metal, iar limbile ceasului incep sa se invarta haotic. Scot din buzunarul rochiei si sticluta cu potiunea facuta de spiridus. Caut disperata pagina in care scrie pe unde sa o torn. Chiar in clipa in care o gasesc, usa se deschide sarind din balamale, iar Christian e aruncat cat colo. O armata de demoni dau navala in incapere, iar frica imi strange pieptul ca o menghina. Nu mai stau pe ganduri nicio clipa si torn potiunea in micul orificiu din spatele cadranului. Ceasul incepe sa se balangane si scoate un trosnet de parca tocmai s-ar fi spart ceva in el. Oare asta trebuia sa se intample? Ma uit panicata spre demoni, dar ei nici nu se clintesc. Nu ma ataca. Atunci imi dau seama ca ceva nu e in regula. Printre demoni observ ca isi face loc un barbat cu matie neagra. In mana are un lant, iar in spatele lui merg ingerii legati. Ii recunosc numai decat. Parul roscat al Erikai se iteste ca o flacara, chipul bine cunoscut al lui Athiel imi sare in ochi. Ii luase ostatici pe proscrisi. Pe cei cu care mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului in ultimele luni. Abia acum imi dau seama ca e numai vina mea. Eu o pusesem pe Liana sa-i cheme pentru a lupta cu demonii. Dar nu au mai ajuns sa lupte caci au fost inlantuiti numai decat.
Christian s-a postat in fata mea.
-Ia ceasul si pleaca de aici. Il aud soptind.
Il iau de mana, uitandu-ma in ochii.
-Imi pare rau, Christian, dar nu voi renunta la acesti ingeri. Trebuie sa intelegi. Stiu ca voi plati scump, dar te rog nu te amesteca.
Se incrunta, iar frumosii lui ochi ciocolatii se fac negrii. Ii displace ceea ce l-am rugat, dar tot nu se da la o parte. Il ating pe umar si impingandu-l usor din calea mea. Mi-am pus toata vointa si puterea in acea atingere. Trebuie sa inteleaga ca vietile ingerilor care mi-au fost ca o familie se afla in mainile mele.
Imi iau cea mai dura expresie, imi ridic sfidatoare barbia si rostesc:
-Cine esti?
Cuvintele mele spinteca tensiunea din incapere.
Necunoscutul isi da jos gluga de pe cap, iar mie mi se taie respiratia.
-Buna, scumpa mea Victoria.
Pentru o secunda am impresia ca visez. Sunt intr-un cosmar. Ochii aceia negrii si reci, vocea groasa si autoritara, ranjetul in spatele caruia se ascund cele mai rele intentii, imi trezesc amintiri de mult uitate din copilarie.
-Tata... vocea mea e o soapta abia auzita, dar judecand dupa zambetul lui el m-a auzit.
-Scumpa mea fiica, mi-ai lipsit sa stii.
Imi e scarba doar cand ma uit la el. Imbatranise enorm, parul îi incaruntise, dar era inca la fel. Omul pe care nu l-am considerat niciodata tatal meu. Il suportasem doar pentru ca asa voia mama, dar il urasem din tot sufletul.
-Credeam ca esti mort. Zic pe un ton neutru, pastrandu-mi chipul rece si inexpresiv.
Ranjetul lui se largeste.
-Nu am foat niciodata mort. Nu cu adevarat.
-Cum ai... dau sa spun, insa ceasul din spatele meu explodeaza in mii de rotite si bucatele de metal, iar Christian ma arunca la podea.
In clipa urmatoare apare o usa din lemn masiv, in care sunt incrustate cuvintele unei incantatii. O stiam prea bine. Oricine rosteste acele cuvinte, poate deschide poarta taramului umbrelor, asta fiind motivul pentru care aceste cuvinte nu apar in nicio carte de vraji. Eu le auzisem de la spiritele celor decedati. Chiar daca atunci nu aveau sens, acum le inteleg perfect.
Israel se apropie de usa si citeste:
-Viata, moarte, sange. Eliberati sufletele celor captivi in umbra, oferindu-le binecuvantarea intunericului.
Usa se deschide incet, lasand la iveala un nor de fum cenusiu. Nu se vede nimic dincolo de pragul usii. Apoi îi vad. Chipuri palide, inexpresive si lipsite de vreo emotie, imbracati in costume din piele negre. Ingeri cu aripi albe si negre, fete si baieti de toate varstele, pasesc afara din lumea umbrelor. Cu totii arata exact ca in viziunea mea.
Brusc, am o revelatie. De asta casa de copiii la care am fost cu cateva zile in urma era goala. Cu totii fusesera ucisi si azvarliti in neant, blocati intre doua lumi.
-Acestia, draga mea fiica sunt elita mea de vanatori. Eu i-am antrenat si i-am invatat sa fie nemilosi si sa-si controleze magia. Acelasi lucru vreau sa fac si cu ei, spune Israel aratand spre ingerii inlantuiti din spatele lui, dar si cu tine preoteasa.
Ma uit socata la ei. Cu totii arata atat de... inumani. Atat de reci. Complet lipsiti de viata, de sentimente sau emotii.
-De ce as vrea sa fiu de partea ta? intreb, strangandu-l pe Christian de mana.
-Deoarece, Regatul Nordului a fost cucerit. Nu mai exista niciun locuitor in afara de cei prezenti aici. Esti depasita numeric, preoteasa. Nu ai reusit sa-ti aperi poporul, dar nu e nimic. Iti ofer sansa de a veni de partea mea. Cu mine, scumpa mea fiica, se va naste o noua era.
Incremenesc. Nu pot sa cred. Tot ceea ce am presimtit s-a adeverit. Am pierdut. Nu mai aveam cale de intoarcere.
-Daca tu crezi ca Victoria va trece de partea ta, inseamna ca esti ori prost ori imbecil. Il aud pe Christian care ma ia in brate.
Ochii recii ai tatalui meu se indreapta spre Christian.
-Ah, tu trebuie sa fii Christian Laurens. Am dreptate? Nu asteapta un raspuns, ci continua. Bineinteles ca am. Stii, candva am crezut ca tu imi vei conduce armata de vanatori si demoni. Asta a fost inainte sa aflu despre relatia ta cu fiica mea. L-am pus pe Caius sa te ia prizonier in speranta ca o vei uita pe Victoria. Am vrut sa te vad la antrenamente. Erai candidatul perfect. Stiam ca esti un caine al iadului, de aceea aveai un loc asigurat in elita mea. Insa, evolutia ta m-a dezamagit profund. Ai evadat doar pentru a te intoarce la Victoria. Atunci am inteles de fapt ca m-am inselat in privinta ta. Tu nu ai ceea ce caut eu, ci Victoria are. Ea va fi arma perfecta.
Il aud pe Christian maraind. Cuvintele lui Israel imi proviaca greata si repulsie.
-Bineinteles, ca ea nu va trece de partea mea decat in clipa in care va realiza ca nu mai are pe nimeni. Continua tata.
-Ma are pe mine. Scuipa Christian printre dinti.
Ranjetul lui Israel ma duce cu gandul la viziunea de mai devreme. Cu toate astea, am incredere in cel pe care-l iubesc.
-Deocamdata. Vine raspunsul tatalui meu.
-Christian nu ma va parasi niciodata! strig sigura de cuvintele mele.
Daca lupta cu demonii am pierdut-o nu pot sa o pierd si pe asta. Nu pot sa-l pierd pe el. Nu vreau sa-l pierd. Ma agat cu dintii de clipa in care mi-a oferit inelul si de promisiunea facuta.
Stiu ca nu ma va parasi.
-Asta, scumpa Victoria, ramane de vazut. Tonul lui Israel ma face sa incremenesc.
Nu apuc sa fac nimic, caci in secunda urmatoare, el intinde mana in fata si ridica un zid de sticla intre mine si Christian.
-Nu! tipatul meu rasuna cu ecou.
Bat cu pumnii in sticla groasa, dar e in zadar. Christian face si el acelasi lucru, dar nu reuseste sa faca nicio crapatura.
-Nu te voi lasa, Victoria! il aud spunand.
Dezlusesc in ochii lui promisiunea si stiu ca nu trebuie sa ma indoiesc de el.
-Te iubesc! tip cat ma tin plamanii.
-Si eu te iubesc! il aud strigand.
Brusc, Christian incremeneste. Ma mai priveste o data cu o expresie de nepatruns. Aceeasi expresie ca in viziune. Se intoarce pe calcaie si pleaca. Ochii mi se impainejenesc de lacrimi, iar un tipat de durere si disperare imi paraseste gatul, spargand zidul de sticla. Christian disparuse deja pe usa. Nimeni nu l-a oprit.
Un fulger de lumina albastra imi iese din piept, taindu-mi fiecare vas de sange, fiecare articulatie si fiecare fibra, imprastiindu-se apoi prin camera. Vantul incepe sa suiere, dandu-mi parul pe spate si un frig puternic ma cumprinde, facandu-mi dintii sa clantane in gura. Energia fulgerului pulseaza in mine, inghetandu-ma la propriu. Vad turturi pe ziduri, iar din tavan incepe sa ninga abundent. Frigul imi da fiori si mi se taie respiratia. Incep sa tremur convulsiv, prabusindu-ma pe jos cand simt ca raceala aceea mi-a ajuns pana la inima si mi-o strapunge ca o sulita ascutita despicand-o in mii de bucati.
In fata ochilor mei totul se intuneca, ultimul lucru pe care il vad este imaginea in care Christian se intoarce pe calcaie si pleaca, lasandu-ma pustiita si distrusa.

Acesta a fost ultimul capitooool!!!!! Sper sa va placa si sa nu ma injurati pentru final. Stiu ca e cam tragic, dar speranta moare ultima, corect? Nu va pierdeti speranta! Evident, ca voi scrie si volumul doi, acesta numindu-se: Ingerii Nordului: Elita Vanatorilor de suflete.
Asa ca fiti atenti la profilul meu. O sa postez peste vreo saptamana, sper...
Intre timp va astept comentariile si va multumesc pentru vizualizari, voturi si comentarii. Va pup!