Annabella (Volumul 2)

13.

Dimineața aceasta este una foarte frumoasă. Nu doar că vremea s-a îmbunătățit în sensul că ploaia nu şi-a mai făcut simțită prezența, dar Charlie mi-a spus că sunt şanse să ningă. Abia aştept!

Am dormit toată noaptea iar, dar ca de obicei am avut coşmaruri. Nu contează. Important este că am posibilitatea să mă odihnesc puțin. Somniferele acelea sunt de-a dreptul magice!

-Julian va veni şi astăzi să se antreneze, bate Dolly fericită din palme. Dacă Wiliam este în toane bune poate îl voi putea convinge să îl lase să doarmă aici.

Ah, da. Vă amintiți de tipul blond întâlnit ieri? Acela cu ochii căprui şi statură intimidantă? Ei bine, el este Julian, iubitul lui Dolly. Ştiu, şi eu am fost surprinsă să îmi spună Dolly asta aseară în timpul cinei, dar mă bucur pentru ea. Cel puțin trăieşte o relație relativ normală alături de el. Asta când Julian nu este ocupat, bineînțeles.

-Mă îndoiesc că Wiliam va fi de acord cu aşa ceva, surâde Charlie cu nasul în ceaşca lui cu ceai.

-De ce tu ai voie a dormi cu Dakota, iar Julian nu poate sta cu mine cel puțin o noapte?

Întrebarea lui Dolly îl face pe Charlie să chicotească.

-Nu te mai da sfântă, crezi că nu ştiu că dormi la el în fiecare noapte? Surioară, mă subestimezi.

O Dolly amuzată aruncă cu un şervețel în direcția fratelui său, dar bineînțeles că nu l-a lovit.

-Eşti un nesimțit, exclamă încă chicotind. O să-ți demonstrez că greşeşti! O să-l întrebăm pe Julian!

Scap un mic chicot când îi aud glasul încrezut, exact când Wiliam îşi face apariția la masă.

-Ca şi cum Julian ar fi prost şi ar recunoaşte, pufăie Charlie.

-Wiliam, poate dormi Julian aici? Întreabă Dolly cu speranță.

-Nu.

-De ce?

-Pentru că nu poate. Annabella, nu uita de antrenamentele de astăzi.

-Te rog, insistă Dolly, împreunându-şi degetele.

-Am spus că nu!

O priveşte într-un mod încruntat pe sora sa, iar Dolly înțelege mesajul şi se opreşte. Eu tac din gură, atmosfera redevenind una serioasă şi îmi continui micul dejun. Dacă tot mă voi antrena astăzi, am nevoie de forță.

-Vreau să îi arăt Annabellei oraşul, spune Dolly ceva mai încet. Nu mai poate sta doar în casă.

Ultima dată când s-a deschis conversația asta Wiliam s-a înfuriat, iar eu am încercat să fug. Da, nu prea cred că voi face aceaşi greşeală de doi ori. Nu acum când ştiu că prietenii mei vor fii eliberați atâta timp cât eu fac ce mi se spune.

-Annabellei îi este foarte bine aici.

-Wiliam, nu fac nimic greşit dacă ies puțin şi se plimbă, se bagă şi Charlie în discuție. Până la urmă Dolly este un vampir de atâtea sute de ani, bineînțeles că o va proteja dacă va fi cazul.

Eu cu Dolly plimbându-ne pe străzi nu sună deloc rău dacă stau să mă gândesc bine. Ideea deja îmi surâde, aşa că îmi întorc fața spre Wiliam şi îl privesc rugător.

-Te rog, Wiliam. Nu vom sta mult.

Adaug şi degetele împreunate şi sprâncenele arcuite într-un mod rugător. Sper să funcționeze.

-Nu stați mult, iar după aceea vii la antrenament.

Zâmbetul îmi acaparează fața, iar ochii mijiți îl văd mult mai clar acum pe Wiliam. Ce fericită pot fi!