Annabella (Volumul 2)

26.

-Chiar era necesar să mănânci vânzătoatea?

Dolly îmi ignoră întrebarea, mulțumindu-se cu şervețelul pe care i-l întind pentru a se curăța de sângele din jurul gurii. Urăsc să văd astfel de scene.

-Nu e vina mea că nu a fost în stare să îşi facă treaba, spune Dolly impasibiliă, ridicând din umeri.

Îmi face semn să o urmez spre următorul magazin cu rochii de un alb imaculat. Genul acela de magazin pe care chiar nu aş vrea să îl văd astăzi sau în orice altă zi din următorii ani. Nu credeam că mă voi simți atât de rău când mă voi mărita. Mama mereu m-a pregătit pentru acest moment, dar lucrurile erau cu totul diferite atunci. Trăiam cu impresia că urma să mă căsătoresc cu un simplu bogătăş, în niciun caz cu un vampir.

-Ce spui de asta?

Rochia pe care Dolly mi-o arată este cu totul diferită de celelalte pe care le-am probat toată ziua. Diferită în sensul rău al cuvântului, bineînțeles. Lungimea ei nu este până în pământ, iar de-a lungul materialului se află diferite mărgele. În plus, albul aduce a cenuşiu într-un fel. Nu îmi place.

-Nu mi s-ar potrivi, spun într-un final.

-Încearc-o măcar, insistă viitoarea mea cumnată.

Aproape mă împinge spre cabina de probă. Oftez învinsă, dezbrăcându-mi într-un final hainele şi îmbrăcând materialul deloc confortabil al rochiei. Precum mă aşteptam, lungimea ei este una nepotrivită acestui eveniment, picioarele fiindu-mi dezgolite de la genunchi în jos. Când dau perdeaua la o parte, am însă surpriza de a nu o găsi pe Dolly alături de mine, ci pe o altă femeie. Cel mai probabil lucrează aici şi verifică ca toate lucrurile să fie în regulă.

-Rochia asta chiar nu ți s-ar potrivi, aud un glas undeva în stânga cabinei de probă din care încă nu am ieşit şi tresar speriată.

Bărbatul ce mi s-a adresat are un chip atât de cunoscut mie încât fiori reci îmi traversează lent şira spinării de jos până sus. Ultima dată când l-am văzut era legat de mâini şi de picioare şi avea inima scoasă lângă el pe podeaua din bucătăria lui Wiliam.

-Arăți speriată, constată printr-un zâmbet deloc normal. Dacă prima oară când i-am oferit sângele meu nu vedeam nimic în neregulă cu el, acum sunt mai mult decât sigură că este un vampir cu adevărat periculos pe care nu aş vrea să îl mai am prin preajmă.

Face un pas mare spre mine, iar eu fac alți doi în spate, ascunzându-mă cu totul după perdeaua cabinei de ochii săi insistenți. Asta nu pare însă să îl oprească pentru că în câteva secunde sfâşie perdeaua fără să zăbovească asupra acestui fapt, apoi îşi înclină capul într-o parte. Sunt incapabilă să spun mai multe decât un simplu țipăt de disperare şi teamă. Dă să mă apuce de braț, însă mi-l retrag la spate, uitându-mă panicată în jurul meu cât mai fac un ultim pas ce mă desparte de străin, lipindu-mi spatele de cabina de probă.

Chipul i s-a preschimbat într-unul feroce cu vene proeminente în jurul gâtului şi al brațelor. Ochii de un roşu aprins mă îngrozesc de-a dreptul când înşfac umeraşul pe care era aşezată rochia de pe mine şi îl lovesc cât de tare sunt peste față. Reuşesc să îi creez o zgârietură de-a lungul obrazului stâng, dar în câteva secunde aceasta dispare.

-Pungă de sânge umblătoare, mârâie enervat, aruncându-se asupra mea.

Văd în continuare vânzătoarea undeva în spatele lui, dar nu pare gata să intervină, ba mai mult, arată de parcă nici nu ne observă prezența aici. Cel mai probabil este hipnotizată de acest monstru care îmi prinde părul în pumni şi îmi ridică fața pentru a-i vedea colții albi de după buze. Dau să mă desprind iar de el, însă palma ce vine cu o viteză uimitoare mă trimite cu capul de unul dintre pereții cabinei de probă, apoi aterizez pe jos. Nu sunt capabilă să mă ridic când străinul îmi fereşte părul din jurul gâtului şi mă strânge puternic de umeri pentru a mă țintui locului, ori când îşi introduce colții în gâtul meu. Simt cum sângele îmi este furat din corp, iar eu devin din ce în ce mai slăbită, dar şi furioasă în acelaşi timp.