Annabella (Volumul 2)

28.

Sunt conştientă de faptul că brațele lui Wiliam sunt acelea ce mă ajută să ajung în cameră sau de faptul că, corpul îmi este al naibii de slăbit şi am nevoie de câteva ore de somn, însă singurele lucruri la care mă pot gândi sunt acele ultime evenimente de astăzi.

Wiliam mă depune uşor pe pat şi îşi ia mâinile de pe mine  într-un final. Continuă să se uite extrem de insistent spre mine, dar în acelaşi timp îmi inspectează lucrurile din cameră.

-De ce? Întreabă în cele din urmă pentru a-şi potoli agitația.

Îmi înalț privirea spre el şi ridic din umeri neştiutoare.

-De ce, ce?

-De ce nu ai încercat să mă opreşti? Tu ştiai cât eşti de slăbită!

Mai ridic odată din umeri, gest ce îl face să mârâie necontrolat.

-Oricum nu te puteam opri, spun eu. Tu eşti marele rege şi eu doar o muritoare.

Ultimele cuvinte le spun mai mult pentru mine, uitându-mă oricunde, mai puțin la el, dar ştiu că m-a auzit. Nu spune nimic, şi nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că intrarea furtunoasă a unei anumite persoane în cameră ne atrage amândurora atenția.

Dolly este răvăşită şi respiră greu, cu părul ciufulit stându-i în toate direcțiile. Nu îşi ia ochii de la imaginea mea pe pat, iar pupilele i se dilată când privirea îi aterizează asupra ranei mele de la gât pe care nu am acoperit-o încă cu nimic după ce, din nou Wiliam s-a hrănit din mine fără acordul meu.

-Anna, şopteşte Dolly într-un final.

Asta înainte să fie imobilizată de peretele din drept cu uşa de către un Wiliam extrem de furios. Îşi strânge sora de gât cu atâta ură încât am impresia că o va omorî acum, în fața mea. Tocmai de asta bătăile accelerate ale inimii mele îşi fac apariția.

-Unde naiba ai fost? Mârâie Wiliam într-un final înspre sora lui mai mică.

Niciodată nu m-a privit sau s-a comportat cu mine cu atâta ură precum o face acum cu Dolly. Îmi este mie frică de noua lui reacție abordată, în special că eu sunt mult prea slăbită pentru a mă deplasa până la ei, iar Charlie ori Dakota nu sunt prin preajmă ca să îi despartă.

Dolly dă din picioare şi abia îşi găseşte suflul necesar pentru a răspunde la întrebare. Venele de pe mâinile lui Wiliam sunt pronunțate din cauza furiei, o furie pe care nu am văzut-o la el nici chiar când am intrat pe poartă, plină de sânge. Sau a încercat să mascheze totul?

-Nu e treaba ta, spune Dolly cu greutate, iar Wiliam o presează mai mult de perete sub privirea mea terifiată.

-Wiliam, spun încet şi precaut din locul în care mă aflu. Te rog...

Nu pare să mă bage în seamă, fiind de-a dreptul concentrat în a-şi arunca sora la propriu de perete şi a o lăsa să se prelingă până pe podea. Mezina nu are timp să reacționeze, deoarece Wiliam o imobilizează cu mâinile de podea şi îşi introduce o mână în interiorul ei fără să clipească. Aceasta icneşte şi rămâne să îl privească cu ochii holbați pe fratele mult mai puternic decât ea.

-Annabella putea murii din cauza ta, spune Wiliam cu o ură nemărginită. De ce ai lăsat-o singură?

Înghit zgomotos în sec, reuşind să mă ridic la marginea patului în poziție de şezut.

-Wiliam, opreşte-te, spun la fel de încet ca prima dată, însă noua mea poziție îl face pe Wiliam să îşi întoarcă privirea spre mine şi să mârâie la fel cum a făcut-o când îmi punea întrebări, după ce m-a depus pe pat.