Annabella (Volumul 2)

25.

Wiliam m-a dus înapoi acasă fără să îmi spună mai multe lucruri decât aflasem deja. Pielea îmi este rece de la aerul răcoros de afară şi aproape alerg pe scări pentru a ajunge mai repede în camera de unde nu sper să ies mai curând decât foamea îmi va permite asta. Nu uit faptul că nu am mâncat nimic astăzi, dar pot la fel de bine să aştept până diseară pentru a mânca atunci ceva.

Cumva reuşesc să mă opresc la primul etaj când un zgomot asurzitor îmi atrage atenția asupra porții acum largi deschise. Îmi încolăcesc degetele pe balustradă şi privesc cu ochi mari cum un grup de oameni se apropie hotărâți spre baza clădirii având privirile îndreptate asupra locului în care eu mă aflu.

-Voi cine naiba mai sunteți şi cum vă permiteți să intrați aşa? Charlie este cel ce a pus întrebările, având muşchii încordați când îşi fixează corpul lângă al meu la primul etaj.

Nu primeşte însă răspunsul dorit, aşa că îşi foloseşte una dintre puteri pentru a-i îngenunchea pe aceşti străini. Îmi amintesc că Dominic a făcut acelaşi lucru în noaptea în care mi-a atacat prietenii şi a încercat să îi ucidă.

Dakota îşi face şi ea apariția afară, uitându-se uşor îngrijorată în jurul nostru. Când dă cu ochii de mine, mă prinde de braț şi mă ascunde rapid în spatele ei parcă dorind să mă protejeze de un pericol iminent.

-Suntem aici să ajutăm! Se face auzit glasul unei fete ceva mai tinere în mulțime.

Nu îmi dau seama dacă sunt vampiri, ori altă nație de creaturi, dar tipii ăştia nu îmi inspiră deloc încredere. Au priviri reci şi fixate direct pe noi de parcă ar vrea să ne ucidă în orice moment.

-Să ajutați la ce? Întreabă Charlie.

-La proclamarea regelui Wiliam. Suntem aici să ne asigurăm că tradițiile vor fi îndeplinite cu succes.

Ah, despre asta era vorba.

-Şi trebuie neapărat să dați buzna aşa? Continuă Charlie să comenteze, strâmbând din nas. De ce nu sunteți mai paşnici şi voi?

De această dată nu primeşte nici un răspuns, iar el renunță la a-i forța pe cei zece oameni să îngenuncheze. Cred că zece sunt. Adevărul este că nu am reuşit să număr cum trebuie ascunsă fiind după Dakota care se comportă extra protector astăzi.

-Du-o pe Anna în cameră, îi şopteşte Charlie iubitei lui, iar aceasta îndeplineşte imediat noile ordine, ducându-mă cât mai departe de ochii străinilor.

-Vreau şi eu să aud ce au ei de spus, mă vait imediat ce sunt forțată să iau loc pe salteaua patului din dormitorul meu.

Dakota mă priveşte serioasă, apoi oftează.

-Nu te pot lăsa să părăseşti camera până nu suntem siguri că oamenii ăştia spun adevărul.

-Dar de ce încercați să mă protejați atât? Credeam că niciunuia nu v-ar părea rău dacă mi s-ar întâmpla ceva.

Sau cel puțin asta era înainte ca Wiliam să aibă atât de multă nevoie de mine. Dacă eu aş pății ceva, nu ar avea suficient timp să găsească o altă persoană imună puterilor lui. S-ar putea de asemenea să nu mai existe aşa ceva.

-Nu mai vorbii prostii. Nu ne eşti atât de indiferentă precum crezi, spune ea, apoi trage cu ochiul. Voi încerca să vorbesc cu Wiliam, iar dacă el este de acord, poate vei asista la îndeplinirea tradițiilor înainte de proclamare, dar în cazul în care nu o să vrea, nu insista. S-ar putea să se înfurie, iar asta să nu iasă prea drăguț pentru tine.

Da, ca şi cum propria mea nuntă nu ar fi singura mea sursă de stres. Doar gândul că sunt nevoită să mă mărit mă sperie de-a dreptul. Nu vreau să fac asta. Nu atât de curând.