Annabella (Volumul 2)

4.

Îl ascultam pe Dominic şi nu îmi venea să cred că ce îmi spunea este într-adevăr real. De ce Wiliam ar vrea să se căsătorească cu mine dacă eu nu sunt decât o muritoare în comparație cu el?

-Nu cred că Wiliam ar avea ceva de câştigat de pe urma mea, spun cu convingere.

-Ai fii surprinsă. Vezi tu, unchiul meu a ajuns să țină la el mai mult decât la mine. Acum  mers la Wiliam cu speranța de a-l convinge să renunțe la planul lui, sau cel puțin să caute o altă fată, dar a fost atât de furios încât nu mai avea sens să îi spun ceva.

Dominic pare trist şi nu îl învinovățesc. A renunțat la împărăția sa pentru a veni la mine, iar acum practic îi sunt luată din brațe.

-Îmi pare rău, eu nu sunt în stare să te protejez de ei, iar gândul ăsta mă frustrează, continuă cu glas trist. Îmi încolăcesc brațele pe după gâtul lui, abătută. Anna, vreau să îmi promiți că nu mă vei urî pentru că nu te-am lăsat să te detaşezi de lumea supranaturală.

Mă desprind de el şi îl privesc perplex câteva minute bune. În cele din urmă aprob din cap, iar Dominic îmi ia mâinile într-ale sale şi mă trage mai aproape de el. Îmi sărută fruntea apăsat, apoi mă conduce în camera mea. Mă aşează în pat, neîntrerupând contactul fizic dintre noi.

-Dacă vom reuşi să găsim vrăjitoarea de care s-a folosit Alexander atunci, există o posibilitate să te blesteme ca tu să nu poți niciodată să treci pe celălalt Tărâm.

-Acum o pot face? Întreb.

-Există o mică posibilitate. Atâta timp cât puterile supranaturale nu au efect asupra ta, s-ar putea ca tu să poți merge pe celălalt Tărâm fără să ai sânge albastru.

Aprob din cap, scăpându-mi un căscat.

-Haide, pune-te la culcare, şopteşte Dominic cu buzele lipite de fruntea mea. Mă înveleşte cu pătura, iar la scurtă vreme adorm.

Dimineața mă găseşte singură în casă, Dominic fiind de negăsit. Îmi fac rutina şi ies din casă cu gândul de a merge la liceu. Este marți, iar orele sunt în toi. Toți colegii zâmbesc politicos în direcția mea, iar unul dintre ei a venit spre mine şi mi-a şoptit să îmi țin părul strâns pentru că vom avea o nouă dirigintă, deci va trebui să facem impresie bună dacă vrem să ne înțelegem bine.

-Este profesoară de matematică, sper să explice bine tâmpeniile alea de funcții pentru că de la ultimul profesor nu am înțeles nimic, spune el. Îl cheamă Josh şi are mania să fie prea stresat din cauza notelor şi a imaginii sale. Cunoaşte aproape toate persoanele din liceu şi şi-a creat câte-o legătură cu fiecare dintre ei.

Între timp mi-am strâns părul într-o coadă ce a vrut să fie aranjată, dar buclele sunt mult prea umflate şi crețe pentru a fii ținute sub control. Chipul meu este micuț în marea cascadă ce ajunge până la jumătatea spatelui. Foarte greu de întreținut.

Josh îmi zâmbeşte, şi împreună mergem spre clasă. Majoritatea sunt deja aşezați în bănci, singurul loc liber fiind lângă Ashley. Minunat.

-Bună, o salut timid, privind-o pe sub gene.

Blonda îşi scoate căştile din urechi şi zâmbeşte cu un colț al buzelor. Îmi face semn spre locul liber de lângă ea şi iau loc imediat, fericită că a fost atât de simplu.

-Ce faci? Întreabă ea. Avem matematică, nu-i aşa?

Privesc înspre caietele de engleză pe care le-am aşezat pe bancă şi pufnesc în râs.

-Am adus materie greşită, vin imediat, spun în grabă.

Dau să mă ridic şi să plec spre dulapul meu care se află pe hol, dar o mână îmi prinde încheietura şi mă țintuieşe locului.