Annabella (Volumul 2)

19.

Au trecut câteva zile de la ultimele întâmplări ce au avut loc asupra Tărâmului. De la logodna mea cu Wiliam, niciun conflict nu a mai avut loc, toate creaturile şi-au văzut de treaba lor, iar armonia şi pacea s-a instalat.

Nu pot spune acelaşi lucru şi despre noile mele activități. Chiar dacă Wiliam a promis să fie mai îngăduitor în ceea ce mă priveşte, nu pierde nicio ocazie în a mă tachina pentru simplul fapt că sunt muritoare, iar forța mea comparativ cu a lui este neimportantă. Antrenamentele pe care iubitul cumnatei mele mi le pregăteşte sunt de-a dreptul obositoare, iar seara cad frântă în pat. Cu toate că somnul refuză în continuare să îşi facă simțită prezența, încă am somniferele luate de la Dolly şi care mă ajută să adorm mai uşor. Dacă ar face şi coşmarurile să dispară...

-Anna, eşti sigură că nu vrei să vii?

-E în regulă, Dolly. Prefer să mă odihnesc măcar astăzi înainte de cina de diseară. Mergeți fără mine.

Cu nu prea mult chef, Dolly acceptă să nu o însoțesc pe ea şi pe Julian la cumpărături. Diseară este o seară importantă, Paul va trece pe aici după câteva zile în care a preferat să îl lase pe Wiliam să se bucure de puterea cu care este înzestrat acum. Nu ştiu dacă ar trebui să mă simt într-un anume fel, dar cert e că o senzație de teamă m-a acaparat încă de dimineață de la aflarea veştii.

-Chiar îți place să stai singură?

Glasul lui Wiliam reuşeşte să mă trezească din reverie. Cu nu prea multă tragere de inimă, îmi îndrept privirea spre corpul lui solid ce stă sprijinit de tocul uşii. Am reuşit să îl evit în ultima perioadă cu succes, iar acum apare aici pur şi simplu, tulburându-mă. Nu sunt pregătită să se deschidă un subiect pe tema "noaptea nunții".

-Pot spune şi asta, răspund.

Încă de când puterile sale au început să apară, Wiliam a devenit irascibil şi de necontrolat, motiv pentru care l-am evitat în ultimele zile. Ultimul lucru care lipseşte este să îşi verse nervii pe mine.

-Julian mi-a spus că nu te concentrezi la antrenamente, spune Wiliam cu urmă de reproş în glas. Dacă nu înveți să te lupți, nu vei putea niciodată să ieşi pe poartă neînsoțită.

Crede că eu nu ştiu asta? Habar nu am de unde grija asta acută pentru mine, dar cert este că hotărârea de a mă ține izolată e mai mult menită să mă facă să înnebunesc. Altă explicație nu găsesc.

-Fac tot ce pot.

-Ei bine străduieşte-te mai mult. Nu vreau ca restul populație să mă arate cu degetul că mi-am luat o soție slabă. Am nevoie de o femeie puternică lângă mine, nu de o pisică fricoasă.

Şi începe din nou.

-Dacă ți-e atât de ruşine cu mine de ce nu mă laşi pur şi simplu să mă întorc pe Pământ? Promit să nu spun nimănui ceva de ce am văzut aici.

Ca de fiecare dată când se deschide acest subiect, Wiliam se arată ofensat de îndrăzneala mea şi îmi aruncă o privire criminală. Nu ştiu care este problema lui, dar nu vreau să fiu o durere în fund pentru nimeni, nici măcar pentru el.

-Pământul nu mai este casa ta demult, păpuşă, o spune mai mult şoptit, făcând paşi hotărâți spre mine. Acum du-te şi pregăteşte-mi cada, vreau să mă relaxez.

Îmi atinge umărul doar cât să mă împingă uşor spre ieşirea din încăpere, îndemnându-mă să-i execut ordinul. Îl privesc urât, dar oftez învinsă şi mă îndrept spre baie. Uneori am impresia că trăim în vremurile demult apuse, iar modul în care Wiliam se comportă cu mine mă face să mă simt oribil. Credeam că lucrurile au luat o întorsătură favorabilă, dar se pare că m-am înșelat.