Annabella (Volumul 2)

30.

Corpul îmi este amorțit de aerul rece de afară, dar şi de adrenalina ce m-a cuprins. Mi se pare de-a dreptul hilar ca un bărbat cu numele de Grek să aibă un pistol îndreptat asupra mea. Poate meritam asta din moment ce Grek a fost omorât din cauza mea.

-Sora mea era atât de încântată că va participa la acel concurs stupid, spune Grek privindu-mă din spatele pistolului cu o ură pentru Wiliam. Îl detestă, îi detestă joculețul şi măcelul.

-Îți dai seama că eu am fost la fel ca sora ta, iar măcelul îmi era străin, nu?

Glasul îmi tremură uşor, dar el nu pare să observe asta. Mâinile îi tremură din cauza furiei, aşa că pistolul se mişcă în fața mea.

-Tu nu ai nicio vină, dar Wiliam va suferi când te va pierde.

Logica lui este departe de a fi adevărată, în special pentru că Wiliam nu ține la mine în sensul în care crede Grek. M-a ales doar pentru că am ceva mai special de celelalte fete, iar Paul i-a impus acest lucru, în niciun caz pentru că el ar fi în vreun fel atras de mine. E absurd.

-Greşeşti, spun eu, cu toate că nu am nicio şansă să îl conving pe el de acest lucru.

-Oare? Întreabă el, păşind uşor spre mine.

Fac un pas în spate, până ce arma i se scutură amenințătoare în mână în direcția mea.

-Nu te mişca sau trag!

Nu am nevoie de un alt îndemn pentru a mă opri. Tipul ajunge până în dreptul meu, dar după ce se uită într-un mod amenințător la mine, lasă arma jos, după care îşi trece mâinile peste față, disperat.

-Îmi pare rău, ştiu că nu este vina ta, spune el, ridicând iar mâna cu arma în direcția mea. Un zgomot asurzitor îmi face pleoapele să se închidă şi redeschidă speriate, ca după acea să realizez ce anume s-a întâmplat. Grek tocmai a descărcat arma, însă nu eu am fost ținta.

-Vreau să îi transmiți un mesaj lui Wiliam, spune el hotărât după ce glonțul a trecut atât de aproape de urechile mele, reuşind să îmi bage frica în oase. O să îi spui că mă voi răzbuna pentru ce i-a făcut surorii mele, iar asta când se va aştepta mai puțin şi îl voi lovi unde îl doare mai tare.

Capătul pistolului ajunge la baza tâmplei mele, iar eu îmi închid pleoapele.

-Iar data viitoare nu mai scapi nici tu, frumoaso. Pleacă.

Nu aştept să o spună de două ori când aproape alerg pe stradă înapoi spre casă. Dacă până acum am avut gândurile vraişte, acum sunt de-a dreptul răvăşită. Mai aveam puțin şi eram omorâtă doar pentru că am îndrăznit să ies de una singură pe stradă! Ce naiba, toți din jurul meu vor să mă omoare?

Ocolesc în ultimul moment bucătăreasa în drumul meu haotic spre dormitorul lui Wiliam. Nu am fost niciodată acolo, însă ştiu că este unicul loc unde l-aş putea găsi. Unde altundeva ar putea fi la o oră atât de târzie?

Uşa este maronie, cu un lac ce sclipeşte la lumina provenită de la micuțele becuri de pe hol. Camera lui este la etajul al doilea al casei, iar această parte a casei-castel are un hol interior, spre deosebire de primul etaj în care holul este in aer liber, doar încăperile fiind înăuntru. Înainte să fiu cel puțin tentată să mă răzgândesc, apăs clanța grea şi intru în încăperea semi-întunecată în care nu am pătruns niciodată până acum.

Sunt imediat întâmpinată de imensul pat ce are deasupra saltelei o pătură ce arată extrem de confortabil şi de moale, mai multe perne care arată acelaşi confort, dar şi o vitrină cu diferite sticle de băutură la câțiva paşi de pat. Spațiul din încăpere este unul impresionant, cu mult mai mare decât am eu în camera mea sau pe care l-am avut în camera de pe Pământ.