Annabella (Volumul 2)

31.

Wiliam:

Gloria este tolănită de mai bine de zece minute în patul meu, cu toate că ora micului dejun trecuse demult, iar vizita ei ar fi trebuit să ia sfârşit.

-Mai lasă-mă să stau, te rog, se vaită cu glas miorlăit care îmi aduce scârbă.

Îi ignor protestele repetate când o ridic mai mult brutal de braț şi o forțez să se îmbrace.

-Am spus deja că nu se poate. Eu ar fi trebuit să fii luat micul dejun deja, dar în schimb am stat după fundul tău.

-O spui de parcă nu ți-ar fi plăcut, spune ea cu un rânjet în colțul gurii, aşezându-se la loc pe saltea.

Are hainele cu care era îmbrăcată aseară în poală, lăsându-şi picioarele lungi şi subțiri la iveală, alături de sânii pe care nu i-a acoperit încă cu nicio piesă vestimentară. Gloria este într-adevăr o femeie frumoasă, cu un bust superb şi o talie pe măsură, suplă şi picioarele lungi vin ca un bonus. Nu m-aş vedea cu ea dacă ar fi altfel. Aş alunga-o din viața mea în secunda următoare.

-Grăbeşte-te, îi cer pe un ton dur care îi fac mişcările de vampir să fie cu mult mai accelerate.

-Care e treaba cu puştoaica aia? Întreabă după ce corpul îi este în totalitate acoperit, iar privirile ni s-au intersectat.

-Ce puştoaică?

Gestul ei de a-şi da ochii peste cap nu mă încântă. Nu realizez când am lipit-o de unul dintre pereți avându-mi degetele în jurul gâtului ei decât când zgomotele provenite din lipsa oxigenului o fac pe femeia din mâinile mele să se agite necontrolat în încercarea de a se elibera.

-Uiți cu cine stai de vorbă, îi reamintesc avându-mi deja ochii roşii. Îți propun să ai grijă.

-Iartă-mă, murmură cu greutate, apoi îi dau drumul lăsând-o să se prelingă pe jos.

- Puştoaică aia de care vorbeşti este logodnica mea, spun tare şi clar, observând o urmă de enervare pe chipul Gloriei. Enervare pe care şi-o ascunde imediat printr-o aprobare al capului.

-Pe mine de ce m-ai mai chemat?

Las deoparte paharul cu sânge pe care am început să îl savurez, focusându-mi atenția asupra ei. E nebună sau ce?

-Ce-i cu întrebarea asta?

Nu îmi răspunde, plecându-şi capul pentru a căuta cu privirea ceva pe podeaua lustruită. Îşi găseşte rapid pantofii şi se apleacă pentru a-i lua în picioare.

-Dacă tot ai o logodnică, de ce ai mai vrut să ne vedem? Întreabă.

-Care-i problema dacă am o logodnică? Întreb încă dezorientat, privind-o pe Gloria cum se străduieşte să încalțe ultimul pantof. Sunt liber să fac ce vreau eu. O căsătorie nu mă va împiedica în vreun fel.

Un zâmbet i se întinde de-a lungul feței când înaintează spre mine, având o privire criminală pe chip. Femeia asta chiar are habar cum să cucerească un bărbat. Are toate atuurile pentru a face asta şi se pricepe de minune.

-Dar ce este între noi aici rămâne, spun prompt chiar înainte ca Gloria să mi se agațe de gât. Nu vreau ca locuitorii de aici să spună alte lucruri decât vreau eu să se vadă. S-a înțeles?

-Da, replică ea uşor dezamăgită.

-Bine, acum pleacă.

Rămas singur mă decid să cobor totuşi în living pentru a vedea care este stare în casă. Îmi găsesc fratele aşezat la masă cu gândul total în altă parte. Încerc să îi intru în minte, însă mă lovesc de imagini şi vorbe fără noimă care nu mă ajută să înțeleg ceva, aşa că renunț la idee şi îmi trag un scaun lângă el.