Annabella (Volumul 2)

38.

Ploaia deasă nu mă ajută să fiu pe deplin atentă la ce îmi spune iubitul lui Dolly. Julian e atât de concentrat în a-mi explica cum trebuie să țin bățul în mână în aşa fel încât să nu îl scap când cineva mă va lovi peste mâini încât nu vede cât de neatentă sunt.

-Tu măcar mă asculți?

-Poftim? Întreb luată prin surprindere. Da, normal că te ascult. Eu doar, nu am un auz care să reziste atât de bine la ploaie.

Zâmbeşte cu înțelegere, apoi îmi face semn  spre casă.

-Ne vedem mai târziu atunci, spune resemnat, iar eu aprob uşor.

Nu sunt bună de nimic. Nu că până acum aş fi fost, oricum. Ultimele mele gânduri sunt cu adevărat o durere de cap şi nu mă pot gândi la altceva. M-am căsătorit cu Wiliam. Nu e fost tocmai nunta groaznică de care credeam că voi avea parte, dar tot nuntă cu răpitorul şi ucigaşul prietenului meu este. Sora mea şi ceilalți nu mi-o vor ierta niciodată.

Am făcut sex cu Wiliam, cu soțul pe care nu ar fi trebuit să îl am. Am făcut sex cu el, apoi am aflat că nu el a fost primul, iar gândul ce mă dispară cel mai mult este: cine a fost primul? Nu ştiu de unde să apuc problema astfel încât să primesc răspunsurile de care am atât de multă nevoie.

O iau la pas moderat spre casă fără a privi în spate spre bărbații pe care îi las în urmă în ploaia rece. Mi-e frig şi tot ce îmi lipseşte în acest moment este o baie caldă şi un somn dulce. Nu mi-e foame, vreau doar să mă izolez de oricine încearcă să îmi invadeze prea mult spațiul personal şi să aştept în tăcere ca ceva să se întâmple. Presimt că ceva urmează să se apropie, iar asta nu doar din cauza faptului că un nod este format în permanență în stomacul meu. Sunt agitată, am impresia că cineva mă urmăreşte în permanență sau că vrea să îmi facă ceva rău.

Ajung în casă şi stau o clipă pentru a-mi trage sufletul înainte de a urca la etaj căutând baia cu privirea. Baia care este ocupată de cineva, aşa că decid să îmi încerc norocul, ciocănind de două ori.

-E cineva acolo? Întreb, cu toate că ştiu răspunsul din moment ce uşa este încuiată.

Un moment de linişte are loc, după care cheia este răsucită în uşă, odată ce aceasta se deschide brusc, iar un braț îmi prinde mâna şi mă trage înăuntru. Nu reuşesc să asimilez cele întâmplate când mă trezesc lipită de uşa acum închisă şi încuiată la loc, cu un Wiliam pe jumătate dezbrăcat lipit de mine.

-Ia uite ce avem noi aici, spune el, cu o palmă pe obrazul meu. O pisicuță udă.

-Wiliam, răsuflu pe jumătate uşurată, pe jumătate tensionată.

-Ce-i, Anna? Mi-ai dus dorul deja?

Au trecut câteva ore bune de când ne-am văzut ultima oară în dormitorul lui.

-Am impresia că mă eviți, spune el cu o privire intensă asupra mea.

Înghit în sec. Poate că asta am încercat să fac.

-Ți se pare, rostesc gâtuit.

-Aha, atunci de ce nu mă priveşti când îmi vorbeşti? Credeam că ne-am apropiat mai mult de atât.

Chicoteşte scurt, iar eu îmi strâng pleoapele dezinteresată de subiect.

-Te rog, putem să nu vorbim despre asta? Întreb.

-De ce, draga mea? Nu vrei să pomenim de noaptea în care ți-ai început viața sexuală?

Poate fi mai insuportabil decât atât? Îl împing uşor, iar el se retrage, însă nu suficient. Îşi aşează palmele de o parte şi alta a corpului meu, asigurându-se că nu fug nicăieri.