Annabella (Volumul 2)

22.

-Îşi revine!

Chipul nervos a lui Wiliam apare deasupra mea, având o încruntătură adâncă şi mima serioasă.

-Annabella, te simți bine? Ți-am auzit țipătul şi am venit să vedem ce s-a întâmplat, spune Dolly înaintând spre mine şi apucându-mă de mână pentru a mă ajuta să mă ridic de pe podeaua pe care mă aflu.

Wiliam face un pas mare în spate, dar continuă să mă țintuiască cu privirea sa dezaprobatoare şi mânioasă. Nu ştiu care este problema lui, dar este clar că nu mă poate înghiți. De ce a mai vrut să ne căsătorim?

-A-a-eu am...

-Poți să vorbeşti coerent măcar o dată în viață?

Dolly îi aruncă o privire încruntată fratelui său mai mare, Wiliam pentru ceea ce a spus, apoi îmi mângâie în mod duioşător încheietura mâinii stângi pentru a mă încuraja să vorbesc în continuare. Ochii roşii pe care i-am văzut îmi reapar în minte şi un fior rece îmi străbate coloana de jos până sus.

-Am văzut ceva... cineva a fost aici.

Charlie mă ajută să mă aşez pe pat; uitându-se la mine curios şi interesat de acele câteva vorbe pe care le rostesc.

-E absurd, am fost în curte în tot acest timp, am fi văzut dacă cineva ar fi urcat la etaj.

-Wiliam, cineva a intrat în camera mea, trebuie să mă crezi!

Dar nu pare nici pe departe pregătit să mă asculte, darămite să mă creadă. Este agitat, cu brațele încrucişate la piept şi picioarele mişcându-se dintr-o parte în alta a camerei.

-Cum arăta cel ce a fost aici? Mă întreabă Charlie cu veşnicul său glas calm şi moderat.

-Nu îmi amintesc exact, spun învinsă. Era la fel de înalt precum voi, cred şi avea ochi roşii.

-Nu există creatură cu ochi roşii, contraatacă Dolly.

-El îi avea! L-am visat de nenumărate ori!

-L-ai visat?

Aprob întrebarea pusă de Charlie printr-o mişcare rapidă a capului. Îl văd oftând uşor, înainte să se ridice în picioare şi să îşi privească pentru scurte momente frații.

-Mai bine te-ai odihni, Annabella. Poate vizita lui Paul te-a emoționat şi epuizat într-o oarecare măsură.

Nu îmi vine să cred că nici măcar Charlie nu mă crede!

-Ce se întâmplă aici?

Dakota este cea ce a pus întrebarea, strecurându-se pe uşa pe care frații - pedală aici de față au lăsat-o întredeschisă.

-Nimic important, se trezeşte Wiliam să comenteze. Annabella ne demonstrează încă o dată ce imaginație bogată are.

O stare agitată de nervi mă cuprinde, însă decid să îmi plec privirea, amintindu-mi din nou că asta nu este decât o altă metodă de-a lui Wiliam de a mă provoca. Nu ştiu ce anume vrea să obțină, dar ăsta nu ar trebui să fie un subiect pentru care să îşi bată joc.

-Charlie are dreptate, Anna. Mai bine ai dormii câteva ore, spune Dolly, mângâindu-mi uşor fruntea.

-Ai vrea să doarmă cineva cu tine în noaptea asta? Întreabă Charlie. Dacă vrei aş putea să stau câteva ore măcar până adormi.

Sunt convinsă că nu a avut decât intenții bune când şi-a spus opțiunea, însă iubita lui nu pare prea încântată de propunerea pe care Charlie mi-a făcut-o. Are sprâncenele unite din cauza încruntăturii dese, iar spatele i-a rămas încordat. Cu toate că mi-ar plăcea ca cineva să doarmă cu mine, nu le pot cere asta niciunuia dintre ei.