Annabella (Volumul 2)

23.

Dominic:

Aranjez cu grijă ultimele acte pe suprafața biroului, privind prudent personalul ce s-a adunat în dreptul uşii de la intrare, aşteptând la fel ca mine ca şefu să îşi facă apariția. Cafeneaua la care am fost nevoit să mă angajez cu luni în urmă este pe cale să se prăbuşească cu totul dacă finanțările nu vor veni de la cineva. Toate detaliile astea mi se par de prisos având în vedere statutul meu de contabil în această cafenea. Sunt un vampir, iar lucrurile ce trebuiesc rezolvate mi se par de-a dreptul nefolositoare, dar ținând cont că sunt blestemat să stau pe Pământ, sunt obligat să îmi găsesc ceva de lucru, dar şi să îmi creez un cerc de cunoştințe cu care să îmi pierd timpul.

Sora şefului îmi aruncă priviri seducătoare de după birou, sprijinindu-şi o mână de şold, iar eu cu greu mă abțin să nu le dau dracu de hârtii şi să sar la propriu pe ea.

-Vrei să nu mă mai priveşti aşa?

-Aşa cum? Face ea pe nevinovata, continuând să îşi coboare privirea pe corpul meu, lingându-şi buza inferioară.

-Eşti incredibilă, spun înainte să mă ridic de pe scaun şi să ocolesc biroul, folosindu-mă de viteza specifică unei creaturi a nopții pentru a-i săruta apăsat buzele la care m-am gândit toată ziua.

Geme uşor sub mine, încolăcindu-şi brațele pe după gâtul meu, şi ridicându-se de pe scaun pentru a fi la fel de înaltă precum mine. Pantofii cu un toc nu prea înalt o ajută să aibă exact aceaşi înălțime ca a mea, ajutând ca apropierea noastră să fie mai mare.

-Toată ziua am vrut să fac asta, spun încet după ce ne despărțim. Carmen deschide gura să spună ceva, însă privirea îi este fixată deasupra umărului meu. Simt o respirație caldă suflându-mi în ceafă şi mă răsucesc iritat cu fața spre Alexander.

-Trebuie să vorbim, spune repede, uitându-se urât în direcția femeii pe care încă o țin în brațe.

-Vă las singuri. Ne vedem mai târziu, se grăbeşte ea să spună imediat ce mă sărută cast pe buze, urmând să plece grăbită.

Alexander aruncă hârtiile de pe birou pe jos, aşezându-se extrem de calm cu fundul pe el. Are privirea verde îndreptată asupra mea, dar continuă să păstreze tăcerea până ce se asigură că uşa este perfect închisă.

-Văd că ți-ai găsit o ocupație.

Cuvintele lui mă lovesc în moalele capului şi mă trezesc imobilizându-l de perete, avându-mi degetele incleştate in jurul gâtului său.

-De ce ai venit?

Alexander mă răsuceşte mai repede decât credeam, lipindu-mă dur cu spatele de peretele rece şi luându-mi răsuflarea cu o strângere gravă.

-Am fost ținut prizonier luni de zile, iar astea sunt primele tale cuvinte după ce nici măcar nu ai catadicsit să încerci să ne scapi?

-Nu aveam cum să vă scap, spun cu greutate.

Alexander se apleacă mai repede decât am eu timp să reacționez şi recuperează un creion căzut pe jos, înfingându-l în mâna mea pe care aveam de gând să o folosesc pentru a încerca să scap de sub presiunea degetelor sale. De când Wiliam a ajuns rege, Paul mi-a luat puterea pe care o aveam şi m-a lăsat un simplu şi neînsemnat vampir.

-Trădător afurisit. Cum a putut avea Annabella încredere în tine? Scuipă el cuvintele cu ură.

Îmi folosesc brațul nevătămat pentru a-l introduce în stomacul adversarului meu şi de a-l determina să îmi dea drumul la gât. Preiau rapid conducerea, doborându-l la pământ şi reuşind să scap totodată de creionul din palma mea. Gaura nou formată dispare rapid şi arunc unealta de scris cât mai departe de noi.