Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 43 ~ Surpriză !!

A/N: Surpriză dragelor/dragilor!!😸😎

Intră în casă, făcând paşi apăsaţi, iar zgomotul produs de paşii săi mă fac să mă cutremur. E atât de impunător!

După ce intră fac paşi mici, închizând uşa, după care mă întorc spre el ţinându-mi buza de jos bine strânsă între dinţi. Lacrimile îmi înpânzesc ochii deja şi simt că nu mai am mult până cedează.

- Surprinsă? O voce groasă răsună în sufragerie şi-mi face colţurile buzelor să se arcuiască. La dracu, înjura în barbă, văd că nu ţi-a fost dor de mine.

Îmi scutur capul repede şi afişez un zâmbet inocent în timp ce micesc distanţa dintre noi. Când ajung lângă el îl cuprind în braţe şi-mi las capul pe pieptul său, el ducându-şi automat braţele în jurul meu, oferindu-mi o îmbrăţişare strânsă.

- La dracu, chicotesc. Am uitat cât eşti de pălugă! Spun încă ţinându-l în braţe.

- Sunt eu păluga sau tu nu ai crescut îndeajuns? Îţi aduc un ziar ceva? Întreabă şi râsul său umple cameră.

- Kyle, strig revoltată lovindu-l cu palma peste piept.

- Şi mie mi-a fost dor de tine, spune aplecându-şi capul sărutându-mă protectiv pe frunte.

Mă retrag din îmbrăţişare şi fac câţiva paşi în spate permiţându-mi să-l analizez. Ultima dată când l-am văzut a fost anul trecut când am luat decizia de a pleca în L.A. Stabilisem atunci că vom păstra legătura şi chiar asta am făcut, în ciuda faptului că atunci îmi spusese că mă urăşte pentru că îl las aici. Zâmbesc mulţumită când realizez că anul trecut, a adus mari schimbări şi pentru el. Într-un final se îmbracă ca oameni normali, nu ca şi ultimi boschetari. Chiar dacă nu pot să văd prea bine prin cămaşa, se pare că şi-a dezvoltat masa musculară destul de frumos, astfel încât mânecile cămăşii sunt aproape perfect mulate pe braţele sale. Tenul îi e la fel de albicios că întotdeauna. Trebuie să-l duc la solar pe omul ăsta. Dacă până acum mi se părea înalt, acum pot spune că e şi mai înalt, sau pot să pun asta pe seama faptului că a trecut atât de mult timp de când l-am văzut ultima dată. Da, s-ar putea să fie asta.

Ochii săi de jad mă analizează atent şi cu curiozitate. Îşi lăsă privirea pe sânii mei, mascaţi de un maiou destul de lărguţ, deci trebuie să am grijă cum stau, şi pe faţa sa apare un zâmbet ştrengăresc.

- Evyline, îmi pronunţă numele pe un ton cicălitor şi eu ridic din sprâncene. Ţi-au crescut piersicuțele !? Exclamă şi întreabă în acelaşi timp. Ştiam eu că o să încolţească o dată şi o dată seminţele alea şi uite aici ce fructe avem, spune lingându-şi buza de jos.

Pufnesc nervoasă şi îmi dau ochii peste cap. Modul său de a mă lua peste picior mereu m-a scos din sărite şi m-a amuzat în acelaşi timp. Mereu m-a făcut să-mi vină să-l omor, să-l răstignesc în soare să-l.. câte şi mai câte idei malefice, dar totuşi nu mi-ar plăcea să nu-l mai ştiu în viaţă. Ciudat, nu?

- Tot cu pastila albastră? Murmur întrebarea zâmbind.

- Îţi demonstrez că nu e aşa, spune hotărât şi eu zâmbesc malefic.

- Viermişorul face treaba? Întreb scoţându-i limba.

- Evyline să-mi zici mersi că te-am sfătuit să-ţi uzi sâmburii ăia, spune râzând. Că astfel rămâneai la stadiul de plată, că o apă plată, continuă, am spus deja plată? Întreabă şi palma mea lui face contact cu pieptul lui.