Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap.22 ~ Mimând

În momentul în care îşi ridică privirea şi mă fixează simt cu mă topesc de pe picioare. Acei ochi negri de care m-am îndrăgostit, acei ochi negri care m-au cucerit din prima clipă, mă pătrund până în adâncul sufletului, făcându-mă să mă cutremur.

Iubirea mea e acasă!

Am lăsat un scâncet de fericire să-mi scape printre buze, şi înainte să realizez deja alergam spre el cu braţele deschise. În ciuda comportamentului meu faţă de el, de cele mai multe ori oribil, chiar îmi era dor de el. Ştiu că nu îi arăt afecţiune, atât de multă pe cât merită, dar nu pot. De cele mai multe ori m-am luptat cu mine de o sută de ori înainte să-i pot spune un „te iubesc" amărât, şi ăla ca o simplă formalitate.

E un lucru ciudat şi pentru mine faptul că îmi era atât de dor de el, lucru ce l-am realizat abia acum când am dat de chipul său. La cât de ocupată am fost în timpul în care el a fost plecat, ar fi fost culmea să am timp să-mi fie dor de el.

- Mi-a fost dor de tine, îmi spune după ce mă cuprinde în braţe şi mă trage la pieptul său.

Îşi lipeşte buzele de ale mele într-un sărut uşor şi moale. Îşi dezlipeşte buzele de ale mele şi mă învârte de câteva ori în aer, făcându-i pe ceilalţi oameni din aeroport să-şi fixeze privirile asupra noastră. Mă lăsa jos şi-şi lipeşte încă o dată buzele de ale mele, de data aceasta într-un sărut mai apăsat, cu mai multă pasiune.

- Să mergem, spune după ce îşi strecoară degetele printre ale mele şi-şi ia bagajul cu cealaltă mână.

- Şi mie mi-a fost dor de tine, reuşesc să-i spun în cele din urmă şi să-i ofer un zâmbet timid. Larry ar trebui să fie pe aici, l-am lăsat chiar la intrare, continui şi apoi observ că nu e nicio urmă de el. Dar nu e!

- Probabil a ieşit şi ne aşteaptă afară, spune Carter şi-l aprob.

Îmi oferă unul dintre zâmbetele sale specifice şi simt cum mi se înmoaie inima, cu siguranţă zâmbetul se afla printre cele mai bune arme ale sale de cucerit.

Briza uşor răcoroasă ne loveşte în fată încă de la primii paşi făcuţi în afara aeroportului. Îmi fixez privirea pe taxiul cu care am venit şi mă încrunt când nu dau de Larry pe lângă el. Ajungem în dreptul taxiului şi-i fac semn brunetului să-şi pună bagajul în timp ce eu îmi rotesc privirea în jur să dau de cârlionţatul ăla nesuferit.

- Nu vă supăraţi, îi atrag atenţia şoferului. Băiatul cu care am venit unde e? Întreb şi-i stârnesc şoferului un mic zâmbet.

Chicoteşte încet şi încerc să-mi dau seama de ce o face. Carter priveşte scena la fel de confuz ca şi mine. Mâna bătrânului se ridică şi indică un loc undeva mult mai departe, dar nu atât de departe încât să nu-i disting corpul lui Larry, nu pe atât de departe încât să nu-mi dau seama ce face nesuferitul.

Larry cara un bagaj, şi după cum pare nu e deloc uşor, iar lângă el e o fată blonduţa, aproape cât el de înaltă. Sunt sigură că îl aşteptam numai pe Carter în seara asta.

Brunetul se sprijină de maşină şi mă trage în braţe la pieptul său. Îmi las capul pe pieptul său şi-i cuprind abdomenul cu braţele. Inspir, inhalându-i parfumul atât de cunoscut şi nu pot să nu zâmbesc. Minutele trec şi Larry nu dă semne că vrea să vină de lângă blondă aia.

- Ar trebui să plecăm fără el, spune Carter încă cu privirea aţintită spre locul unde e bunul său prieten.

Îl dezaprob cu o mişcare scurtă a capului şi oftez. Ştiu că se grăbeşte acasă, dar nu putem pleca fără el. Ar fi ciudat să nu apară la petrecerea de acasă, având în vedere că el a făcut invitaţiile. Şi dacă ar fi plecăm acum şi să-l lăsăm aici, ar ajunge cel mai devreme acasă a doua zii.