Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 11 ~ Vi numai ca sa pleci iar ..

Ma trezesc ca intru in  scara unui bloc si ma indrept cu pasi repezi spre lift.  Tresar cand se aude bipaitul liftului, bipait ce-mi da de stire ca am ajuns la etajul dorit.  Ma indrept de spate si fac pasi apasati. Las sticla  de vodka jos si dupa ce-mi trec mana prin par de cateva ori , apas pe sonerie.

Acum doar astept..

Inchid ochii si Ii redeschid repede, ametelea ma cuprinde mai bine si simt ca mai am putin pana ma scap de pe picioare. Acum inteleg de ce se supara Carter cand mai consumam alcool, chiar nu imi  face bine.

Aud zgomot si sunete de pasi in apropiere. Ma intorc si imi maresc ochii sa vad cine se apropie. Sunt prea ametita si prea dezorientata ca sa realizez ca pasii se aud din spatele usii. Usi in fata caruia astept de cateva minute bune.

Clanta se misca si inima incepe sa-mi bata cu putere. Inchid ochii si cand ii deschid  am impresia ca sunt mai treaza, poate din cauza emotiilor.

Buzele mi se deschid usor si respiratia mea e singurul zgomot ce se aude in holul intunecat. Secundele par o etenernitate, iar asta nu e deloc de bine. Fac cativa pasi in spate vrand sa plec inainte ca usa sa se deschida. Da, asa e cel mai bine. Cel mai bine e sa plec, sa nu ne mai intalnim caci asa mi-as face rau si mie, dar mai ales l-as ranii iarasi. Ma rasucesc pe calcaie si reusesc sa ma dezechilibrez, dar cu toata astea nu cad. Doar cativa pasi ma despart de o posibila greseala.

-Evyline !

O voce barbateasca se aude in spatele meu si face ecou in inima mea. Incerc sa respir normal, dar respir prea profund. Imi e teama sa ma intorc si sa-l privesc , dar acum , in situatia asta cred ca numai asta mi-a mai ramas.

Oftez si in loc sa ma intorc spre el mai fac cativa pasi, pasi ce ma apropie de lift.  Il aud cum se apropie dar inca sper sa fie numai si numai imaginatia mea. Sper ca toate astea sa nu se intample si sa fie numai rodul imaginatiei mele. Recunosc, recunosc ca eu am venit, recunosc ca imi era si imi este dor de el, recunosc ca am vrut sa-l vad. Dar acum, aici si acum nu mai cred ca este tocmai o idee buna. De multe ori ceea ce ne dorim ne poate si dezamagi, sau mai bine spus ne poate arunca inapoi in oceanul suferintei din care, probabil cu greu am iesit.

Doua brate puternice imi cuprind talia si inima imi sta  pe loc. Acum chiar nu mai stiu cum sta cu respiratia. Sunt ca o stana de piatra si reusesc cu greu sa respir printre buzele usor intre deschise. Ma intoarce cu fata spre el , iar cand ii intalesc privirea ,lacrimile incep sa curga.

Am uitat cat de frumos e, iar in lumina asta difuza pare mai frumos ca niciodata. Sau poate nu e atat de frumos precum il vad eu, dar se spune ca iubirea orbeste, deci se poate sa fiu orbita de frumusetea lui.

-Ce faci aici? intreaba si surprinderea se observa cu usurinta pe chipul sau.

-Eu .. Eu nu stiu, ma balbai si inca nu pot sa cred ca nu am reusit sa fug inainte sa-l intalnesc.

-Vrei sa intri? intreaba si ma trage mai aproape de el.

-Nu,  nu stiu.. As vrea sa plec dar nu stiu, raspund debusolata.

-Evyline ai baut? intreaba si iritarea se simte in tonul sau.

Oi fii eu beata, dar nu sunt atat de inconstienta si cred ca el nu e tocmai cea mai potrivita persoana sa ma certe pentru ca am baut. Eu nu am ajuns ca el prin spitale din cauza faptului ca am baut. Vreau sa-l cert pentru asta, sa strig la el dar cuvintele nu-mi ies pe gura...