Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap.21 ~ Am greșit

Cred că acum s-a terminat..

Îmi las capul să cadă pe pernă moale şi oftez nervoasă, supărată, iritată.. mama dracului mai ştie de ce. Idea e că mă simt.. cum mă simt, nu ştiu cum să definesc asta. Puţin din toate, dar cred că dintre toate stările care-mi stăpânesc mintea şi inima, cea de dezamăgire e cea mai profundă. Şi sunt dezamăgită de mine, şi asta doare al dracului de tare. Cred că am greșit..

De ce am spus o asemenea prostie? Auzi la mine, „ne prostim". Singura proastă din chestia asta am fost eu.. Oh şi cât de proastă am putut să fiu! Mi-am promis mie că o să-ncerc să nu-l mai supăr căci merită să zâmbească, merită să fie fericit. Şi ce fac? Ce fac? Îl rănesc mai tare decât niciodată...

Îmi izbesc palma de frunte cu putere încercând să mă trezesc din prostia care mă înconjoară, dar cred că am nevoie de mai mult decât o palmă. Cum am putut să-l rănesc atât de mult.. Am mai păţit să mi-o ia gura pe dinainte, dar că acum niciodată.. Niciodată nu am scos cuvinte mai nepotrivite pe gura asta blestemată..

Mă ridic repede din pat şi mă mişc cu viteză spre baie, căci vezica mea nu mai rezistă, mă mir că a rezistat atât de mult, două numere. Un zâmbet tâmpit mi se imprima pe fata şi-l observ cu uşurinţă în oglindă, înainte să mă aşez pe fabulosul meu tron. Răsuflu uşurată după ce-mi eliberez vezica.

Mă spăl pe mâini şi-mi dau cu apă rece pe faţă. Sunt o proastă! Continui să-mi repet asta în minte, şi am să o fac până când obosesc. Mă simt murdară, murdară sufleteşte. Nici măcar un duş de câteva ore bune nu m-ar face să mă simt mai bine în clipa asta. Am făcut-o lată de data asta, dar poate aşa e mai bine. Da, clar e mai bine. Toată şarada asta trebuie oricum să aibă un final, şi cel mai probabil dacă ne-am fi oprit pe pace, ar fi continuat să insiste şi să-mi complice viaţa.

Îmi scutur capul uşor şi mă îndrept spre dormitor. E aproape ziua. Soarele se chinuie să-şi facă apariţia pe cer şi să scalde întregul oraş într-o pală puternică de lumină. Încă o noapte pierdută.. Oh, deja sunt nesimţita. Nu a fost deloc o noapte pierdută, a fost o noapte perfectă. Nu m-am mai simţit atât de bine decât atunci când am făcut dragoste cu Connor după ce mi-a spus primul te iubesc. Numai atunci am avut atât de multă conexiune, atât de multă pasiune ce să ne mişune prin trupuri. A fost de vis!

Închid ochii lăsând valul de imagini cu mine şi Connor din noaptea asta să-şi facă loc în mintea mea. Încă îi simt fiecare atingere pe trupul meu, iar durerea din pântec îmi confirma că nu a fost un vis, sau rodul imaginaţiei mele. Dacă nu m-aş fi dus mai înainte la baie să-mi fac nevoile, aş zice că tocmai am făcut pe mine dar nu e asta. M-am udat, chiar am făcut-o, şi asta doar amintindu-mi de ceea ce tocmai se întâmplase, de cum mâinile lui mi-au mângâiat fiecare părticică din trup, de cum buzele sale s-au unit perfect cu ale mele.. Evyline încetează! Conştiinţa mă ceartă şi pentru prima dată mă bucur că o face, cred că acum e cazul să opresc tot acest vis frumos.

E cazul să renunţ la absolut orice mă ţine legată de Connor, căci aşa nu se mai poate. E atât de crud din partea mea să mă port aşa cu el în continuare. Sunt conştientă că poate acum după toate acestea o să revină la vechile sale obiceiuri, îmi e teamă de asta, dar o să mă asigur că nu o să facă, dar asta din umbră, fără să ştie că încă am grijă de el.

Ochii îmi sunt plini de lacrimi amare ce se pregătesc să-mi cadă pe obraji cu fiecare clipire. Clipesc repede dându-le frâu liber.. Cred că îmi era atât de dor să plâng! Mă fac comodă şi-mi scufund capul între perne cu scopul de a adormii cât mai repede posibil. Închid ochii şi aştept ca somnul să-şi facă apariţia, dar nu durează mult până când îi redeschid iar. Poate ar trebui să-i trimit un mesaj, un mesaj prin care îmi cer scuze, da cred că asta ar trebui să fac. Îmi caut cu privirea telefonul prin cameră puţin luminată de razele răzleţe ale soarelui, ce reuşesc să se strecoare prin perdeaua sângerie a dormitorului, şi-l iau de pe birou imediat ce-l zăresc.