Annabella (Volumul 2)

3.

-Stai cât mai aproape de mine şi să nu spui ceva care crezi că îl va supăra pe Paul. Eşti sigură că vrei să facem asta?

Înghit în sec din cauza emoțiilor pe care Dominic mi le transmite. Orice este pe cale să îmi arate, se pare că îl nelinişteşte. Ca şi cum ar ştii prea bine că nu îmi va plăcea ce voi afla. Aşa cum el nu a putut scăpa de insistențele mele continue cu privire la demersul activităților lui şi la faptul că mă simt exclusă din lumea în care el trăieşte, Dominic a decis să îmi hrănească această curiozitate înainte să explodez. A renunțat în a îmi mai pune întrebări la care ştie prea bine că nu-i vor răspune ce include adevărul despre prietenii mei şi m-a scos afară din casă. Ne-am plimbat o vreme până s-a decis să mă care în spatele lui spre.... un loc. Deocamdată doar stăm în fața unei case, iar eu încerc să înțeleg pe cine căutăm.

-Sunt foarte sigură, răspund într-un final. Unde suntem?

Dominic îmi prinde mâna într-a sa şi mă trage spre intrarea în casă. Ciocăne de două ori în lemnul rustic, apoi aşteaptă.

-Este casa unui vechi prieten, spune după momente lungi de linişte. Cred că l-ai cunoscut chiar şi tu, pe vremea când încă erai împreună cu Alexander.

Doar simpla pronunțare al numelui său îl face pe Dominic să se înfurie. Îmi strânge degetele cu putere în palmele sale mari şi calde până când sfârşesc scâncind rănită.

-Îmi pare rău, spune el după o vreme, cu privirea înainte. Vine cineva. Dă-te un pas în spate.

Fac ce îmi spune si mă feresc la timp de uşa ce era pe cale să mă lovească. În fața noastră de afişează un băiat tânăr, înălțime considerabilă şi ochi pătrunzători.

-Wiliam, bolborosesc indecisă.

Îmi amintesc foarte bine cine este. L-am cunoscut la casa lui Alexander în dimineața în care am dormit la el. Am servit micul dejun împreună, apoi a apărut iar în timpul petrecerii de aniversare a surorii mele, Izabela şi l-a ucis pe Alexander chiar înainte ca eu să părăsesc parcarea. De atunci nu-l mai văzusem.

-Annabella, ce plăcere să te am din nou alături, chicoteşte el. Dominic, bine si venit, dar ce te-a determinat să îmi faci o vizită?

Dominic ridică nonşalant din umeri, făcându-mi semn să mă apropii de el. Îmi prinde umerii, apoi mă lipeşte de pieptul lui pentru a fi sigur că nu pățesc ceva. Protecția excesivă pe care mi-o poartă mă emoționează puțin. Păcat că nu mă face să îl iubesc, este un bărbat minunat.

-Mai întâi, ne pofteşti înăuntru? Avem câteva lucruri de discutat.

William pare indecis cu privire la ce să facă. Îşi încruntă sprâncenele uşor păroase, menținând contactul vizual cu mine.

-Sigur.

Nici nu am intrat bine în casă, căci Wiliam a fost lipit de unul dintre pereți de către trupul solid a lui Dominic. Vampirul cu care am venit are ochii negrii, iar muşchii corpului îi sunt încordați.

-Dominic, ce tot faci? Întreb şocată.

La un interval egal de timp, Wiliam a preluat conducerea, răsucindu-l pe Dominic cu fața la mine şi cu spatele lipit de perete. Are palma poziționată de-a lungul gâtului său şi strânge cu putere pielea vampirului supus chinului. Nu credeam că cineva poate să îl rănească pe Dominic, cel puțin nu după ce am văzut ce a fost în stare să le facă prietenilor mei.

-Ai mare curaj să vii aici, spune Wiliam.

-Parcă spuneai că vrei să îți aduc ce este al tău. Am făcut-o, dar să nu crezi că te voi lăsa să duci planul tău la bun sfârşit.