Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap.9 ~ Imi doresc sa...

-Si eu, soptesc mai mult pentru mine .. Si adorm..

***

Ma trezesc speriata si privesc pierduta spre geam. E trecut cu siguranta de miezul noptii caci intunericul pune stapanire peste noi. Am dormit atat de mult, mi-a fost intr-adevar rau. Ma sterg la ochi si imi simt palmele ude. Am plans. Imi scutur capul fiind in continuare ametita, dar mai mult ca si probabil nu din cauza alcoolului ci mai de graba ametealea se datoreaza orelor de somn in exces.

Carter doarme ca un bebelus. Il acopor inainte de a parasii camera.

Intru in sufragerie si-mi caut geanta cu privirea, rasuflu usurata in clipa in care o gasesc exact acolo unde am lasat-o. Daca Carter ar fii umblat in ea totul s-ar fii dus pe apa sambetei, si in clipa asta nu am nevoie de inca o drama. Iau geanta cu mine si ies pe balcon. Scot din ea poza cu mine si Connor si o strang la piept.

Imi e atat de dor de el, si acum de cand l-am vazut simt nevoia sa-l strang la piept in fiecare secunda. Am uitat cum e sa fii dependenta de el, de buzele sale. Daca as avea un pestisor auriu si mi-ar oferii o singura dorinta, as stii ce as vrea. L-as vrea pe el, sa fie al meu pentru totdeauna iar daca asta nu e posibil, ceea ce m-ar distruge, mi-as dorii sa pot sa retraiesc toate momentele cu el macar pentru o zi, cu bune cu rele, nu conteaza daca le-as putea retrai doar pe cele rele, atata timp cat Connor ar fii langa mine viata mea ar fii perfecta. Lacrimi calde  se izbesc de poza cu noi. Eram atat de fericiti atunci.. Atunci..

Acum iata-ne separati ca doi necunoscuti de un zid al orgoliului creat de mine. Al orgoliului? nu cred ca e neaparat vorba numai de orgoliu , dar e si asta catusi de putin. E mai de graba un zid al dezamagirii, creat de mine pentru a ma face nefericita, numai eu stau in calea fericirii mele, dar mai mult de atat sunt o nenorocita caci stau si in calea fericirii lui Carter. E un om bun, ce nu ma merita. Nu sunt demna de el. Singurul de care sunt demna e Connor, dar pentru asta e prea tarziu...Ascund poza cu noi intr-un sertar al unui dulap in care imi tin lucrurile pentru pictat. Carter nu a cautat niciodata in locul acela si sper sa nu inceapa acum.

Dupa ce sarut inca odata chipului lui Connor, imi sterg lacrimile , pun poza bine si ma reintorc in pat. Ma cuibaresc sub cearceaful subtire ce-mi tine loc de patura si nu pentru ca imi e frig, ci pentru ca ma simt goala pe dinauntru, imi simt sufletul gol si oricat as incerca sa-l acopor cu Carter, cu cearceaful cu orice, nimic nu functioneaza caci inima mea apartine unui singur om..Carter isi pune mana peste trupul meu firav , dar dupa aproximativ cinci minute o indepartez. Nu vreau sa-l simt langa mine, nu in clipa asta.

Tot ce-mi doresc acum e sa pot sa fiu langa blondul meu, daca mai pot spune ca e al meu.Ma ridic din pat si trag perdele groase , luna lumineaza incaperea si stelele adauga stralucire camerei noastre.Ma trezesc analizand stralucirea fiecarei stele in parte, asimiland fiecare stea rand pe rand cu un moment fericit din viata mea, in functie de cat de tare straluceste acea stea in ochii mei. Iar acum daca stau sa-mi analizez viata, nu pot sa spun ca am avut o viata rea, ci mai de graba una destul de fericita,caci sa spun perfecta e prea mult. Am avut o viata fericita inainte de facultate, dar fericirea mea a crescut in clipa in care l-am intalnit pe Connor in aeroport.

" -O intrebare, tu esti Evyline? o intreb eu in timp ce ma pun in fata ei.-Tu trebuie sa fi Connor, nu? Evyline, incantata, spune ea in timp ce-mi zambeste "

Inca de la primul contact viziual am stiut ca el imi va schimba viata, chiar daca nu am aratat asta vreodata, am simtit mereu in adancul sufletul ca ,el, el imi va schimba viata fie in rau sau in bine dar va produce o schimbare. Si asa a si fost,niciodata nu m-a inselat intuitia.