Annabella (Volumul 2)

7.

Nicio altă noapte nu s-a scurs la fel de lent ca aceasta. Zorii zilei următoare au început să se ivească abia pe la şase dimineața din cauza iernii ce se apropie.

Nu am dormit deloc. Îmi simt părul ciufulit din cauza gestului nervos de a-mi trece degetele prin el şi ochii împăienjeniți din cauza plânsului. Cel mai probabil acum cearcănele îşi ocupă locul de onoare de sub ochi, iar pleapele umflate se străduiesc să stea ridicate. Mă străduiesc să rezist acum, când ştiu că e dimineață şi că voi putea vorbi cu Wiliam. Poate astăzi am mai mult noroc.

Că tot vorbeam de lup,  uşa camerei mele se deschide fără nici un fel de avertisment. M-ar fi putut găsi dezbrăcată! Wiliam intră în cameră, fixându-şi maroul ochilor pe mine.

-Să nu te mişti de aici până mă întorc, spune sec.

-De ce?

Nu ar fi trebuit să întreb asta, dar gura mi-a luat-o pe dinainte.

Se apropie extrem de repede de mine. Îmi prinde brutal firele de păr înainte să mă lipească de un perete.

-Prima regulă, nu îmi pui întrebări, mârâie el. Te comporți frumos, nu sunt nevoit să te rănesc. Nu te amesteci în treburile mele, faci doar ce îți spun eu.

Încerc să mă fac cât mai mică. Nu mă răneşte, adică m-a smucit la început, dar acum are mâinile pe lângă corp. Cu toate astea mi-e teamă de el.

-Diseară plecăm, spune scurt.

Deschid gura să spun ceva, având ochii mijiți, dar cuvintele parcă mi-au rămas blocate. În fața lui nu mă pot deschide. Aş vrea să îl întreb dacă pot merge să îmi iau rămas bun de la ceilalți prieteni de aici, de pe Pământ. Nu am dormit toată noaptea, dar încă conştientizez câteva lucruri.

Îşi pune mâinile de o parte şi alta a feței mele şi închide ochii. Imediat după aceea simt ceva invizibil lovindu-mă. Este ca şi cum ceva încearcă să intre cu forța la mine în cap. Clipesc des din cauza durerii provenite de acele lovituri zadarnice.

Se desprinde nervos de mine, privindu-mă urât.

-Lasă-mă să intru, mârâie el.

Nu ştiu cum să fac asta. Nimeni nu şi-a putut folosi puterile pe mine, cel puțin nu până acum.

-De ce nu pot intra?

-Nicio putere supranaturală nu funcționează pe ea, se aude un glas undeva în stânga mea. Dominic.... Acum, dacă ai terminat poate ar fi cazul să o laşi să se pregătească pentru ce va urma.

Wiliam îşi ridică o mână, iar Dominic se apropie de el fără ca măcar să îşi folosească picioarele. Cade apoi pe podea, cu salteaua patului aruncată asupra lui. Cum poate să facă William toate astea? Nu l-am văzut pe Paul făcând aşa ceva ultima oară când a fost pe Pământ.

-Am crezut că ai înțeles că mie nu îmi poate ordona nimeni.

-Calmează-te, vei avea suficient timp să îți exerciți puterile când vei ajunge acolo. Acum doar ai răbdare până la lăsarea nopții.

William dă la o parte salteaua, apoi iese din cameră. Mă năpustesc asupra lui Dominic, încercând să îl ajut să se ridice, dar refuză ajutorul meu. Mă urăşte, simt asta. 

-Sunt aici să mă asigur că poți trece pe celălalt Tărâm, spune Dominic plat.

-Dominic, îmi pare foarte, foarte rău...

-Doar, taci.

Mă dor cuvintele lui. Îmi face semn să mă ridic, iar eu execut.

-El nu ştie aproape nimic despre tine, spune Dominic. Paul i-a dat aceste puteri, dar nu a avut acces la informațiile de pe Pământ, deci nu ştie cum ai copilărit, sau tot ce s-a întâmplat în urmă cu un an. Ştia că puteriile noastre nu funcționează pe tine, dar cu toate astea a considerat că intratul în mintea ta este ceva ce poate face. Practic are o muritoare alături de el, pe Tărâmul celălalt, unde el face regulile după cum doreşte. Cam ce crezi că va ieşi din asta dacă continui să îl înfurii? Tu trebuie să fii mai moderată şi înțelegătoare, sentimentele vampirilor sunt amplificate, astfel ne enervăm mult mai repede şi acționăm mult mai violent. Eu nu voi veni cu tine pe celălalt Tărâm, nu am împuternicia de a o face, dar unchiul m-a asigurat că se va asigura ca tu să nu fii ucisă, cu toate că nu va locui cu tine în casă. Palatul îi este rezervat lui William acum.