Annabella (Volumul 2)

33.

-Tu din nou...

Bărbatul îşi fixează iar ochii aceia roşii pe chipul meu străbătut de spaimă. Nu spune nimic, doar îmi menține corpul lipit de magazinul vrăjitorilor, ascunzându-mă cu totul după corpul său lat.

-Dă-mi drumul, spun pe cel mai hotărât ton de care sunt capabilă înainte de a-l împinge uşor din fața mea.

Nici nu se clinteşte, în schimb îşi încolăceşte degetele în jurul gâtului meu pe care îl simt foarte uscat în acest moment.

-Îmi eşti datoare. Ți-am salvat viața.

-Şi ce vrei să fac?

Un mic zâmbet îi străbate pentru scurte momente chipul înainte de a se lipi mai mult de mine.

-O să-i spui lui Wiliam că nu am uitat nicio secundă datoria pe care o am la el. Va înțelege despre ce e vorba.

Tonul lui Grek este jos şi moale. Dacă nu aş fi atât de încordată l-aş putea considera pe vampirul din fața mea de-a dreptul prietenos. Păcat că îl văd extrem de fioros la chip în comparație cu tonul vocii.

-Iar asta, spune înainte de a-mi arăta ecranul telefonului său pe care se reflectă o fotografie. Asta este motivul pentru care Wiliam ar trebui să se îngrijoreze.

Privind cu atenție aparatul din mâinile sale observ un chip extrem de cunoscut. Este Dolly legată de mâini şi de picioare cu nişte lanțuri dure. Îmi mijesc uşor ochii când observ detaliile ce mă fac să mă panichez. Capul îi este plecat, iar părul îi acoperă chipul. Arată de-a dreptul epuizată şi rănită. Grek o ține sechestrată!

-Unde e? Ce i-ai făcut? Întreb panicată, dar Grek nu face altceva decât să îşi mărească rânjetul şi de a îmi elibera puțin câte puțin gâtul.

-Fă ce ți-am cerut. Spune-i lui Wiliam că dacă nu îmi dă ce este al meu îi omor sora.

Cu astea fiind spuse, Grek dispare din câmpul meu vizual mai repede decât a apărut. Respirația îmi e precipitată şi privesc în toate direcțiile impacientată. Dacă mă întorc acasă la Wiliam mi-am ratat orice şansă de a pleca vreodată de aici, însă dacă nu o fac Dolly va fi ucisă de nebunul ăla.

Din magazin îşi face apariția un alt bărbat pe care l-am recunoscut imediat ca fiind unul dintre acei vrăjitor pe care i-am văzut data trecută. Se îndreaptă de spate şi păşeşte în direcția mea imediat ca îmi observă prezența aici.

-Ai nevoie de ceva? Întreabă grijuliu.

Ce ar trebui să fac? I-aş putea spune chiar acum despre mersul pe Pământ şi să scap de tot chinul ăsta. Dar cum să o las pe Dolly singură la nevoie? Ea a fost una dintre cele mai aproapiate persoane când am venit aici şi l-a oprit de nenumărate ori pe Wiliam să îmi mai vorbească urât sau să fie atât de exigent.

-Muțumesc, dar nu am nevoie de nimic. Poate cu altă ocazie, îi răspund bărbatului din fața mea în cele din urmă, apoi plec înainte să îmi mai spună ceva.

Ajung înapoi acasă în timp record şi îl găsesc pe Wiliam în sufragerie cu Charlie şi Dakota. Nu par să îmi fi observat lipsa, motiv pentru care mă hotărăsc să evit acest aspect.

-Wiliam! Trebuie să o ajuți.

Wiliam sare ca ars de pe scaun şi vine grăbit în direcția mea. Încerc pe cât posibil să îmi reglez respirația precipitată, însă tot ce fac este să inspir şi să expir în vreme ce gesticulez agitată.

-Calmează-te şi spune-mi ce s-a întâmplat, îmi cere Wiliam pe un ton dur, aşezându-şi mâinile pe brațele mele şi încurajându-mă să vorbesc.