Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 49 ~ Viața bate filmul !

A/N: trebuie să stabilim anumite chestii. Cum nu pot pune două melodii la media. O să vă anunţ pe parcurs ce melodie trebuie și unde. Dar vă rog,vă implor,🙇 datii-le play, căci altfel nu are farmec.

În ciuda frici ce îmi mişună prin corp, mi-am făcut curaj să-mi deschid ochii şi să privesc persoană agitată din faţa mea. Pufăie şi îşi scărpină ceafa mişcându-se de pe un picior pe celălalt, ameţindu-mă şi obosindu-mă.

- Scuze, scuze, un simplu murmurat şi frică încolţeşte în pântecul meu. Doar.. Scuze, nu am vrut să te lovesc la spate, continuă şi eu scâncesc.

Îşi lăsă privirea să cadă în a mea, moment în care simt cum întreaga mea circulaţie sanguină se opreşte, îngheţând şi făcându-mă să rămân cu gura căscată. Inima îmi pompează cu mai multă forţă, parcă dorindu-şi să-mi părăsească pieptul şi să mă lase acolo de una singură, fără niciun ajutor, nu că aş avea şi aşa unul.

Îmi las capul în jos preţ de câteva secunde doar pentru a întâlnii două mâini ce îmi strâng talia. Na, la naiba, nu am simţit când mâinile astea s-au lipit de trupul meu.

- C-ce vrei? Întreb pe un ton jos.

Icnesc de durere când mâinile sale se fixează mai strâns pe talia mea, izbindu-mă şi cu mai multă forţă de peretele de piatră. Nici masajul thailandez nu e atât de dureros. Îmi las capul într-o parte încercând să găsesc o soluţie.. Cum aş putea să-mi folosesc telefonul fără să-şi dea seama?

- Vreau doar să vorbim, şuieră aproape de urechea mea, vreau doar.. nu ştiu câteva explicaţii, continuă şi tremurul din vocea să mă face să oftez..

Aprob cu o mişcare scurtă a capului şi mâinile sale îmi mai eliberează puţin strânsoarea, lăsându-mă să-mi dezlipesc spatele de peretele dur de care stăteam lipită. Îmi răsucesc mâinile încercând să mă eliberez, dar nicio şansă. Niciodată nu am putut să-i fac faţă forţei sale, nu ştiu de ce naiba mai încerc acum.

- Mă răneşti, şuier printre dinţi.

- Dacă îţi dau drumul o să pleci, murmură lăsându-şi capul în jos.

Îmi fixez privirea în globurile sale de un negru ca pana corbului şi îmi mişc capul în semn de nu, dacă fac ceva ce nu şi-ar dorii nu cred că aş mai scăpa de aici teafără şi nevătămată, oricum am unele dubii în privinţa asta.

Din perspectiva autorului:

Evyline reuşii să obţină eliberarea în cele din urmă, şi în ciuda primului său instinct şi anume acela de a fugii, doar făcu câţiva păși în faţă pentru a-şi trosnii oasele, pentru a diminua durerea. Carter face câţiva paşi în spate, punându-se într-o mică oază de lumină, lăsându-i ocazia fetei să-i observe chipul obosit şi încărcat de durere. Pungile negre de sub ochii erau expresia perfectă a lipsei de odihnă după care tânjea atât de mult de la plecarea sa. Oricât încercase să doarmă, nu reuşii, lucru ce îl enerva la culme.

Încă nu era conştient ce caută aici, de ce a tras-o în holul acesta pentru a putea vorbi cu ea. Ce mai era de fapt de vorbit? Îl părăsise şi fusese destul de clară când făcuse asta, dar ce era mai rău e că îl părăsise pentru cine se aştepta mai puţin. Se gândise mereu că Evyline vă găsii pe cineva mai bun ca el, căci să fim serioşi nu era perfect în pofida faptului că tot încerca să pară, dar nu se aştepta nici măcar o milisecundă că Evyline se va mai întoarce vreodată în braţele blondului. Dar acum, pus cu întreaga situaţie în faţa sa, realiză că undeva adânc în sufletul său ştia că asta o să se întâmple o dată şi o dată, nu atăt de repede, dar avea să se întâmple.