Războiul sexului II - Umbre din trecut ✅

Cap. 14 ~ „Al tău Connor ..."

- Ştrumf.. mai ai un bilet! Îmi spune iar eu simt cum mi se înmoaie picioarele...

Respir sacadat şi panica îşi pune amprenta asupra mea, nu ştiam de ce îmi era mai frică, de toată situaţia asta sau de faptul că ştiu cine e în spatele ei. Îmi simt picioarele din ce în ce mai moi, şi mă las să pic pe canapeaua din spatele meu. Îmi amintesc vag că mi-a sunat telefonul chiar dacă asta s-a întâmplat în urmă cu câteva minute. Cu telefonul în mână, întind cealaltă mână după biletul ținut de Larry.

- Ce se întâmplă? Mă întreabă şi în vocea sa se simte curiozitatea.

- Probabil Carter sta prea bine cu bani, încerc eu să glumesc astfel încât să nu i se pară nimic suspect.

- E nebun! Afirmă şi începem amândoi să râdem, eu mai forţat decât e cazul. Te las să-ţi vezi surpriza, continua dând din gene.

- Larry! Strig când aproape iese. Să nu-i spui lui Carter că am găsit surpriza, vreau să o fac eu, mă trezesc spunând.

Larry îmi zâmbeşte aprobator şi închide uşa în urma sa. Trag aer puternic în piept şi fac câteva exerciţii de respiraţie ca şi gravidele înainte să deschid mesajul de pe telefon.

„Hei Evyline, sper să-ţi placă surpriza mea. Te iubesc, al tău Connor"

Termin de citit mesajul şi un fior îmi străbate întregul corp de la un capăt la celălalt. Acum, stând cu telefonul în mâna orice urmă de speranţă cu privire la posibilitatea ca brunetul să fie în spatele acestui gest romantic, e risipită. De ce îmi face viaţa mai grea? Cu ce i-am greşit eu? Că l-am lăsat? Nu e vina mea, mi-a dat motive să o fac. Dar apoi brusc mi s-a aprins iarăşi luminiţă, eu sunt de vină pentru că eu l-am căutat şi nu l-am lăsat să-şi vadă de viaţa lui. Dar cum să fac asta? Cum? Când ştiam că se distruge şi că e cu fiecare zi mai aproape de moarte şi asta numai din cauza mea, dar şi din cauza lui.

Las telefonul de oparte şi îmi adun încă o dată în ultimele zece minute tot curajul ce zace în trupul meu. Mă ridic şi cu paşi mici şi tremurânzi ajung în dreptul florilor. Larry avea dreptate, pe fiecare bilet e scris numele meu. Am luat unul dintre bilete şi am răsuflat uşurată când am văzut că nu e nimic scris în interiorul lui. Am luat la rând fiecare bilet mai puţin pe cel ce mi l-a înmânat Larry personal, şi ma pot declară norocoasă căci pe niciunul dintre ele nu era nimic scris.

Cu inima puţin mai adunată, mă reîntorc la canapea şi iau şi ultimul bilet. L-am deschis cu ochii închişi, iar în clipa în care i-am deschis nu m-am mai putut declara atât de norocoasă.

Pe bilet stăteau înşiruite câteva versuri, scrise înclinat şi frumos, lucru ce denotă cât de mult s-a străduit. M-am ridicat repede lăsând biletul exact de unde l-am luat şi am făcut paşi repezi spre bucătărie. Îmi e frică să citesc, îmi e frică pentru că doar ce reuşisem să mă liniştesc. Am căutat ca o nebună un strop cât de mic de alcool, în speranţa că asta îmi va da mai mult curaj. După câteva uşi deschise şi rafturi scanate am reuşit să găsesc o sticlă de vin. M-am chinuit câteva minute bune să o deschid, izbutind în cele de urma . Mi-am turnat un pahar si m-am reîntors în sufragerie cu pași mai lenți de data aceasta. Am luat două guri sănătoase de vin şi m-am apucat să citesc.

„Hai, plângi şi tu un pic, iubito

Hai, simte-mi lipsa ne'ncetat,

Încearcă să adormi devreme

Aşa cum o făceai odat'

Când pieptul meu îţi era perna

Şi braţul meu te-acoperea