Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap.42 ~ Oh Doamne!

Mama mă trage după ea în casă imediat după ce-mi ia valiza. Mă opresc în mijlocul sufrageriei şi îmi analizez casa. E exact la fel ca ultima dată când am venit, exact la fel. Zgomotul făcut de uşa trântită mă face să tresar. Mâna mamei se aşează pe umărul meu şi mă strânge ferm, făcându-mă să mă întorc cu faţa spre ea.

- Puiule ce ai păţit? Vocea panicată a mamei se face auzită.

Îmi muşc buza de jos încercând să nu încep iarăşi să plâng. Braţele mamei mă trag la pieptul ei oferindu-mi toată afecţiunea de care am nevoie. Îmi las capul pe pieptul ei şi fără să vreau încep să plâng. Palmele mamei se mişca lent pe spatele meu încercând să mă liniştească.

- Eşti toată udă, spune mama îngrijorată. Hai să te dezbraci, îţi fac o cacao cu lapte şi te pui să dormi apoi şi discutăm mâine, continuă şi se îndepărtează.

Îmi ascult mama şi îmi croiesc drum spre camera mea. Intru lăsând uşa deschisă şi-mi analizez toată camera. Toate sunt la locul lor, de parcă nici nu ar fi fost mişcate de când am plecat, numai faptul că dormitorul străluceşte de curăţenie îmi indică faptul că s-a umblat în cameră. Îmi deschid dulapul şi scot o pereche de pantaloni de trening şi un hanorac pufos, corpul fiindu-mi îngheţat. Buzele mele au căpătat de mult un aspect vineţiu şi mâinile îmi tremură ca naiba.

Când mă termin de îmbrăcat, intra şi mama în cameră. mă aşez pe pat şi ea îmi întinde o cană de unde ies aburi. Iau câteva înghiţituri şi-mi simt corpul lovit de un val de căldură. Beau cacao pe nerăsuflate după care îmi las cana pe birou.

- Eşti bine? Întreabă mama când mă aşez din nou lângă ea pe pat.

Îmi las capul în jos şi părul să-mi cadă valuri pe lângă față, acoperind-o, astfel putând să-mi şterg lacrimile subtil, încât mama să nu mă vadă. Cred că deja mama moare de îngrijorare şi nu aş vrea să o îngrijorez mai mult decât e deja, oricum ştiu că nu va avea linişte până nu va afla tot ce e în neregulă cu mine.

- Da, bâigui şi îi zâmbesc amar. De ce nu aş fii? Întreb repede.

- Ai venit puiule pe neanunţate acasă, prin ploaie , toată planşă, îmi răspunde repede demonstrandu-mi că are de ce să-şi facă griji.

- Sunt bine mamă, îi spun încercând să o liniştesc. O să mă pun să dorm acum, continui şi mă chinui să zâmbesc.

O urmăresc cu privirea cum se ridică din pat, face paşi mici până la uşa camerei pe care o închide pe dinăuntru, stinge becul şi revine cu aceeaşi paşi mici spre mine. Caut pe întuneric întrerupătorul veiozei şi o aprind înainte ca mama să nu se lovească. Se pune în pat şi se aşează pe locul de la perete trăgându-şi plapuma peste ea.

- Deci dormim azi sau? Întreabă zâmbind făcându-mă să zâmbesc.

- Cum de dormi cu mine? Întreb repede. Parcă nu îţi plăcea mami.

- Ai nevoie aici de mine, replică serioasă. Şi nu mă minţii, căci ştiu că ai, continuă. Acum hai la somn, mâine avem de discutat.

O ascult fără să mai ezit nici măcar câteva secunde, şi puţin timp mai târziu sunt cu capul pe pieptul mamei, şi braţele ei înconjurându-mă. Când eram mică mă rugam şi săptămâni bune la rând ca să doarmă o singură noapte cu mine, şi când o făcea era cea mai minunată noapte. Până să devin adolescenta, îmi povestea tot felul de basme cunoscute şi nu foarte cunoscute, după ce am crescut îmi povestea aventurile ei din copilărie, îmi istorisea toate poznele pe care le-a făcut, toate iubirile sale şi toate dezamăgirele, devenind oficial pentru mine cea mai buna prietenă.