Mă foiesc de mai bine de zece minute dintr-o parte în alta a patului încercând să-mi găsesc din nou poziţia aia super confortabilă în care am dormit toată noaptea, dar ca să vezi nu am noroc. Mă răsucesc mai tare şi mă lovesc cu fruntea de ceva tare şi extrem de fierbinte. Ce dracu? Deschid ochii cu greu şi clipesc des astfel încât să înlătur ceaţa ce-mi împăienjeneşte ochii. Când lumina puternică îmi loveşte ochii din plin, strâmb din nas. Pot să jur că aseară am tras draperiile astfel încât astăzi lumina să nu mă deranjeze, poate am uitat.
Închid ochii şi îi redeschid repede de data asta privind direct în faţa mea. Ochii îmi cad pe un abdomen gol, frumos şi bine lucrat şi mă încrunt. Am adormit singura azi-noapte, adică cel puţin singură m-am pus la somn. Când îmi ridic privirea două oceane albastre mă privesc atent, urmarindu-mi fiecare mişcare. Un zâmbet micuţ i se formează pe chip când îmi aţintesc privirea în a lui. Stă sprijinit într-un cot, pe o parte, şi la cum stătea sunt sigură că mă privea dormind.
Dacă el e aici lângă mine în pat înseamnă că ăla nu a fost un vis azi-noapte. Mici fluturi mi se formează în stomac când îmi amintesc cât de plăcută a fost întreaga noapte.
- Te-ai trezit, murmură neluându-şi privirea de la mine.
- De ce nu ai plecat în camera ta domnişorule? Întreb pe un ton răutăcios. Acum nu mai e mama în aceeaşi casă? Continui amintindu-mi cum m-a lăsat cu ochii în soare.
- Iubire, murmură. Se pare că îţi place să strici o dimineaţă frumoasă, continuă şi se întoarce cu spatele la mine lăsându-mă, din nou, cu ochii în soare.
Pufnesc în semn de iritare şi mă ridic în fund întinzându-mi oasele. Mă dor toate. Coapsele mai ales, cred că o să merg astăzi că o răţuşcă. Îmi scarpin gâtul şi scâncesc când ating cu degetele o porţiune a pielii. Pufnesc şi expir zgomotos în timp ce-mi închid ochii preţ de câteva secunde. Connor mi-a supt pielea, sper doar să nu fie un semn exagerat de mare. Îmi las privirea în jos imediat cum îmi amintesc că i-a aplicat sânului meu acelaşi tratament. Gura mi se deschide în larg şi ochii mi se măresc. Am un semn de toată frumuseţea exact pe partea de sus a sânului. Fără tricouri, bluze decoltate. Şi o muşcătură puţin mai în jos de semn. Mama ta Connor!
- Connor, mârâi dar el nu-mi răspunde. Ai adormit? Întreb pe un ton mai moale.
Mă încrunt când observ că nu are de gând să-mi răspundă, nu cred că a adormit totuşi în mai puţin de cinci minute. Mă aplec peste el şi dau de ochii săi închişi. Buzele îi sunt arcuite încet într-un zâmbet, fapt ce-l da de gol. Decid să mă retrag şi mă aşez cu capul pe pernă.
- Ştii, bine că dormi, spun încet. Aşa pot să vorbesc cu alţi băieţi liniştită la telefon, continui şi îi observ muşchii spatelui încordându-se. Poate îl sun chiar pe Car-
Nu apuc să termin ce am de zis ca se întoarce spre mine. O cută îi e formată între sprâncene şi mă priveşte încruntat. Zâmbesc inocent în timp ce braţele sale îmi înconjoară talia şi mă trag peste el în momentul în care se lăsă pe spate în pat. mă ţintuieşte deasupra lui şi-şi fixează privirea în a mea.
- Ce voiai să faci iubire? Întreabă pe un ton lipsit de orice sentiment.
- Nimic interesant, răspund zâmbind.
- Cu ce băieţi voiai să vorbeşti? Întreabă pe acelaşi ton.
- Ah, nu dormeai? Întreb şi mă încrunt. M-ai prins acum, continui pe un ton supărat încercând să nu râd.
CITEȘTI
Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅
Roman pour AdolescentsCarte rezultata in urma unui pariu cu @love_aimee : De cand e lumea inaintea unui razboi a fost o lupta, o lupta care lasa rani adanci si permanente. Multa lume a facut greseala sa confunde lupta cu razboiul,iar aceasta greseala o face si Evyline...