-Doamnelor şi domnilor, ne-am adunat astăzi aici pentru a sărbători cel mai important eveniment din istoria Tărâmului. Eveniment care va lega această muritoare de urmaşul la tron, cel ales de Paul!
Vocea prezentatorului pe care îl întâlnisem la logodna mea ce a avut loc acum câteva luni îmi aduce fiori pe şira spinării, însă îmi mențin privirea impasibilă pe publicul format din creaturi de diferite forme şi dimensiuni ce îşi ascund adevărata față după chipul pământesc.
Wiliam este alături de mine, suficient de aproape pentru a putea să îmi audă bătăile inimii mele agitate. Suntem pe o scenă de lemn, cam prea rustică pentru pantofii mei cu toc subțire şi rochia lungă ca de prințesă de pe mine. Părul îmi este prins într-un coc de bucle la spate, iar pleoapele le simt grele datorită machiajului aplicat de Dakota.
-Ani întregi ne-a fost promis un rege care să ne ocrotească şi să ne apere, continuă prezentatorul să țipe în microfonul din mâinile sale. Astăzi nu va avea loc doar căsătoria celor doi, ci şi încoronarea în fața căreia nimeni nu va avea nimic de comentat. Cu toții ne vom supune regelui!
Corpul lui Wiliam se deplasează un pas în față, motiv pentru care ochii mei îi urmăresc chipul ce a ajuns să îmi fie foarte familiar, cu toate că îmi place sau nu. Aplauzele şi vociferația din jur nu mă ajută să mă calmez, mai mult decât atât, mă agită simplul gând că Wiliam are atât de multă lume alături de el. Da, este un nenorocit fără scrupule, însă cu atâția oameni alături de el nu va duce lipsă de putere vreodată. Lumea îl venerează.
-Mă bucur să mă aflu aici, spune Wiliam imediat ce preia microfonul ce i-a fost imediat oferit. După cum bine ştiți, eu vă voi conduce de azi înainte. Cel mai bine ar fi să nu ieşiți din cuvântul meu şi astfel ne ajutăm reciproc.
Vreau atât de mult să îmi dau ochii peste cap, dar îmi reamintesc că asta nu e cea mai bună idee. Rămân aşadar cu mâinile înpreunate privind spre spatele lat a lui Wiliam, respectiv a viitorului meu soț. El este chiar relaxat şi vorbeşte în microfon cu o naturalețe incredibilă. Se vede că aşteaptă acest moment de multă vreme, iar nimeni nu îl va împiedica să ajungă unde şi-a propus.
O femeie cu forme bine definite prin rochia ca de cusur de culoare argintie, se apropie cu paşi legănați de noi, având mâinile ocupate cu o tavă plină de pahare cu şampanie. Wiliam se opreşte pentru câteva secunde din vorbit pentru a lua un pahar şi de a o privi pe Gloria în toată splendoarea ei. Chiar şi poziționat cu spatele la mine îmi dau seama că acesta îi oferă amantei sale un zâmbet subtil, iar asta doar privind la chipul Gloriei care s-a luminat lamentabil. Îmi strâng degetele în pumni, detaliu observat de Paul (care este aşezat în dreapta mea) ce îşi aşează un braț pe spatele meu pentru a mă calma.
-Creaturile pământului au fost aruncate aici şi izolate de viața pământească. Cu toții avem cunoştințe acolo cu care nu avem nici un drept să ținem legătura, iar asta nu se cade pentru nişte ranguri înalte cum suntem noi!
Wiliam îşi continuă discursul imediat ce Gloria a început să păşească spre direcția mea. Ochii săi analizează brațul lui Paul ce încă este aşezat pe spatele meu, însă nu face nimic pentru a-şi descoperi emoțiile. Iau un pahar de şampanie imediat ce tava îmi este întinsă şi, cu toate că ar fi normal să îi acord o atitudine bătăioasă, nu fac altceva decât să o privesc pe Gloria cum îşi continuă drumul pe scenă pentru a servi restul persoanelor de aici.
-Acest lucru se va schimba de azi înainte, se face auzită din nou vocea lui Wiliam. Oricine îşi doreşte să ajungă pe Pământ, ori să comunice cu cineva de acolo poate apela la mine şi se va rezolva. Toți vom fi mulțumiți.
CITEȘTI
Annabella (Volumul 2)
VampireCrezuse că momentele tensionate sunt pe cale să se sfârşească odată cu apariția bărbatului visurilor ei, dar are parte de o surpriză când este nevoită să treacă prin mult mai multe experiențe pe care o adolescentă le-ar putea avea. Annabella trebuie...