Annabella (Volumul 2)

9.

-Te rog, nu te apropia, lasă-mă în pace!

Umbra aceea înfiorătoare se apropie mai mult de mine, aruncând sticle pretutindeni. Unul dintre multele cioburi înşirate pe jos mi-a intrat în pielea sensibilă a palmei, iar acum din ea curge sângele gros. Îl privesc speriată, apoi mâna îmi este prinsă cu brutalitate de către cineva. Aiden este în fața mea, ținându-şi ochii larg deschişi şi mai luând o înghițitură din băutura din mâinile sale.

-Eşti un nimic! Țipă spre direcția mea înainte să mă arunce pe jos. Mă târăsc neajutorată cât mai departe de el, dar mâna sa îmi prinde glezna şi mă trage în spate.

Mă roteşte cu fața la el, obținând de la mine un țipăt când chipul plin de venişoare al lui Grek este deasupra mea.

-Este numai vina ta! Tu m-ai omorât. Tu!

Mă apucă de gât şi strânge cu putere. Mă zvârcolesc, încercând să îl dau la o parte, dar nici nu se clinteşte.

-Nu am vrut să se întâmple asta, plâng eu.

Nu mă ascultă, continuând să încerce să mă sufoce. La un moment dat prinde un ciob în palmă şi îl aruncă în direcția mea.

-Meriți să mori! Țipă din nou, înainte ca toată imaginea lui să dispară.

Respirația mi-e sacadată şi am nevoie să înghit de nenumărate ori în sec ca să mă liniştesc. Mâinile continuă să mă doară de la aceste frânghii, iar lumina difuză intră pe fereastra cea mică oferindu-mi oportunitatea să descopăr că abia am scăpat de un coşmar. Îmi imaginam că experiența cu Aiden, apoi moartea lui Grek mă va băga în sperieți, dar eram mult prea obosită şi trebuia să dorm. Există un ceas pe peretele de lângă dulap care indică ora şapte dimineața. Am reuşit să ațipesc douăzeci de minute. Minunat.

Încerc să mă liniştesc până Wiliam se decide să vină să mă dezlege. Acest lucru s-a întâmplat abia pe la ora zece, în momentul în care cei din familia lui iau micul dejun.

-Trebuie să folosesc baia, murmur cu privirea în pământ înainte să ies din cameră.

Wiliam nu pare în toane prea bune astăzi. Părul şaten îi este practic ciufulit în vârful capului, şi se vede că are nevoie de o tunsoare nouă. Cearcăne nu are, ceea ce înseamnă că a dormit bine noaptea trecută, dar nervii l-au acaparat imediat ce a înțeles că am şi eu nevoile mele.

-Mergi direct în față pe hol, iar în capăt este baia, bolboroseşte el.

Încuviințez şi dau să mă îndrept spre baie, dar mâinile sale mă opresc. Îmi prinde încheietura unei mâini şi cercetează rănile cauzate de frânghie, apoi zâmbeşte.

-Ai învățat ceva din experiența de noaptea trecută?

Îmi rețin tremurul şi încuviințez din nou. Nu vreau să mă cert cu el, nu vreau să mă pedepsească iar sau să mă trimită din nou în cameră. Da, sunt obosită şi da, uneori am mania să enervez lumea, dar ştiu că atâta timp cât mă cert sau contrazic cu Wiliam, nu voi duce o viață prea uşoară aici. Nu de una singură.

-Grăbeşte-te, mi-e foame, şopteşte, apoi dispare de lângă mine.

Oftez, începând să înaintez pe hol. Ştiu că am nevoie de un duş, dar mai ştiu şi că Wiliam este în stare să intre după mine în camera de baie ce cuprinde o cabină de duş, un vas de WC şi o chiuvetă dacă întârzii prea mult.

Mă grăbesc să îmi spăl fața, încercând să îmi evit privirea din oglindă. Par schimbată, cu cearcănele de sub ochi şi părul încâlcit din cauza somnului de douăzeci de minute. Chipul mi-e palid, iar membrele îmi tremură. Astăzi nu mă simt bine, sunt amețită şi slăbită.