Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Epilog

A/N: Întâmpinăm aceeasi problema că la capitolul anterior. Avem două melodii pentru acest capitol. O să vă anunţ eu când să puneţi şi ce! Se merită să porniţi melodiile. Doar să daţi play că mă ocup eu ca magia să apară!

V-aţi întrebat vreodată dacă veţi avea şansa să trăiţi o adevărată poveste de iubire? V-aţi întrebat vreodată dacă veţi putea ajunge să trăită o poveste de dragoste, asemeni celor istorisite în cărţi sau redate în filme? V-aţi întrebat?

Ei bine, eu da. Încă de la ani fragezi ai adolescenţei când am început să descopăr tainele acestui sentiment, numit dragoste, am început să mă întreb dacă voi avea vreodată şansa să iubesc şi eu cum se întâmplă în toate filmele alea siropoase, ce ne sunt băgate pe gât ca să ne arate cât de puternică e dragostea. Când am avut primul iubit şi nu s-a apropiat nici măcar un sfert de standardele iubirii din filme, am fost dezamăgită, am intrat într-un fel de depresie făcându-i un milion de griji mamei. După ce am crescut, îndeajuns de mult, încât să realizez ca viaţa nu e ca în filme, am crezut că am cunoscut iubirea. Am avut un prieten, căruia m-am dăruit din toate punctele de vedere dar nici măcar acea relaţie nu s-a apropiat de iubirea aia formidabilă din filme şi cărţi.

Aşa că, aşa că m-am resemnat. Am ales să trăiesc acea iubire ca şi cum ar fi cea mai înaltă formă a ei, dar în sufletul meu nu am încetat nici măcar o clipă să sper că poate voi avea şansa să întâlnesc apogeul ăla al iubirii. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a oprit din sperat nici măcar o secundă.

Căci, iată-mă aici undeva în centrul L.A-ul, într-un apartament, aproape de cer, trăind cea mai frumoasă poveste de iubire din câte există. E cu mult peste toate aşteptările mele, e cu mult peste tot ceea ce am visat eu vreodată să am, e o iubire de milioane de ori mai intensă decât toate acele iubiri din filme, pentru că e reală. E reală, e al naibii de reală.

Îmi curge prin vene şi-mi face inima să o ia razna din secunda în secunda. Îmi dă voinţa să-mi doresc să trăiesc peste o sută de ani. Mă face să fiu puternică, încât să trec chiar şi prin focurile Iadului, dar mă face în acelaşi timp şi atât de vulnerabilă încât să am nevoie de protecţie. Mă face să-mi doresc ca orice clipă să ţină la nesfârşit. Şi mă face să-mi doresc ca ceea ce avem noi aici, să depăşească toate graniţele. Să treacă de porţile Iadului, să urce spre Rai, şi să dăinuie în neant pentru tot restul existenţei omenirii.

Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineaţă a vieţii mele, cu braţul sau în jurul meu, lipită de pieptul său şi cu respiraţia sa caldă la mine pe gât. Îmi doresc ca în fiecare dimineaţă să-i văd chipul, ochii săi albaştri să se deschidă dimineaţa numai în faţa mea. Să fiu prima persoană pe care o vede când se trezeşte şi ultima pe care o vede când adoarme.

Iubirea noastră e puternică, a trecut prin foc, a trecut prin apă. A trecut prin toate numai ca să ajungem aici, în acest punct, dependenţi unul de altul. Am trecut prin mule greutăţi. Am stat despărţiţi unul de altul, pentru o perioadă destul de lungă. Am încercat să ne vedem în continuare de viaţă, eu mai ales, când totul a mers prost. Am fugit la primul impas, am fugit ca o lașă la prima problemă căci pentru prima dată mă simţisem cu adevărat rănită, înşelată. Am fugit.. L-am lăsat singur..

Ca în cele din urmă, să-mi petrec următorul an din viaţa tânjind după el. M-am luptat un an din viaţă cu o dependenţă ce ştiam că o să mă domine până când dulcele somn al morţii îmi va închide ochii.

Şi iată-mă aici, acum în braţele sale din nou. Bucurându-mă de el, de iubirea ce mi-o poartă. Pentru că dacă ar fi să îl citez pe Connor, aş putea spune foarte bine că oricât de mult aş încerca să stau departe de el, oricât de departe aş pleca, într-un moment sau altul tot la el m-aş întoarce. Căci viaţa mea nu are sens fără el! Şi nici nu-mi doresc să aibă!