Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 17 ~ Un mesaj și atatea sentimente

~Îmi storc capul de ceva vreme pentru un titlu de capitol  mai bun, dar nimic. Deci, vă rog, dacă aveți sugestii nu ezitați!~

Iar apoi, exact când credeam că nu poate să fie mai linişte de atât, un clopoţel, un vibrat lung, sparge liniştea din cameră..

Tresar când aud clinchetul revărsându-se în cameră. Mă ridic în fund în cadă şi caut un prosop pe lângă. Mă şterg pe mâini şi mă întind spre telefon, cu inima cât un purece. Deblochez cu greu telefonul, aceasta făcându-mi parcă în ciuda. Un mesaj, de la nimeni altul decât blondul vieţii mele..

Bătăile inimii îmi cresc pe măsură ce observ numărul de cuvinte scrise în mesaj. Clipesc în nenumărate rânduri şi trag aer în piept înainte să mă apuc de citit.

„Nu trebuie să-mi spui când minţi, ştiu deja asta. Cât despre tablou.. Oh Ivy, la naiba, nimeni nu m-a văzut atât de frumos precum o faci tu! "

Atât de puţine cuvinte înşirate unul după celălalt şi totuşi atât de multe emoţii. Îmi amintesc că-mi mai spusese o dată ceva de genul, şi anume că nimeni nu-l văzuse atât de frumos pe cum o fac eu, cum ca nimeni nu văzuse atât de multă bunătate în el. Îmi şterg lacrimile cu dosul palmei, evitând să-mi bag spumă în ochi. Nu ştiu de ce mi-a venit să plâng, căci nu mi-a spus nimic să mă întristez, dar probabil pentru cât de multă emoţie reuşeşte să-mi transmită printr-un mesaj, prin doar atât de puţine cuvinte.

Oftez şi las telefonul la locul lui. Mi-am îndeplinit dorinţa, a primit tabloul, acum e timpul să-mi revin cu picioarele pe pământ. Locul meu e lângă Carter, nu lângă Connor. A trecut vremea aia şi tot ce trebuie ca eu să fac e să îngrop din nou lada cu amintiri în suflet, mult mai adânc de data aceasta, ca să fiu sigură că nu o să mai vadă lumina zilei vreodată.

Cheful de a sta în apă îmi piere repede, aşa că ies din cadă imediat după ce mă mă spăl. Mă şterg şi îmi îmbrac pijamaua, am de gând să mă pun să dorm cât mai repede posibil. Vreau să adorm instant atunci când mă pun în pat, să nu mai am timp de alte idei tâmpite ce-mi trec prin cap.

Merg leneşă până în dormitor şi mă trântesc pe pat, de parcă nu aş mai fi stat întinsă de ani de zile. Mă fac cât mai comodă şi închid ochii în speranţa că adorm repede, şi se întâmplă exact cum îmi doresc.

Connor pov. :

De dimineaţă de când Ivy a părăsit apartamentul nostru, şi spun al nostru pentru că aşa va fi mereu chiar dacă ea acum nu vrea să mai audă de asta, sunt numai un zâmbet. Chiar dacă a plecat aşa val vârtej, lăsându-mă cu ochii în soare, nu pot numai să zâmbesc. Mi-a spus „te iubesc" şi asta e tot ceea ce contează.

Restul zilei mi l-am petrecut făcându-mi cinci sute unu planuri de o recucerii şi nu mă pot hotărî cu care aş putea să încep. Toate mi se par bune, dar eu am nevoie de un plan perfect, nu unul bun. Am şi mâncat astăzi, de două ori chiar. Începe să-mi revină pofta de mâncare şi nu pot decât sa ma bucur de asta şi să-i mulţumesc lui Ivy, căci dacă nu ar fi fost ea, acum ori eram în comă ori mort la trei metri sub pământ.

Am slăbit mult în ultima perioadă, fundul meu pe care Ivy îl adoră a dispărut de ceva timp, şi trupul meu arată acum că a unui puşti aproape ajuns la pubertate. Cred că asta e de fapt al doilea pas pentru a o cucerii. Primul pas a fost clar acela de a-mi revenii din prostie, de a renunţa la droguri şi alcool. Ştiu că aspectul nu contează atât de mult, ci mai de grabă contează să fii sincer, să iubeşti cu adevărat, mai pe scurt ceea ce contează e sufletul, dar nu pot să arăt ca şi ultimul boschetar şi să mă aştept să mă iubească. Sau chiar şi aşa, ştiu că mă iubeşte exact cum sunt acum, dar nu vreau ca vreodată să-i fie ruşine cu mine.