Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 36 ~ „ Connor nu pleca!"

- Nici nu mă aşteptam la altceva, mormăi mai mult pentru mine.

Mă descalţ cu greu sprijinindu-mă cu o mână de uşă, aşteptând orice reacţie din partea măscăriciului, reacţie ce intarzie să apară. Cu atât mai bine, într-un fel, iar în altul mi-aş fi dorit să spună ceva ca să fiu al naibii de nu aveam chef de ceartă.

Zâmbesc triumfătoare când reuşesc să mă descalţ de ambii papuci fără să pic în fund, aşa cum mă aşteptam. Îmi ridic privirea şi o fixez asupra lui Carter. Stă în fund, pe canapea, privindu-mă dezamăgit, supărat sau poate constipat? Cred că mai de grabă constipat, că eu aşa îl văd.

Mă îndrept de spate şi îmi privesc atent picioarele înainte să pornesc leneşă spre dormitor. Merg legănat şi mă împiedic de două ori până să trec de canapea, cum dracu am ajuns până acasă, nu pot să-mi dau seama.

- Evyline, vocea groasă a lui Carter se face într-un final auzită.

- Da, vă ascult, îi răspund pe un ton formal.

- Evyline, îmi repetă numele şi îşi scutură capul.

Presupun că ar trebui să înţeleg ceva din asta, dar nu îmi dau seama ce. Şi sunt sigură că nu aş fi înţeles nici în cazul era eram perfect lucidă, aşa că nu pot da vina pe alcool.

- Carter, îi replic pe acelaşi ton crezând în cele din urmă că doar ne repetăm numele.

Închid ochii iar când îi redeschid încerc să-i ţin cât mai larg deschişi. Am impresia că o să adorm dacă mai stau mult aici, aşa că ar face tare bine dacă ar spune o dată ce vrea că nu am chef de ghicitori tâmpite.

- Evyline, spune şi îl întrerup:

- Evyline pe dracu, îi răspund tăios. Spune ce ai de zis că nu e ca şi cum am toată ziua la dispoziţie, spun şi mă încrunt.

- E noapte, îmi răspunde pe un ton amuzat.

- Nu am toată noaptea, rectific, mulţumit? Acum spune ce vrei.

- De ce te porţi aşa? Întreabă iritarea făcându-şi prezenta în vocea sa.

Oh! Acum devine interesant. Dacă vă reuşii să se abţină o să-i dau o bulină albă, dacă nu, asta e, încă una neagră, oricum adunase destule la amiaz, una în plus sau în minus, tot acolo e. Îmi muşc buza de jos, încercând să-mi maschez entuziasmul. Îmi las capul într-o parte şi un zâmbet imens îmi apare pe chip făcându-l pe brunet să se încrunte şi să strâmbe din nas. E confuz, nu înţelege de ce mă port aşa. Bine, adevărul e că nici eu nu ştiu unde vreau să ajung dar nici nu mai contează în cele din urmă, mai rău decât m-a rănit la amiaz nu va putea să o facă, decât poate fizic, dar nu-l cred totuşi în stare de aşa ceva.

- Aşa cum dragule? Întreb pe un ton mieros. Ca o alcoolică? Continui accentuând ultimul cuvânt.

Îmi ridic privirea, fixându-l pe el. Maxilarul i se încleştează şi vena de pe gâtul său devine extrem de proeminenta. Până aici e bine, dar de aici?

- Am greşit Evyline, asta vrei să auzi? Îmi pare rău, îmi spune fixându-mă cu privirea.

Ştiţi vorba aia „de tăceai, filozof rămâneai", na păi de tăcea, filozof rămânea, dar nu el a trebuit să deschidă gura, tâmpitul naibii! Aveam de gând doar să mă joc puţin cu nevri lui apoi să mă pun la somn şi mâine să fie mai bine, aveam de gând să nu-i mai spun nimic pentru că oarecum avusese dreptate, probabil aş fi ajuns o alcoolică dacă nu era el, dar în fine acum nu mă e vorba de asta. Dacă tăcea, jur, că era mai bine, dar ceea ce tocmai mi-a spus, mi-a pus din nou capac.