Daca corpul uman poate suporta o anumita durere sufletul cat poate ? Daca corpul se vindeca el cum se vindeca? Cine il ajuta sa se refaca cand totul este pierdut? Mai ramane ceva de facut ? Se mai poate repara vreodata?
Durerea pe care o simt acum este nemarginita, nu cred ca pot descrie prin cuvinte ceea ce simt acum. Ma uit la foile din fata mea si nu imi vine sa cred ca e real, ca nu este o farsa, un joc murdar si meschin facut de Chanel. Scrie negru pe alb POZITIV. Citesc si iar recitesc de mii de orii acelasi cuvant, dorindu-mi sa gresesc, sa am vederea proasta, imi doresc ca cuvantul sa se schimbe,sa am puterea de al schimba prin gand. Dar nu el ramane la fel, neschimbat.
In mintea mea incercam sa caut o portita de scapare oricat de mica, dar nu gaseam pur si simplu nu exista. Portita este inexistenta dar rezultatul exista este in mainile mele care tremura precum o varga.
De ce eu ? O intreabre stupida imi vine in cap, ce cliseeica este, un asa mare cliseu incat ma bufneste rasul aproape dar din pacate lacrimile si suspinele i-au luat-o inainte.
Ma ridic din bratele lui tinand in mana rezultatele acelea blestemate, pasesc spre Chanel si i le inamanez. Le primeste bucuroasa si zambitoare. Imi doresc ca acel zambet sa i-l sterg dar nu pot, nu am cum. Nu atat timp cat ea poarta in pantece copilul celui pe care il iubesc.
-E al tau... soptesc si plec, degeaba ma striga el acum sa ma intorc, degeaba urla ca are o explicatie, nu mai este nimic de explicat.
Mana imi este prinsa si sunt intoarsa violent cu fata dand de aceiasi pereche de ochii verzi ce m-au fermecat de prima oara si care ma fixeaza acum plini de lacrimi amare. Buzele mici si rozali ce mi-au alintat in fiecare zi si noapte buzele acum se misca haotic. Mi-as dori sa il aud ce imi spune dar nu pot, nu mai am acest drept aceste cuvinte nu imi mai apartin mie ci ei, femei ce ii poarta in pantec copilul. Te iubesc-ul spus de el catre mine nu il mai pot lua in calcul. El trebuie sa fie al ei nu al meu.
-Anais,iubito nu e copilul meu ! Urla Harry disperat in timp ce ma strange la pieptul lui.
-Daca nu e al tau al cui este ?il intreb pe baiatul ce m-ia furat inima Spune-mi Harry al cui este ? Al meu,a lui Max, al baietilot al cui?!?
-Nu stiu dar al meu nu este! Intelege ca nu are cum ! Tipa Harry
-Iubitule ce vrei sa spui acea noapte nu... aud glasul lui Chanel
-Taci Chanel taci ! Urla Harry si se desprinde de mine indreptandu-se fioros spre ea.
-Ce Harry ai uitat acea noapte in care am impartit amandoi patul in care ne-am iubit patimas ? Spune Chanel zambind catre mine dar zambetul ii piere atunci cand Harry isi infige mana in gatul ei. Ma duc speriata spre ei doi si il rog pe cret sa nu ii faca rau sa se gandeasca la micuta creatura la acel mic suflet nevinovat ce inca nu este nascut. La rugamintile mele o las iar eu ma indepartez si zic
-Harry am auzit explicatia ! Apoi fug cat ma tin picioarele.
E prea multa suferinta simt cum ma sufoc, ca nu mai rezist, ca nu mai pot face fata si daca as putea sa fac fata, daca as putea lupta pentru ce as lupta, am pentru ce sa lupt ? Nu. Nu am nimic. Nu pot lupta pentru ca nu ai cum sa lupti pentru nimic. Nu ai cum sa lupti pentru ceva ce nu mai exista, nu poti lupta pentu ceva ce s-a pierdut. Si daca as vrea sa lupt nu as putea nu ma lasa inima sa fiu atat de cruda incat sa las un copil fara un parinte. Nu pot sa rapesc dreptul unui copil la fericire. Stiu cum este sa traiesti fara parinti, stiu cum e sa le duci lipsa si nu vreau ca acel micut sa simta asta inca de mic eu i-am avut pana la o varsta dar el sau ea cum s-ar simti neavand deloc si necunoscand deloc iubirea paterna. Nu, nu pot.
CITEȘTI
Cosmarul mult dorit
Fanfiction"Esti un cosmar pentru mine" " Iubito, eu voi fii cosmarul tau de noapte si de zi iar tu imi vei zice ca sunt toata viata ta " Coperta realizata de daniellejdc
