Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap.23 ~ Băiță

Deschid ochii cu greu şi îi închid repede la loc, nefiind în stare să-i ţin prea mult deschişi. Oboseala încă îşi face simţită prezenţa în trup, şi după cum mă ştiu o să mai am nevoie de cel putin vreo cinci ore de somn să pot funcţiona în mod corect.

Camera e dominată de întuneric, ceea ce înseamnă că s-ar putea să fie încă noapte, şi asta înseamnă doar un singur lucru că am dormit foarte puţin de când m-am pus în pat. Îmi înăbuş un căscat şi mă întorc pe partea cealaltă. Îmi întind mâna, încă cu ochii închişi, în speranţa de a-l găsii pe Carter, dar nu e. Eh, probabil o fi la baie sau cine ştii.

Reuşesc aproape să adorm când uşa camerei se izbeşte cu putere de perete făcându-mă să sarca arsă din pat. Panica trece prin corpul meu asemeni unui val de energie şi nu ştiu în ce parte să mă uit prima dată, că tot ce văd e negru. Văd negru? Deschide ochii proasto, mă îndeamnă conştiinţa şi eu chicotesc uşor. Cum naiba să şi văd ceva dacă ţin ochii închişi.

Deschid ochi lovindu-mă de o lumină puternică ce-mi invadează bârlogul. Scot un sâsâit şi un mârâit în acelaşi timp, vizibil iritată de lumină mult prea puternică din cameră. Mă trântesc în pat şi-mi trag pătură pe cap ascunzându-mă de razele puternice ale soarelui.

- Strumufule, îl aud pe Carter plângându-se dar nu fac nicio mişcare. Ştiu că nu dormi, chicoteşte, nu aveai cum să adormi în câteva secunde, continuă.

Mă foiesc sub pătură şi încerc să respir şi să expir liniştită, de parcă aş dormi încercând să-l conving că eu chiar dorm. Ştiu că mă port ca un copil dar chiar am nevoie de somn şi la cum îl ştiu nu o să mă lase să mai dorm nici măcar două minute, nici măcar dacă viaţa mea ar depinde de aşa.Eh, exagerez puţin, în cazul ăsta cred că m-ar lăsa, chiar două minute jumate.

Pierdută în filozofiile mele nu îi aud paşii lui Carter apropiindu-se de pat şi mă găsesc înjurând în momentul când face în aşa fel încât să mă scald în razele năucitoarele ale soarelui. Caut pătura în jurul meu cu mâinile, încă cu ochii învinşi, şi las un pufăit trist printre buze să-mi scape atunci când realizez că nu o găsesc.

- Dacă ai deschide ochii micul meu vampir, ai vedea că pătura e în mâinile mele, zice şi râde zgomotos.

- Dar mai vreau să dorm, reuşesc să scot câteva cuvinte pe gură şi alea plângându-mă.

- Evyline e ora două după-masă, cât mai vrei să dormi? Întreabă.

- Tu mă minţi, afirm şi primesc un oftat. Ştiu asta!

- Dacă ai deschide ochii şi te-ai uita la ceas, ai vedea că nu mint, spune pe un ton trist dar nu mă păcăleşte el pe mine.

- Nu, răspund repede.

Oftează în semn că se da bătut şi zâmbesc victorioasă. Aruncă pătura pe mine şi eu mă învelesc cum pot mai bine. Ştiu că e cald, dar nu pot să adorm dacă nu sunt acoperită. Nu sunt ciudată, nu sunt singura persoană care face asta, cred. Paşii apăsaţi dar şi uşa trântită îmi indică faptul că a ieşit din cameră, lăsându-mă să dorm. Îmi vine greu să cred că m-a lăsat să dorm în cele din urmă, dar ca să vezi se întâmplă şi minuni.

Mă fac cât mai comodă posibil şi oftez înainte să încerc să-mi continui somnul. Minutele trec repede şi cu fiecare minut trecut mă simt aproape şi mai aproape de lumea viselor. Apoi, dintr-o dată simt cum îmi cade cerul în cap făcându-mă să scâncesc de durere.

- Ce dracu? Întreb deschizând ochii larg.

Dau cu ochii de brunet care se odihneşte bine mersi deasupra mea. Picioarele sale sunt de o parte şi de alta a bazinului meu, ţinându-mă în poziţia aceasta. Un zâmbet larg îi decorează fata şi bucuria i se vede până şi în privire. Colţurile gurii mi se arcuiesc, involuntar, într-un zâmbet de toată frumuseţea, căci nu pot să nu zâmbesc când îl văd atât de fericit.