Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 35 ~ Connor nu e Carter, Carter nu e Connor

A fost o noapte grea, atât pentru Evyline cât şi pentru Connor. Nu reuşiseră să închidă niciun ochi toată noaptea iar dimineaţa îi găsise privind puncte fixe, Evyline în sufragerie iar Connor încă pe banca din faţa blocului.

Blondul nu avusese curajul necesar să se reîntoarcă în apartament, ajunsese de două ori până în faţa uşii dar de fiecare dată se reîntorsese la statul pe bancă. Noaptea trecută avusese senzaţia că aproape se sufocă chiar şi pe banca când aproape se liniştise, înainte ca un nou val de amintiri să-i vină în minte. Iar gândul că nu o va mai putea vedea pe Evyline o bună perioadă de timp îl făcea să se simtă mai rău decât oricum se simţea deja. Nu trecuseră decât câteva ore de când o văzuse ultima dată, dar deja îi era al naibii de dor de ea.

Când lumea începu să-şi reia monotonia Connor se ridică cu greu de pe bancă şi se îndreptă de spate, înainte să pornească leneş spre bloc. Nu mai putea sta pe bancă, deja lumea îl privea ciudat, nici nu voia să se gândească ce ar mai fi putut să creadă vecinii despre el dacă l-ar vede stând acolo toată ziua, deja nu aveau o părere bună despre el, nu voia să înrăutăţească mai mult asta.

Urcă leneş scările, considerând că e mai bine pentru el să o ia pe scări decât cu liftul, şi se pregăteşte mental pentru a intra în apartament. Lucrul acesta îi trezeşte oarecum amuzamentul, se comportă de parcă apartamentul ar fii bântuit şi el ia parte la unul dintre cele mai proaste filme de groază din câte s-au făcut. Dar dacă se gândea bine, apartamentul lui chiar era bântuit. Era bântuit de Evyline, în orice cameră mergea îi simţea prezenţa, în orice cameră intră îşi amintea peste zece lucruri pe secundă legate de ea, totul în apartament îi amintea de ea şi când spusese seara trecută că nu se mai putea simţii acasă fără ea, chiar nu minţise.

Acasă.. Acasă e acolo unde eşti lângă persoana iubită, indiferent că stai într-o casă în paragină, într-o rulotă sau chiar şi de ce nu, într-un cort.. Degeaba ai o vilă cu nu ştiu câte etaje şi cu o piscină în curtea din spate, dacă nu ai pe cineva care să te iubească alături de tine.

Oftează când trânteşte uşa în urma sa. Se descalţă şi intră direct în bucătărie, îşi pune o cafea şi se aşează la masa luând înghiţituri mari din lichidul negricios şi amar. Până şi cafeaua avea alt gust când o făcea Evyline. Normal ea punea dragoste în tot ce făcea...Toate erau mai bune când ea era aici.. Toate!

Îşi face în gând planul pentru ziua de azi şi oftează zgomotos, gândindu-se ce viaţă excepţională avea. Planul său e să zacă în pat până aproape de prânz, apoi să meargă la sală, iar după asta să revină la zăcutul în pat.. O viaţă extrem de palpitantă! Cândva nu avea nici măcar timp să se odihnească din cauza ieşitului excesiv, a femeilor ce-i vizitau patul zi şi noapte... Şi acum... Acum singurul care-i mai vizitează patul, e Dave, care vine să-i ţină din când în când de urât, să-l certe şi să-l oblige să mănânce.. De parcă e un copil!

             Evyline se ridică de pe canapea cu greu. Înţepenise o noapte cât stătuse în aceeaşi poziţie gândindu-se la orice numai la ce avea de făcut în continuare, nu. De fapt se gândise, dar când realiza cât e de confuză şi că nu ştia ce e mai bine pentru ea, renunţa repede şi-şi ocupă mintea cu tot felul de lucruri neimportante.

Se întinde, dezmorţindu-şi şaptele, şi-şi croieşte drum spre bucătărie. Are nevoie de o cafea. Zâmbeşte când realizează că nu mai trebuie să facă . Ia o cană mare şi o umple cu lichidul negricios. Dacă până acum băuse cafeaua dulce, în dimineaţa asta simţea nevoia să o bea amară, cât mai amară posibil, amară ca şi viaţa ei. O senzaţie de revigorare navalii peste ea după câteva guri luate din cafea. Se strâmbă de fiecare dată când înghiţea câte puţin din cafea, datorită amărăciuni. E prima dată când o bea fără zahăr, dar se putea obişnuii cu asta.