Annabella (Volumul 2)

6.

Dominic continuă să stea supărat pe mine. Azi dimineață am încercat de nenumărate ori să îi atrag atenția prin micul dejun preparat de mine sau prin curățenia ce am făcut-o în sufragerie, dar chipul lui continuă să stea serios în preajma mea. Mă urăşte şi nu se încumetă să îmi arate asta cu fiecare ocazie ce i se iveşte. Evită contactul vizual dintre noi şi l-am surprins trimițând mesaje cuiva. Nu mă înțelegeți greşit, nu sunt geloasă, dar îmi pare rău pentru ce am făcut. Realizez abia acum că ascunsul lucrurilor de el nu a fost cea mai inspirantă idee. 

-Domnişoara Moore poate este dispusă să ne facă o demonstrație a experimentului început ora trecută.

Vocea profesorului de chimie mă scoate din starea de visare şi mă face să îmi scutur capul, buimacă. Toate privirile sunt ațintite asupra mea şi îmi simt obrajii luând foc la gândul că nu am fost atentă la ce a spus profesorul. Habar nu am despre ce experiment este vorba.

-Ăhm... eu... ăăă...

Nu se înțelege nimic din bâlbâielile mele, iar domnul Roof ridică cu sceptism o sprânceană stufoasă. Este un profesor sever.

-Ce vreți să spuneți, domnişoară Moore?

Înghit în sec, simțindu-mă din ce în ce mai ruşinată. Îmi plec privirea pentru ca ochii intimidanți ai profesorului să nu mă mai fixeze cu atâta foamete. Vrea să mă umilească, îmi pot da seama de asta cu uşurință.

-În acest caz, dacă nu aveți lucruri mai importante de spus, vă onorez cu o lebădă. Să sperăm că asta te va face să fii atentă pe viitor la ora mea.

Deschide catalogul. Ia pixul în mână. Scrie ceva pe o foaie, apoi îl închide la loc. Detest materia lui. Detest mintea mea ce a zburat în altă parte. Îl detest pe domnul Roof, mereu foarte preocupat de activitatea elevilor lui.

-Bun, acum să continuăm, oftează el după ce îmi mai aruncă o căutătură.

Tac din gură. Îmi repet în minte că îmi meritam nota, că ar fi trebuit să fiu mai atentă. Cu acest gând parcurg restul orelor. Este două când ies de la liceu şi trec pe la cofetăria pe care am neglijat-o în ultima perioadă. Ştiu că Wiliam mi-a cerut să merg la el imediat ce ies de la şcoală, dar cum el are planurile sale, eu am propriile responsabilități. Carmen are nevoie de ajutor în servirea clienților aşa cum fratele său are nevoie de o menajeră nouă. Biroul său arată mizerabil.

-Bună, scumpo, ce mai faci? Întreabă femeia imediat ce mă vede intrând pe uşă. Şterge nişte pahare şi mă priveşte din când în când.

-Parțial ok, tu? Ai nevoie de ajutor?

Îmi face semn spre masa de la geam, cea cu numărul doi şi mă îndrept spre ea. Acelaşi clienți sunt acolo. De asta ador masa aia. Sunt singurii oameni ce nu s-au legat de corpul meu chiar dacă serveau cafeaua zilnic aici.

-Ce vă dau, băieți?

-Trei cafele, dragă, răspunde unul dintre ei.

Dau aprobator din cap.

-Cum merge cabinetul? O întreb pe Carmen după ce le servesc tipilor cafeaua pregătită de şefa mea.

-Foarte bine. Pungile de sânge sunt suficiente pentru donații, iar copiii vin din ce în ce mai des la control. Mă bucur că au ajuns să nu se mai teamă de ace ca la început. Am nevoie să angajez personal nou acolo, aş vrea să angajez studenți sau tineri abia ieşiți din facultate. Le-ar prinde bine un loc de muncă unde să îşi facă ceva experiență şi să se obişnuiască în domeniu.

Îmi place gândirea lui Carmen. Se vede că este o femeie trecută prin viață. Mereu am vrut să fiu doctoriță, dar se pare că visul meu este departe de a se realiza, nu acum când practic sunt introdusă fără voia mea în lumea supranaturală.