Annabella (Volumul 2)

5.

Întunericul domneşte acum asupra pădurii pe care încă o explorez împreună cu Wiliam. Picioarele mă dor, tălpile mi-au amorțit de frig, iar brațele nu mai găsesc adăpostul cuvenit în buzunarele gecii de pe mine. Fiecare umbră arată înfricoşătoare pe după truncurile copacilor şi în zadar încerc să îmi ascund tremurul de teamă ce pune stăpânire pe mine din ce în ce mai mult.

Nu îndrăznesc să îi spun lui Wiliam să păşească mai încet pentru că nu mă pot ține de el sau că mi-e mult prea teamă de partea asta a pădurii pe care nu am mai văzut-o până acum. Pur şi simplu prezența lui mă face să mă tem mai mult şi să fiu cu mult mai agitată.

Corpul lui se opreşte brusc, iar eu nu fac altceva decât să mă ciocnesc de spatele lui, ca toanta. Îmi plec privirea înainte ca ochii lui să facă contact cu ai mei atunci când şi-a întors privirea spre mine.

-Ai aflat ce trebuie să faci ca să îmi fii de folos? Întreabă.

Aprob timid din cap, cu privirea încă în pământ.

-Foarte bine, deci ştii că vom face acest lucru în lunile ce vor urma, iar până atunci, tu vei veni cu mine pe celălalt Tărâm.

Înghit în sec înainte de a-mi ridica privirea din pământ. Chiar şi prin întunericul ce domneşte, el este atât de intimidant.

-Dacă nu vreau să fac asta?

-Dacă ții la prietenii tăi, o vei face. Nu cred că ți-ai dori ca vreunul dintre ei să fie vreo victimă colaterală, nu-i aşa?

Dau negativ din cap, înfricoşată de acest gând.

-Bun, acum poți pleca, dar vreau ca mâine să vii la mine acasă imediat ce ieşi de la şcoală. Am treabă cu tine. Du-te.

Mă împinge şi sunt pe cale să cad, dacă trunchiul unui copac nu ar fi venit în ajutorul meu. Mă sprijin de el, iar după ce sunt sigură că m-am dezmeticit complet, îl caut pe vampir cu privirea, dar nicio urmă de el. Îmi forțez picioarele să înainteze prin frunzişul umed, iar după ce trec de câțiva copaci rămân surprinsă să dau cu ochii tocmai de casa pe care o împart cu Dominic. De unde a ştiut Wiliam unde să mă ducă?

Parcurg în linişte curtea nu prea spațioasă şi intru tiptil în casă. Totul pare pustiu, Dominic nu este acasă nici de această dată. Oftez resemnată şi merg în camera mea, unde mă trântesc în pat epuizată. Telefonul îmi vibrează, pe semne că cineva mi-a scris un mesaj.

Mă lovesc puternic peste frunte când realizez cine este persoana ce mă caută: Ashley. I-am promis că voi ieşi la film în seara asta, iar filmul începe peste jumătate de oră.

-Ashley, promit că voi fii acolo, doar, aşteaptă-mă, îi spun la telefon, imediat ce răspunde la apel.

Bâjbâie o aprobare înainte să îi închid în nas. Îmbrac prima pereche de pantaloni mulați negri din dulap şi o bluză simplă, peste luându-mi geaca de piele şi ies din casă. Dominic încă nu a venit, ceea ce mă face să mă întreb unde anume a plecat. Ştiu că are mania de a pleca de acasă fără să îmi spună unde, dar totuşi sunt curioasă de locul în care se află. Nu am avut niciodată o relație cu el, poate doar de prietenie, el având întotdeauna grijă de mine aşa cum face un frate mai mare, dar după toate trăirile amoroase avute până la şaptesprezece ani, el nu m-a presat într-un fel de teama de a nu mă grăbi. Chiar îi sunt recunoscătoare pentru asta.

Ajung la cinema în câteva minute lungi în care tot ce am făcut a fost să mă gândesc la cererea lui Wiliam. Nu poate apărea din senin în viața mea, amenințându-mă. Nu sunt marioneta nimănui şi ar trebui să am propriul meu orgoliu. Mâine voi merge la el acasă şi îi voi explica toate astea. Dacă vrea să înțeleagă bine, dacă nu, nu are de cât să găsească o altă persoană cu care să se căsătorească.